sâmbătă, 31 martie 2012

Earth Hour

Noi ne pregătim să stingem luminile, în mai puţin de o jumătate de oră şi ne-am jucat cu ultimele raze de soare. Voi?

vineri, 30 martie 2012

Răsfăţ cu parfum ecologic

Pentru că centrala mea funcţionează acum cît de cît normal (zic, cît de cît pentru că de duminică pînă luni a luat o pauză, i s-a stins flacăra şi adio reaprins pînă n-a venit nenea servisatorul), în sensul că am apă fierbinte cînd vreau eu, se întîmplă mai des acum să mă răsfăţ cu băi în cadă în locul duşurilor cu apă călduţă.
Şi dacă pentru faţa mea nu folosesc decît din an în Paşti crema Inositol Vegetale de la Yves Rocher plus că are Carmen grijă atunci cînd ajung la ea, măcar pentru restul corpului îmi permit să mă organizez mai elaborat.
Nu că n-aţi avea fiecare produsele voastre preferate dar mă bag şi eu în seamă să vă recomand şi altceva:
1. în apa din cadă, cîteva picături de ulei cu parfum oriental. Al meu este adus de mama din Egipt;
2. Aqua Gommage cu argilă albă, tot de la YR, eu îl aplic cu un burete din lufa, moştenire de familie, rezistă de pe vremea împuşcatului;
3. şampon cu muşeţel, YR, dă o strălucire frumoasă părului, chiar spune că este pentru reflexii aurii (şi pentru păr blond... dar îl folosesc cu încredere pe părul meu şaten, miroase nemaipomenit);
4. mască pentru păr, Le Petit Marseiliais, cu miere, am cumpărat-o anul trecut, din Grecia, şi asta miroase de îmi vine să îmi mănînc părul... :));
5. loţiune de corp Culture Bio, YR, dacă nu mă înşel, atunci cînd am comandat-o se spunea că pentru fiecare produs achiziţionat din gama asta, YR va planta un copac;
6. ulei de corp "Secretul Afroditei", de la Luthelo (mulţumesc, Loredana), deşi e pentru masaj, eu am folosit cîteva picături după loţiunea de corp;
7. un puf de Kenzo Jungle, pentru că era seară şi îmi place tare mult parfumul ăsta, zic eu că s-a potrivit tare bine cu aroma de santal din uleiul de corp.
Toate astea... la lumina lumînărilor. Vă garantez că au un efect super relaxant! Şi vă propun ca mîine, dacă tot este Ora Pămîntului, cînd vă rog eu să stingeţi lumina între orele 20:30 şi 21:30, să umpleţi cada cu apă fierbinte (asta pînă la 20:30), să aprindeţi multe, multe lumînări, să vă răsfăţaţi iar în timpul ăsta să daţi puţin înapoi şi Planetei Albastre!

joi, 29 martie 2012

Bate vîntul frunza-n dungă...

În zile ca cea de astăzi îmi doresc să fi avut o centrală eoliană în curte sau măcar să mă joc de-a Dorothee sau Mary Poppins. Poate n-ar strica nici nişte căşti de protecţie, să nu mai aud toate sunetele de afară, că pare sfîrşitul lumii! Mai ales în gospodăria mea cu tot soiul de obiecte împrăştiate şi sonore!
Ieşind afară parcă lucrurile nu par atît de dramatice, m-am aventurat să întind rufele pe sîrmă, mi-a făcut bine aerul proaspăt! În ciuda faptului că parcă se porniseră toate Zînele Vîntoase pe săracul Fănuţă Scînteie! (pentru cine nu ştie, personaje din Paloşul Neînfrînt, o carte minunată, moştenită de la mama mea) Am aruncat un ochi inclusiv în zona serei, cu riscul de a mă trezi ghilotinată de vreun geam zburat.
Cu această minunată ocazie am constatat: 1. că am suficient balast cît să menţin contactul cu solul, inclusiv pe o vreme ca asta; 2. mi-au înflorit primele lalele, ceva hibrid, de vreo 10 - 15 cm înălţime, alea autohtone mai au; 3. e al naibii de greu să faci o poză clară, chiar şi cu Pixie, cu blitz, fără blitz, atunci cînd subiectul (lalelele) tremură ca apucate de streche sau Parkinson, a se citi VÎNT!
În colajul de mai sus am inclus şi floricica origami făcută de Arin şi dusă ieri Mariei, o fetiţă din vecini. Sînt un pic invidioasă, prima floricică, verde, a fost pentru mine, era cea mai simplă, apoi a urmat una mai elaborată, roz, şi cu perluţă, asta a ajuns ieri la Mari, iar cea pentru Maria... ce pot să fac, greu cu concurenţa!

miercuri, 28 martie 2012

Discuţii de seară

Eu în grădină cu picii! Eu cu mîinile prin buruieni, paie şi alte chestii înţepăcioase (am nuşce naiba de plantă tîrîtor-agăţătoare cu ţepi, îi simt ai naibii în aproape toate degetele, de cînd mama respectivă în combinaţie de cîte doi cu Radu, mi-au pierdut una dintre mănuşile minune). Ei... cu improvizaţii dintr-o cutie de carton, o lustră, o lopăţică de jucărie şi alte alea... dau peste o cîrpă de praf acum... făcută dintr-o mai veche pereche de pantaloni de trening. De-a lor! Arin ştia despre ea, Radu deabia o descoperise şi era destul de scandalizat că ce caută pantalonii lui, decăzuţi în aşa hal. La care Arin îi explică foarte în cunoştiinţă de cauză:
Arin: Eeeeiii, şi tu... erau rupţi, în genunchi sau la puţă!
Eu: Aaariiin, cum vorbeşti aşa???
Arin: A, mă scuzi, erau rupţi la PENIS!
Să vă zic pe unde m-am ascuns ca să pot rîde în voie?

duminică, 25 martie 2012

A fost odată o casă...

Schimbarea este cîteodată bună, nu neg asta, dar de multe ori "avantajele progresului" mi se par atît de mici şi de ştirbitoare de personalitate! Ce vedeţi în stînga este o casă de pe strada Bucegi, o casă dragă mie, evident, nu ştiu dacă este cazul să motivez alegerea, poate pentru misterul pe care îl degaja, pentru aerul boem şi desuet, pentru obloanele acelea verzi, pentru paragina pe care cred că am recreat-o în grădina mea (lucrez la asta! adică la o paragină "controlată"!)).
Fotografia este din 2003, între timp, casa şi copacii nu mai există! Există în schimb un duplex, anost şi meschin, pentru mine, lipsit de orice "cîrlig" estetic! Mai mult ca sigur consolidarea şi reabilitarea clădirii vechi ar fi necesitat ceva muncă, bani şi curaj, două proprietăţi de vînzare în locul uneia sînt mai profitabile, daaar...

joi, 22 martie 2012

Tura în Natură - deal şi vale spre Vurpăr

Au trecut cîteva zile de la Tura în Natură de duminică, nu am fost promptă în a vă povesti impresiile mele, băieţii au fost, găsiţi descrierea expediţiei aici şi aici. Am şi împrumutat nişte poze din cele postate în contul Picasa al Turei în Natură şi o poză de grup de la unul dintre participanţi (Sorin Suciu). Eu nu voi fi atît de bărbată în ce povestesc, pînă la urmă, sînt femeie şi pot să mă şi plîng/răsfăţ în jurnalul propriu.
Pentru că mi-a plăcut tura precedentă, cea din decembrie, m-am agitat puţin să pot participa şi la asta. Agitat în sensul de luat Fervex toată săptămîna, bolit cu simţ de răspundere, amînat din nou bazinul de sîmbătă, să nu care cumva să fiu complet incapacitată duminică. Tratamentul a dat roade, duminică eram doar cu nasul în curs de lichefiere pe anumite porţiuni, trăiască şerveţelele-batistă, trăiască nu, că mi-am cam iritat nasul de la ele plus de la mănuşile de biciclit atunci cînd şerveţelul nu era o opţiune viabilă.
Am ajuns cu aproape 10 minute întîrziere la locul de plecare dar tot a fost timp pentru o servisare rapidă a Corei: Gabi mi-a umflat roţile, uimit de cum puteam să merg cu ele cu presiune 14 sau 15, cînd normalul cică era 40 (nu mă întrebaţi despre ce unitate de măsură este vorba, omul avea o pompă cu manometru, erau semne pe ea de aşa nu şi aşa da!), Cristi "mi-a dat noroiul de pe lanţ cu ulei", după operaţiunile astea, bicicleta mea mergea singură! Uimire maximă: eu credeam că pedalez atît de greu pentru că am "ruginit" după iarnă şi durează să îmi repun muşchii în funcţiune!
După veselia iniţială, o nouă surpriză: Dealul Dăii este... un DEAL!!! MARE!!! LUNG!!! Am cam tras de mine să îl urc, fericire maximă cînd am mai şi coborît, am apreciat pauza culturală din Daia, cu vizita bisericii evanghelice de acolo, pot spune că mi-a plăcut mult, entuziasmată că are şi cimitir în curte, ştiu că dă de bănuit fascinaţia mea dar era chiar frumos acolo, crucile vechi, cerul albastru... şi, foarte interesant, pe majoritatea crucilor apărea sculptată o salcie. La plecare, nu m-am putut abţine să nu o întreb pe tanti care ne-a deschis şi ne-a povestit despre biserică, despre acest simbol şi dacă există o legătură cu salcia de metal din Budapesta, monument dedicat victimelor Holocaustului, am scris aici despre ea. Deşi am fost asigurată că nu există nici o legătură, salcia fiind aleasă pentru că este "copacul sub care te odihneşti cel mai bine", în mintea mea auzeam deja clinchetul metalic.
Ce m-a mai impresionat în Daia? Casa de copii de la poalele colinei pe care era biserica-cetate. Copiii de acolo sînt ajutaţi de către Asociaţia STEPS of HOPE, un proiect care are nevoie de ajutor, în bani, sau obiecte, las aici şi un număr de telefon al asociaţiei, poate voi reveni cu mai multe detalii (0269/584349) Copiii erau timizi şi respectuoşi, mi s-a părut extrem de trist cum se uitau la noi din spatele gardului iar atunci cînd au văzut invazia de biciclişti (eram vreo 50), şi-au scos şi ei, de pe unde aveau biciclete, cei care aveau, şi au ieşit să ni se alăture, au umplut bidoane cu apă, erau extrem de bucuroşi dacă puteau să ne ajute cu ceva.
După oprirea de aici, unde am întîrziat mai mult cîţiva dintre noi pentru că una dintre roţile lui Cristi avea ceva de genul pană, o nouă urcare, un deal ceva mai mic dar suficient ca să scot limba de un cot, m-am felicitat totuşi că am mai renunţat la haine, era deja foarte cald iar pe urcare şi mai şi! Un alt motiv de auto-mulţumire ar fi cel că am fost suficient de inspirată să îmi aplic cremă cu protecţie solară 30 pe braţe şi pe faţă, aşa încît nu am fost întru-totul Rudolf la finele expediţiei (adică cu nasul roşu, luminînd).
La intrarea în Vurpăr m-am simţit oarecum pedofilă (a se citi ciudăţică) pentru că m-a distrat că atunci cînd am trecut printre cele două şiruri de puşti (mici, uşor coloraţi, îi vedeţi în colaj), am fost întîmpinată cu remarci de genul "Ce faci, iubi?!" iar din spate cu: "Bună rău!" Mda, ştiu, nu m-am putut abţine, rîdea Cristi de mine şi de succesul meu la o anumită categorie de vîrstă... În Vurpăr, mi-am făcut de cap cu o Cola, nu este prima oară cînd tot refuzul meu de a bea chestii toxice se duce pe apa Sîmbetei după nişte ore de pedalat intens.
Am urcat şi aici la biserica-cetate, din păcate era închisă, am spionat puţin prin curte, am admirat de la distanţă un alt cimitir şi n-am putut rata "momentul cucuvea" adică încercarea de a mă căţăra într-un copac pentru poze "artistice". După pauza de aici, fotografia de grup... extrem de amuzantă pentru că eram noi aliniaţi frumos după cum se vede mai jos, unul dintre participanţi pusese aparatul foto pe trepied, programat să declanşeze o secvenţă de 10 cadre... şi a venit o tînără şi şi-a aşezat posteriorul exact în faţa camerei, vrînd să facă şi ea poze şi cred că era uimită de cît de bine iese momentul brînză pentru că toată lumea murea de rîs... există şi pozele în albumul ăsta, şapte cadre cu tanti în prim plan.

După asta, din nou pe biciclete, am ajuns în Roşia, de unde am luat-o pe un drum de ţară (singurul din expediţia asta), pînă la intrarea în Cornăţel şi de aici pe drumul de Agnita, înspre Sibiu. Din nou Dealul Dăii... cu vîntul din faţă, lateral dreapta, nu bine, mi-am dorit de multe ori să mă dau jos de pe bicicletă să rămîn undeva pe marginea drumului şi să fac autostopul. Surprinzător, arăt aproape uman în fotografia cu munţii din spate, ştiu că în poza următoare apar strîmbîndu-mă, îi spuneam celui care o făcea dacă poate apărea în poză faptul că sînt super obosită! Un nou motiv de vanitate feminină: pe urcare... în spatele meu sufla din greu un tînăr şi spune la un moment dat că trebuie să se lase de fumat! Eu, mă dau deşteaptă şi îi spun că şi mie mi-e greu, ar trebui să mă las şi eu de fumatul... pasiv, că activ nu m-am apucat încă! La care el mă întreabă dacă AI MEI fumează! Haaa??? (Radu, Arin, copiii mei fumează pe ascuns???) Îi spun cu jumătate de voce... nu cred că ai mei fumează! La care el: dar, stai cu AI TĂI? sau singură? Da, stau cu AI MEI! COPII! 2! A fost amuzantă privirea uimită şi flatantă remarca lui că nu îmi dădea mai mult de 25 de ani... tralalalala, atît aveam acum 11 ani jumate, cînd s-a născut Radu...
Una peste alta, a fost o tură super faină, cu tot cu drumul meu de la/spre casă, vreo 70 km, deabia o aştept pe următoarea! Deşi a fost tare obositoare... şi am urît fiecare groapă şi fir de nisip de pe drumul meu neasfaltat, pentru că aveam o parte de fizic din dotare care suferea acut, noroc că există săpunul Luthelo şi alifia de gălbenele! :) Hmmm... oare m-am plîns prea mult?

miercuri, 21 martie 2012

O noapte şi-o zi... la fel!

Pe modelul: "Surdul n-aude, dar le potriveşte", m-am nimerit şi eu să fac ieri fotografii cu soarele aproape de echinocţiul de primăvară. Am aflat asta astăzi, după ce am văzut fotografia Corinei, făcută exact la ora H: 19:14, cu descrierea de rigoare. Eu am făcut poze soarelui pentru că era prea frumos să îl ratez. Azi cînd am verificat ora fotografiei, era 19:10, cîteva minute diferenţă de momentul echinocţiului.
Recunosc că habar n-aveam ce se întîmplă la această dată aşa că îmi permit să copiez aici de pe site-ul Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu", poate mai sînt şi alţii la fel ca mine:

La momentul echinoctiului de primavara Soarele traverseaza ecuatorul ceresc trecind din emisfera australa a sferei ceresti in cea boreala. Cind Soarele se afla in acest punct, numit punct vernal , el descrie miscarea diurna in lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determina - la data respectiva - egalitatea duratei zilelor cu cea a noptilor, indiferent de latitudine. La latitudinile tarii noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, aceasta cifra reprezinta si valoarea medie a inaltimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii. Totodata, la data respectiva, Soarele rasare in punctul cardinal est si apune in punctul cardinal vest.

luni, 19 martie 2012

Discriminare

Nu cred că este corect deloc ce se întîmplă, s-ar putea să mai fi amintit pe aici că la mine primăvara are o întîrziere de aproximativ două săptămîni. Dovada mai sus: sîmbăta asta, ghiocei "în oraş", adică pe strada Hegel şi ghiocel mic, timid şi zgribulit, la mine în grădină, unde pămîntul încă era îmbibat de apă şi pe alocuri îngheţat.
Ăsta ţine loc de protest oficial! Că primăvara e întîrziată dar iarna tot devreme începe!

sâmbătă, 17 martie 2012

Old Friends Spring

N-aş vrea să mă bucur prea devreme dar chiar pare să fi venit primăvara cu totul şi cu totul! Azi, aşteptînd cu Radu în oraş să termine Arin programul de la cercul de ceramică, ne-am bucurat pentru prima oară de căldura soarelui pe terasa Old Friends. Nu aveam în program dar cum puteam rezista să stăm ca şopîrlele la soare, eu cu o cafea bună, Radu cu un suc de mere? Şi cu minunea lui de instant-translator... o jucărie cam de dimensiunea unui calculator de buzunar, achiziţionată fireşte de maică-mea (comandă prin poştă), motiv pentru Radu de a se certa cu mine că eu habar n-am că în italiană, poloneză şi germană, piaţă se spune "quadrato"!!! Ce dicţionare foloseşte chestia aia habar n-am, m-am bucurat totuşi că Radu m-a felicitat că am nimerit varianta engleză, "square", n-a putut fi nicicum de acord cu piazza că ar fi în italiană, şi nu înţelegea de ce nu ştiu poloneză. L-am asigurat că, în ciuda faptului că nu ştiu poloneză, "quadrato" ăla nu pare o traducere potrivită pentru piaţă.
Indiferent de cum vreţi să îi spuneţi, Piaţa Mică şi terasa "prietenilor vechi" rămîn locurile mele preferate de savurat cafeaua la soare, declar deschis sezonul!!!

joi, 15 martie 2012

Momentele de blondă

Eu le zic aşa, "incorect politic", de fapt sînt momentele mele cînd par mai tîmpiţică... (sursa foto)
Momentul nr. 1: azi, la casă la METRO, cumpărasem cîte ceva de mîncare şi un top de hîrtie pentru multifuncţional. Pe care am ales-o, normal, în funcţie de preţ şi calităţile hîrtiei, trecute pe ambalaj şi verificabile pe mostrele disponibile în nişte tăviţe de acolo (bună treaba asta, e prima dată cînd o remarc). Pînă aici, nimic deosebit! La casă, tanti de acolo, citeşte codurile produselor, ajunge la hîrtie şi îmi spune complice: "Felicitări! Aţi luat din aia bună!" WTF? Dacă luam "din aia rea" îmi zicea: 4! La colţ! Duceţi-o înapoi la raft? Şi am început să mă întreb dacă păream mai cu dizabilităţi în a realiza că două steluţe la copiat şi trei steluţe la imprimat cu laser sau cu jet de cerneală sînt mai bune decît una peste tot?
Momentul nr. 2: pe ăsta trebuie să mi-l asum şi să-l declar ca veritabil, chiar aşa m-am introdus domnului de la Romtelecom... clienta cu momente de blondă autentică! Pentru că îl recunoscusem de acum cîţiva ani cînd am mers cu aceeaşi problemă acolo, m-am aşezat frumos să aştept să mă ajute acelaşi nene. Ce am făcut? Mi-am blocat accidental (acum îmi dau seama că e din cauza purtatului în buzunar) tastele telefonului fix. Asta acum vreo două săptămîni! Mare tragedie, n-am mai putut să o sun pe Mami două weekend-uri, pînă la urmă am realizat că pot primi apeluri şi m-a sunat ea. Habar n-aveam cum să îl deblochez, ştiu că am mai păţit asta acum cîţiva ani, atunci m-a ajutat tot nenea, recunosc că mi-a făcut atunci şi o copie după cartea tehnică pe care mi-a scris ce să fac dacă îl mai blochez, am pierdut-o... (pe acelaşi model, după ce am chemat de două ori asistenţa tehnică la serviciu pentru că ţiuia non-stop centrala telefonică, am notat în tabelul excel cu telefoane utile, mare: apasă tasta 1 dacă mai cîntă!). Acum notez aici şi poate mă ajutaţi voi dacă uit: dacă mai blochez tastele telefonului fix trebuie să apăs lung tasta #!!! Important este că nenea s-a amuzat, mi-a deblocat tastele, mi-a făcut recomandări, clientul de după era fericit că n-a avut mult de aşteptat...

Off-topic: m-a întrerupt Arin, a venit să se aşeze în braţele mele. Dialog:
Eu: Arin, ce spui dacă eu îţi zic că simt nevoia să mă iubeşti?
Arin: Tu ce spui dacă eu îţi zic că simt nevoia să NU?
Eu: Haaa??? (gîdilat şi jigărit copilul)
Arin: Simt nevoia să DA doar dacă pui biscuiţii ăştia (arată spre fursecurile inel de la Lidl) în pahare peste ştii tu ce (începe cu budin...) şi mai pui frişcă şi stafide şiiii...
Phiii... cîtamai profitorul!!! Şi n-are decît nouă ani...

miercuri, 14 martie 2012

Pitici reciclabili

Am tot zis că voi scrie aici despre surpriza neplăcută avută de mine acum cîteva săptămîni, atunci cînd am ajuns în cealaltă parte a oraşului, la Centrul Comercial, cu mai multe lucruri pe agendă. Dacă tot eram acolo, am intrat şi la Real pentru mici cumpărături. Fiind la raionul legume-fructe am remarcat grămada de cutii goale de carton, era un nene acolo care le strîngea. Pentru că aveam nevoie de o cutie solidă, deschisă, cu mînere (pentru a pune în ea zecile de borcane cu capac goale pe care le stochez cuminte în pivniţă pînă cînd se găsesc persoane care au nevoie de ele pentru gemuri, zacuşti, ş.a.). Am deja două dar sînt pline. Acolo erau cîteva zeci. Mă duc zîmbind politicos la nenea care le strîngea şi îl întreb frumos dacă îmi poate da şi mie o cutie. Răspuns: nu se dau, se aruncă! Cum adică se aruncă? Se aruncă... e un container undeva în spate! Aaa... le reciclaţi! Nu le reciclăm, se aruncă undeva în Dealul Dăii! NU RECICLAAAŢI??? Toate cutiile astea? Probabil a citit groaza în ochii mei că a venit ulterior cu o cutie goală la mine şi mi-a zis conspirativ: luaţi o cutie, dacă aveţi probleme să treceţi cu ea de casele de marcat, spuneţi că v-am dat-o eu şi mi-a dat un număr de interior la care să se sune să verifice.
Doar mie mi se pare aiurea că nu se reciclează tot cartonul ăla? Chiar aşa de scump o fi transportul pînă la un centru specializat de colectare? Acum tot stau să mă gîndesc ce face firma care colectează selectiv o dată la două săptămîni hîrtia şi plasticul pe care eu le adun cuminte... sper că nu le adună separat şi le aruncă în acelaşi loc cu gunoiul menajer! Va trebui să investighez, dacă e aşa, revin la bunele obiceiuri şi le duc personal la Remat sau la centrul ăla din cadrul Libertatea.

marți, 13 martie 2012

Color IQ

Se spune că femeile sînt mai eficiente decît bărbaţii în a distinge diferitele nuanţe ale aceleiaşi culori. Zice-se aici că una din 255 de femei şi unul din 12 bărbaţi ar avea ceva dificultăţi. Sau poate în a reţine sumedenia de nume, gen piersică, fucsia, lila, baby-blue, navy-blue, bleu-ciel şi alte cele, folosite pentru a le identifica.
Mi s-a părut interesant în dimineaţa asta, aşa, cu capul înfundat de răceală şi ochii lipiţi, să accept provocarea celor de la Breslo şi să fac un test de culoare (FM 100 Hue Test).
Se pare că există loc de mai bine, sînt curioasă să îl refac şi altădată, să văd ce diferenţe de percepţie apar. Am colat aici cele două pagini web ale rezultatului meu, ca să vezi, de unde îmi place mie verdele se pare că aici şi în zona turcoazului sînt deficitară... Dacă vă faceţi testul, îmi spuneţi şi mie ce v-a ieşit?

luni, 12 martie 2012

R.I.P. Sagem!

Ştiu eu pe cineva pe care această veste îl va bucura! Declar decedat irecuperabil "dinozaurul" de alături! Pe motiv că nu se mai încarcă nici de frică, ori e de vină acumulatorul, ori încărcătorul, nu ştiu sigur, cert este că nu mai funcţionează!
Sînt un pic nostalgică, era destul de prost, cu un meniu greoi, nu m-am dumirit în cei cinci ani de posesie cum se scrie altfel decît cu litere de tipar sau cum se pun semnele de punctuaţie, de diacritice nici vorbă, mesajele trimise de pe el probabil arătau a personaj agramat, dar na... mie oricum nu îmi plac telefoanele super complicate! Nu voi căuta o altă cărămidă cu care să îl înlocuiesc, am găsit un Nokia mai vechi, de la mama, roşu, funcţionează în aceeaşi reţea, aşa că acum telefoanele mele vor fi roşu negru verde, cîte unul în fiecare reţea, pe motiv de optimizare costuri...
Dacă ştiţi pe cineva căruia să îi folosească piesele, daţi de ştire! Dacă nu, voi căuta un loc unde se preluează pentru reciclare!

vineri, 9 martie 2012

Even more shopping...

Sînt convinsă că majoritatea dintre voi ştiu deja despre eMAG, că vă achiziţionaţi de acolo o parte dintre electrocasnice. Eu l-am cumpărat de pe site-ul respectiv pe PIXIE. După asta, primesc regulat newsletter-ul lor. Azi anunţau reduceri la produsele Gorenje şi am intrat imediat pentru că, speram eu să fie vorba şi de frigiderul minune la care visez. Nu era vorba! :((
Daaar... ia uitaţi ce fier de călcat frumos şi verde! Mi l-aş lua chiar dacă am deja unul pe care nu îl folosesc! Două fiare de călcat nefolosite arată mai bine ca unul, nu? Ăsta îl pot pune ca bibelou în sufragerie, se asortează perfect! Pe televizor, pe post de peşte de sticlă!
Lăsînd gluma la o parte, cred că voi ceda în faţa prăjitorului de pîine psihedelic (cam aşa îl văd eu).
Oare le-ar putea explica cineva şi celor de la eMAG cum stă treaba cu nivelele? şi nivelurile? Ca să nu mai aibă prăjitorul "6 nivele de putere"? Ooooofff!!!
Pînă am scris postul ăsta am şi cedat... comandat prăjitor, achitat cu Card Avantaj... 10 rate fără dobîndă, voi plăti 13 lei lunar, mă duc să pregătesc somonul afumat!

joi, 8 martie 2012

De ziua asta...

"Din banii lor", copiii (în complicitate cu maică-mea) mi-au luat brînduşe în ghiveci, ca şi cînd... Da, ştiu, mă răsfăţ, e clar că mă iubesc tare, în ciuda momentelor noastre de mutat ambasadele şi
rupt alianţele pe motive diverse. Se încadrează tare bine floricelele respective, pe pervazul plin cu toate jucărelele mele, părăsit de curînd de vasul cu narcise...

miercuri, 7 martie 2012

Terapie prin shopping

Nu e inspirat să fiu lăsată de capul meu într-un magazin cu ditamai sectorul destinat grădinăritului, aşa cum este OBI! A se nota că am mers acolo luni să caut cu totul altceva, aka profile din polistiren pentru tavan, plus să duc o hotă veche şi un monitor din ăla cît China, că am văzut că ei colectează spre a fi reciclate. Rezolv eu cu astea, Arin super mîndru că a dus el căruciorul cu electrocasnice nu ştiu unde în spate, împreună cu tanti super drăguţă de la info-desk. Mă pregăteam să plec cînd... Evrika! Mi-am adus aminte că îmi trebuie hîrleţ sau cazma sau ce-o fi de săpat cu ea şi mă duc la grădinărit.
Uuuaaaiii... cînd am văzut eu toate standurile alea pline de seminţe şi de boabe şi de bulbi... mi-au făcut ochii ca flipperele!!! Aşa că... am luat şi dintr-alea, şi dintr-alea, şi floricele, şi dovlecei, şi fasole pitică, şi verdeţuri, şi roşii, deşi n-am mai reuşit să am roşii cumsecade de ani de zile, că mi se mănează în seră, nu ştiu cînd şi cu ce să le stropesc. Am luat iniţial unele pe care scrie în alte limbi dar apoi am găsit şi soiul Buzău 22 şi am zis că e musai să iau şi dintr-ăla! Am luat şi cazma... fără coadă, că părea mai sănătoasă decît alea cu coadă, acum am problema cu găsit/pus coadă nouă dar zise CC că mă ajută aşa că, vedem cum se rezolvă!
Încă nu le-am semănat, am început prin a organiza sera. Semănasem deja pe bucăţica de pămînt dezţelenită nişte salată creaţă şi busuioc şi am pus nişte căţei de usturoi, despre care am aflat ulterior de la tanti din piaţă că nu e buni... că e chinezeşti şi ăia nu se fac usturoi verde neam! Na, dacă ăia nu se fac, am luat alte căpăţîni de usturoi şi arpagic pentru ceapă verde şi roşie şiii... am încercat să mă sinucid cu geamurile serei dar, am supravieţuit pe motive de îngeraşi păzitori. Că m-am trezit eu în combinaţia scaun cu trei picioare stabile, geam în braţe, topor în mînă, că ce mă gîndisem eu pe scaun fiind şi cu geamul care se încăpăţîna să nu intre între profilele metalice? Ia să iau ce găsesc la nivelul mîinii, adică un topor, să dau în el! Să vă mai spun că era să cad de două ori cu scaun, geam, topor? Că am tras de un geam de pe seră şi am făcut ploaia de stele, aka cioburi adunate pe el în luni de zile? Şi de astea am scăpat, le voi aduna la o dată ulterioară că am zis să nu-mi forţez norocul. Şi la astea zise CC că mă ajută... scriu aici, să nu uite!
Ca să nu mă mai lungesc prea mult, azi am intrat la DM, să îmi iau vopsea de păr şi am plecat cu aia... plus: două pachete şerveţele decorative, că n-am putut rezista, 10 pachete şerveţele-batistă, că aşa se vindeau, hîrtie igienică umedă, lumînări... Houston, we have a problem!!! Ori mă simt plină de muci, ori nu-mi dau seama că sînt deprimată şi mă tratez cu lucruşoare...

duminică, 4 martie 2012

Încurcă-i, drace!

Mama respectivă a reuşit să îşi facă un program cultural alături de naşii mei astfel încît să vadă măcar un spectacol de teatru pe lună. Aşa se face că a nimerit la premiera piesei TNRS, Încurcă-i, drace!, în regia lui Şerban Puiu, ce are la bază piesa Out of Order a dramaturgului britanic Ray Cooney. Şi a venit super încîntată!
Normal că şi eu îmi doream să o văd dar nu m-am agitat în direcţia asta. Şansa face ca ieri să primesc un telefon de la Honey, care îmi spunea că Alexandra are două locuri disponibile şi ni le oferă nouă. Yuuupiii ieeeiii, fericire maximă! Pînă la urmă am mers doar eu, Honey bîntuia pe la Bîlea, CC era pe modul antisocial.
Îi mai mulţumesc o dată Alexandrei pentru că am rîs non-stop, m-am bucurat ca un copil de comicul de limbaj, de situaţie, de permanentele inversări de roluri. Preferaţii mei: Cătălin Pătru şi Pali Vecsei! Merită să urmăriţi programul TNRS şi să vă procuraţi bilete din timp!

joi, 1 martie 2012

Ca de 1 Martie!

A făcut Arin mărţişoare, la cercul de ceramică, le-a colorat acasă la mama, cu ce s-a găsit prin ogradă, că a fost uşor răcit sîmbătă şi n-a putut finaliza operaţiunea în cadru profesionist (la cerc). Unul e al meu, mai sînt pentru învăţătoare, profa de religie, surpriză... şi... unul pentru Teodora, unul pentru Mămăruţa (ăsta i-l va da Radu colegei lui de clasă)! :))
Măcar virtual, un semn de primăvară din partea noastră pentru cititoarele şi cititorii (că şi pentru ei e soare afară) acestui blog!

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service