miercuri, 29 februarie 2012

And the Oscar goes to...

La mai multe zile de la eveniment, noroc că nu mai sînt ziarist că pierdeam cititorii, apuc să îmi dau şi eu puţin cu părerea despre o parte dintre filmele ce au primit nominalizări la premiile Oscar de anul ăsta, în ordinea în care le-am văzut:
The Help - un film excelent şi impresionant (regizat şi adaptat după romanul lui Kathryn Stockett de către Tate Taylor) despre viaţa dădacelor/fete în casă/bucătărese de culoare în casa familiilor de albi din Statele Unite, undeva prin anii 1960 în perioada în care începuse lupta pentru drepturile civile ale Afro-Americanilor. O tînără jurnalistă/scriitoare la începutul carierei, Skeeter Phelan (interpretată de Emma Stones), reuşeşte să le convingă să îşi scrie povestea, prima dată pe Aibileen Clark (Viola Davis) iar apoi pe simpatica şi energica Minny Jackson, în rolul căreia o vedem pe Olivia Spencer, rol pentru care a primit Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar. L-a meritat cu prisosinţă.
The Descendants, am scris aici părerea mea despre film, nu vreau să mă repet, a cîştigat Oscarul pentru cel mai bun scenariu adaptat (Alexander Payne, Nat Faxon, Jim Rash), o fi fost cel mai bun...
War Horse - un film despre relaţia specială între un tînăr, Albert Narracott (Jeremy Irvine) şi calul dresat de el, Joey, rechiziţionat pentru a servi cavaleriei în Primul Război Mondial. Albert alege să se înroleze pentru a-şi găsi calul, după mai multe episoade dramatice, se reunesc pe front. Un film care mi-a amintit tare mult de cartea Anei Sewell, Negruț, una dintre cărţile mele preferate din copilărie. Îl recomand pentru scenele cu cai, pentru peisaje, pentru cîteva scene de umanitate dincolo de adversitatea cauzată de război (momentul în care un britanic şi un german, în zona nimănui de pe front aleg să se ajute reciproc pentru a elibera calul prins în sîrmă ghimpată). Pentru scena în care îl vedem fugind pe Joey, prin tranşee, pentru scena în care se împotmoleşte în sîrma ghimpată şi pentru că m-a durut sufletul la fiecare zgîrietură. Ce îi reproşez lui Steven Spielberg la regia acestui film? Scena finală, cu apusul ăla made in Gone with the Wind... teatral şi forţat, aproape te aşteptai la celebra replică After all, tomorrow is another day...
Hugo - un film în regia lui Martin Scorsese, cu Ben Kingsley, Asa Butterfield (Hugo) şi Chloe Grace Moretz (Isabelle). Un film ca o poveste, în multe privinţe mai apropiat de ritmul unui film de animaţie, a cărui acţiune se petrece în principal în gara din Paris, cu un tînăr orfan ce încearcă să dezlege misterul unicului lucru rămas de la tatăl său: o maşinărie, un robot. Distins pentru cea mai bună imagine, cele mai bune efecte vizuale, cel mai bun mixaj de sunet, cel mai bun montaj de sunet şi cea mai bună scenografie. Dap, pot spune că erau bune, nu pot spune dacă cele mai bune pentru că nu am văzut concurenţa.
Midnight in Paris - scris şi regizat de Woody Allen, ale cărui merite au fost apreciate cu Oscarul pentru cel mai bun scenariu original. Gil (Owen Wilson), un tînăr scenarist american, aflat la prima încercare de a scrie un roman adevărat, trece prin mai multe experienţe de genul călătoriilor în timp. În excursie la Paris alături de logodnica sa, Inez, (Rachel McAdams), îl vedem cum ajunge în anul 1920, perioada la care visa, prin intermediul unui autovehicul fantomatic ce apare într-un anumit loc, la miezul nopţii. Aici o întîlneşte pe Adriana (Marion Cottilard - minunată ca de obicei), împreună cu care ajunge la un moment dat în plină Belle Epoque, fascinaţia Adrianei. Dincolo de multiplele referinţe culturale şi de ploaia de genii defuncte, nu pot spune că m-a impresionat neapărat filmul. Un pic forţat pentru a ajunge la ideea de bază că: mai bun este prezentul, altfel, fiecare are o doză mai mică sau mai mare de paseism şi o anumită perioadă temporală pe care o găseşte ideală.
The Artist - ultimul văzut de mine înainte de decernarea premiilor Oscar şi favoritul meu. Normal că sînt încîntată de premiile pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, Michel Hazanavicius, cel mai bun actor în rol principal, Jean Dujardin în rolul George Valentin, cele mai bune costume, cea mai bună coloană sonoră. Dincolo de premiile astea, este primul film 99% mut pe care îl văd, m-a emoţionat, m-a fascinat, m-a mişcat drama personajului principal, actor de filme mute incapabil să se adapteze la trecerea la sonor. Îl va ajuta, după zece ani de derivă, să revină pe ecran, Peppy Miller (Bérénice Bejo), tînără admiratoare a sa, pe care o ajută să se lanseze (e minunată scena dansului lor, dublată în repetate ori, modul în care vedem cum apare scînteia dintre ei, atunci cînd ea era o simplă figurantă), care va continua să îl iubească şi să îl ajute în secret toată această perioadă. V-aş mai scrie despre el dar mai bine îl vedeţi!

Off-topic şi bîrfă: oare Angelina Jolie este anorexică? Îmi spuneţi şi mie, la bărbaţi apelez acum, dacă vi se pare sexy piciorul ăla pe care l-a tot scos ostentativ din rochie? Tot timpul am spus că este o femeie frumoasă dar acum parcă militează pentru Şi scheletele e oameni! Un nene cu simţul umorului dezvoltat, scenaristul Jim Rash (vezi The Descendants), cică i-a făcut cont de Twitter piciorului Angelinei. :)) Gata bîrfa! Over and Out!

marți, 28 februarie 2012

Update - Itsy Bitsy Spider

Cred că va trebui să iau o pauză de la postările cu flori, fete, filme sau băieţi, melodii sau cîntăreţi... mai ţineţi minte jocul ăsta? De fapt mă refeream la flori şi păianjeni...
Asta pentru că micul-mare monstru de ieri dimineaţă, pe care îl credeam plecat, sau cum se gîndea Miju, evadat bine mersi pe un fir de siguranţă, a reapărut ieri seară în cadă, de dimineaţă era tot acolo.
Nu cred că a plecat, probabil era în ţevi pînă la urmă. Azi-dimineaţă n-am mai rezistat fără duş, l-am capturat într-o cutie goală de la beţigaşele de urechi, am prins capacul cu un elastic, că mi se părea suficient de strong să îl ridice :)) şi l-am ţinut acolo pînă m-am întors din oraş. După mini-şedinţa foto, i s-a decis destinul: l-am dus în seră şi i-am dat drumul acolo! Ştiu că e încă frig dar va trebui să se descurce, parcă nu m-aş simţi în largul meu să ştiu că bîntuie prin casă.

luni, 27 februarie 2012

Din o mie de flori parfumate...

Ziceam că poate apuc să vă povestesc despre filmele văzute de mine dintre cele care au candidat şi care au şi cîştigat nişte statuete azi-noapte. Dar nu acum, poate mai pe seară sau mîine, că sigur iar folosesc multe cuvinte.
Dar ultima narcisă din ghiveciul cu bulbi tot trebuie să v-o arăt, nu de alta dar, ca mare parte dintre lucrurile care mi se întîmplă în jur, e mai altfel: are opt petale în loc de şase. O fi auzit ea că eu sînt în căutare de păianjen şi ăla are opt picioare şi s-o fi debusolat.

Întîlnire amînată

Ştiţi vorba aia cu "ai grijă ce îţi doreşti că s-ar putea să ţi se întîmple"... Na, eu la un moment dat săptămîna trecută îmi doream tare de tot un păianjen, putea să fie mare sau mic, de orice culoare vroia el dar să fie viu şi cu toate opt picioarele!
Ca să nu vă închipuiţi ce ştiu eu ce, vă povestesc şi de ce am ajuns să am aşa pofte ciudate! Pentru că miercurea trecută vine metafizicul acasă şi mă anunţă: Mama, lunea viitoare trebuie să o duc pe Bibi la şcoală! (Bibi aka broscuţa ţestoasă primită de noi acum un an jumate, cînd a plecat Robert în Anglia) Eu: Nici gînd, Arin, nu o duci! Strigăte, plînsete, tot tacîmul, eu fermă: nu duci să stresezi broscuţa, gîndeşte-te că îi schimbi mediul, cum vrei să o duci, în cutie?, e frig, e sensibilă la zgomot, cum ar fi să stai tu într-o cutie şi să ai 30 de copii gălăgioşi care să strige în jurul tău, să te mai ia în mînă şi mai ştiu eu ce??? Plus că, aminteşte-ţi ce ne-a zis Robert, că poate fi purtătoare de Salmonella sau alte bacterii, că trebuie să ne spălăm bine pe mîini de fiecare dată cînd umblăm cu ea! Eu nu-mi asum riscul să îţi îmbolnăvim colegii! Nu o duci! În continuare plînsete, că avem săptămîna altfel, că atunci trebuie să duc un insectar! Eu deja eram cu capsa pusă: Arin, nu ştiu ce idei are învăţătoarea ta dar eu îţi dau scris că nu ai animal de casă transportabil la şcoală şi nici insectar nu avem şi nu facem! (asta pentru că încă mă mustră conştiinţa pentru insectarul făcut de mine cînd eram mică, şi nici nu mi l-a cerut cineva, l-am făcut din proprie iniţiativă, am omorît bietele insecte şi fluturii ăia frumoşi şi atît de rari acum, Coada Rîndunicii)
Într-un final, au mai încetat suspinele, îmi vine şi mie o idee: Uite, Arin, dacă vrei, îţi prind un păianjen, îl punem într-o cutiuţă şi îl duci ăla luni (adică astăzi)! Arin se luminează: Daaa, şi îi dăm să mănînce, îl ţinem acolo! Nu îi dăm să mănînce, ce vrei să îi dai? Muuuşte! Îi prind eu! Arin, ai mai văzut în ultima vreme vreo muscă pe la noi prin casă? De unde îi scoţi tu muşte?... Radu: Ştiu! Avem molii! Radu, nici molii nu mai avem! Pauză. Rămînem înţeleşi că duminică seara îi prind un păianjen. Zic eu să mă asigur din vreme şi încep şi caut... şi caut... prin toate locurile cunoscute şi pepinierele de păianjeni de la mine... şi nimic! Mă deştept şi eu: la naiba, ăştia au murit toţi sau au plecat în ţările calde! Cu gerul ăsta n-am mai văzut nici măcar picior de drosophila melanogaster, au rămas fără mîncare, or fi canibalizat ei o vreme dar acum... yok! Pînă la urmă, depăşim criza că are Arin două insecte prinse în plastic, de la nuşce revistă pentru copii, un scorpion (pe care trebuie să îl găsim prin casă) şi un scarabeu. Aflu şi că el nu înţelesese bine, săptămîna aia minunată este înainte de Paşti, nu acuma, mai avem timp să scotocim!
Chestia este că n-am apucat să transmit telepatic şi universului că nu mai am nevoie de păianjen aşa că azi dimineaţă m-am trezit în cadă cu frumosul de mai sus, era maaaree şi negricios, cu tot cu picioare avea vreo patru centimetri. Zic avea, că nuşce s-a întîmplat cu el! L-am privit încurcată de dimineaţă... na, nu mai am nevoie de tine! M-am spălat la chiuvetă şi la bideu că nu ştiam ce să fac cu el şi mă gîndeam că îl înec dacă fac duş sau socializez mai mult decît îmi doresc. I-am făcut poze cu riscul să întîrziem la şcoală, cînd m-am întors acasă, nu mai era acolo, a venit la timp, a văzut că nu-l vreau, a plecat!... Am uitat să îi spun să vină înainte de Paşti!

duminică, 26 februarie 2012

De ce îmi lipseşte mie monoglutamatul...

Nu ştiu voi cum sînteţi obişnuiţi dar la mine în casă, "Vegeta cu bucătarul" e sfîntă! Adică e unul dintre acele lucruri care trec de la bunică la mamă şi de la mamă la fiică adică la subsemnata.
Aleg să ignor cu desăvîrşire chimicalele pe care le conţine, cum să fac eu pilaful fără ea? Gustul ăla de monoglutamat sau glutamat de sodiu, "E 621, considerat de specialisti dintre cele mai cancerigene substante. Supele se obtin prin deshidratarea supelor si ciorbelor, preparate normal, în cantităti industriale, până rezultă un praf, care este ulterior amestecat cu chimicale (coloranti, aromatizanti, conservanti si glutamat de sodiu), după care se ambalează în vid sau sub formă de cubulete. Poate v-ati intrebat cum pot 2 fire de morcov si 2 de pătrunjel dintr-un plic să dea acel gust. Nici nu pot. Peste 90% din plic este monoglutamat de sodiu, substanta care supraexcită papilele gustative, făcându-le să simtă mult mai puternic gustul celor 2 fire de legume. Nu vă lăsati înselati de reclamele de tip "ca la mama acasă" sau de ambalajele atrăgătoare. Gustul vă poate însela, căci unele chimicale dau arome mai intense decât cele naturale. Dar, vorba aceea, "afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul". Glutamatul de sodiu (o neurotoxină) provoacă migrene insuportabile, care nu pot fi tratate cu medicamente. Glutamatul se vinde producătorilor sub formă de cristale albe, fără gust, si se combină întotdeauna cu alti aditivi chimici, aromatizanti. Glutamatul se foloseste si pentru conservarea laptelui, brânzeturilor, mezelurilor si ciupercilor. Organizatiile de profil din UE duc o intensă campanie de interzicere a glutamatului de sodiu. Ministerul Alimentatiei din SUA a informat public american că glutamatul de sodiu este unul dintre principalii factori care produc boala Alzheimer si Parkinson. Injectiile cu glutamat, efectuate pe animale, în laborator, au distrus celulele nervoase din creierul cobailor, câinilor si maimutelor. Medicii veterinari avertizează să nu gătiti mâncare pentru animale folosind Vegeta/Delikat."
Citat, luat de aici, citiţi şi vă minunaţi cum nu pot să îi rezist! Deşi mi-e clar că e toxic! E drept că nu-mi mai ies cuvintele exact cum le gîndesc! Chiar mă amuzam cu Co la un moment dat, că văzuse pe raft, atunci cînd era Plus-ul, o colecţie de borcănele cu condimente şi unul dintre ele era doar monoglutamat-ul de sodiu... Ieri, şoc şi groază, nu mai aveam E-uri să îmi gătesc orezul, lenea prea mare ca să merg să îmi cumpăr, pofta mare, am ales soluţia de compromis: am pus orezul ca de obicei, o măsură orez, trei apă, ulei, pe plită, iar deasupra am aruncat: sare, o jumătate de morcov, o felie de ţelină, jumătate de ceapă, un căţel mare de usturoi, toate tocate mărunt, plus nişte mazăre din congelator şi voila! am avut şi pilaful (a se vedea imaginea din dreapta sus), chiar foarte bun, mai ales combinat cu nişte sos de soia!
Mda... minunile nu ţin nici măcar trei zile pentru că ieri seară mi-am cumpărat din nou Vegeta... cu bucătar şi... gust de găină! Trăiască E-urile! Îmi propun totuşi să renunţ, după ce epuizez jumătatea de kg achiziţionată...

vineri, 24 februarie 2012

A doua oară TiPtiL...

Sînt mîndră de mine că am reuşit să îmi respect toată agenda zilei de ieri. Şi mă bucur tare mult că am ajuns să îi ascult a doua oară live pe cei de la trupa TiPtiL (prima oară, aici). Îmi plac, sînt energici, sînt altfel, te bucuri alături de ei cînd cîntă. Mi-a fost drag să o văd pe Raluca Staicu cîntînd cu mîna pe burtica ei de gravidă în luna a opta. Am avut şi ceva emoţii, că ea dansa ca şi cînd bebe mic n-ar fi fost acolo şi cîteodată cred că protesta şi îi mai dădea cîte un cot: Hey, Mami, cool it! :)
Sună bine şi în noua formulă, cu Andra Covaleov solist alături de Raluca. Fetele au avut şi asistenţă din public, un tînăr care a încercat toate formulele posibile: iahuuu, iahiii, maiiahii nu, simpatic pînă la urmă! S-a nimerit că la una dintre piese am primit microfon la purtător pentru a cînta refrenul alături de tînărul despre care vă vorbeam. Şi CC zice că arătam de parcă nu vroiam să îl mai dau înapoi şi că trebuia să îl fi returnat mai devreme. Eu ce pot să spun, probabil pentru că era joi (seara noastră de karaoke) şi pentru că ştiam versurile şi îmi plăceau, am lălăit mai mult decît ar fi trebuit pe piesa Spune-mi.
Mă gîndesc că va trece o vreme pînă să îi pot auzi din nou, Raluca Staicu va lua o pauză de bebeluş. Îi ţin pumnii să fie totul bine!
Părerea lui Honey (că am tîrît-o şi pe ea) aici. De ascultat piesele vă recomand să intraţi aici. Şi un scurt clip de aseară, mi-e ciudă că doar astăzi am reuşit să îi golesc cardul lui Pixie, aseară nu aveam spaţiu de mai mult.
Later Edit: Am uitat să vă spun cît îmi place că, în afara a două excepţii, TiPtiL nu cîntă cover-uri şi au piesele lor cu un stil inconfundabil.

miercuri, 22 februarie 2012

Planeta Doctorilor Dentişti

Din seria copiii mei şi isprăvile lor, eu şi Arin astăzi în cabinetul lui Doru. Eu avusesem programarea dar pentru că Arin s-a plîns că are o carie şi că îl doare am tratat cu Doru ca, în cazul în care nu are timp pentru amîndoi, să se uite doar la dantura lui Arin, ştiind că urmează să plece în concediu.
Zis şi făcut, mergem noi, se uită Doru la dinţişorii lui Arin, fără probleme care să necesite vreo intervenţie, erau dureri cauzate de acţiunea aparatului dentar. Acestea fiind constatate, e timp şi de durerile subsemnatei.
Eu, pe scaun, gura deschisă, debitul verbal blocat, Arin, în plină vervă prin cabinet, desenînd şi conversîndu-se cu Doru. Pe care Doru, vroia să îl expedieze pe o altă planetă, Planeta Doctorilor Dentişti.
Alături, există ilustrarea grafică a traseului previzionat pentru Doru: (de jos în sus)
1. Doru în rachetă, părăsind Pămîntul.
2. Doru aterizînd pe planeta ce i-a fost destinată.
3. Surpriză: Planeta Doctorilor Dentişti este populată de dragoni... Dorul confundat cu o "dulciurică" (tot din Arin citire).
4. Ca să nu fie mîncat de dragoni... Doru, în acţiune, făcînd ce ştie el să facă, să repare cariile, chestia aia pe care este cocoţat este un dinte de dragon, partea din mijloc este caria, Dl. Doctor apreciază între unul şi doi ani pentru fiecare dinte cariat... :))

TiPtiLind pe My Space...

Ciudate sînt căile... Astăzi, că tot am pomenit de TiPtiL şi de un post mai vechi de-al meu, am zis să le reascult muzica. Dau click pe hiperlink şi nimeresc pe myspace, aveam opţiunea de log in with facebook, mi se pare ok, o folosesc aia şi uite că îmi trebuie parolă, pun şi parolă şi hopa că am cont, muzica tot n-am reuşit să o ascult atunci că nuşce îmi mai trebuia dar văd că am 5 notificări, dau click să văd şi eu cine/ce/cum are cu viaţa mea. Surpriză: nici nu am intrat bine pe site-ul respectiv că zang, sînt prietenă cu Katie Melua şi Peter Gabriel şi byron, pun pariu că au stat de şase să vadă cînd am cont, să ne împrietenim! :) Unde mai pui că ne-am împrietenit MÎINE, că acolo scrie că în February 23, 2012... sau e mîine deja şi eu nu ştiu?Link

Joia culturală

Se pare că ziua de joi reuşeşte cumva să fie foarte aglomerată cu tot soiul de evenimente din zona celor şapte arte, mai precis două dintre ele: filmul şi muzica.
Săptămîna trecută am profitat de invitaţia pusă la dispoziţie de Tudor şi am mers să văd în cadrul Cinematecii TIFF producţia românească Legături bolnăvicioase (sursa foto), filmul din 2006, regizat de Tudor Giurgiu. Doar acum am reuşit să îl văd, auzisem de el şi de controversele iscate în jurul relaţiilor incestuoase, respectiv homosexuale din film. În rolurile principale: Tudor Chirilă (al treilea Tudor din paragraful ăsta... :)), Maria Popistaşu şi Ioana Barbu, toţi trei au jucat foarte bine dar preferata mea rămîne Maria Popistaşu, am apreciat-o şi în Marţi, după Crăciun. Cred că aş fi vrut mai multe detalii despre relaţia frate-soră, n-am priceput exact cine/de ce/cum a întrerupt relaţia. Mi-a plăcut filmul şi pentru că nu a căzut în sordid, cîteva vulgarităţi oarecum gratuite au fost în limbaj, plus mai multe reclame de produs dar înţeleg că trebuia şi susţinere financiară .
După film, am mers cu Honey să mîncăm o pizza în Music Pub, aici am prins o parte din concertul celor de la Electric Band, mai precis partea în care cînta cu ei Vlad Simon, sunau tare bine piesele jazz. De aici am zis să vedem debutul noii formule a trupei Partizan, cu sibienii Florin Barbu şi Ionuţ Croitoru, în Oldies Pub. Sunau cumva dar am suferit teribil din cauza volumului prea tare, cred că ultimele două piese le-am stat cu mîinile pe urechi.
Voi spune două cuvinte şi despre primul concert Direcţia 5 la care am mers, la invitaţia naşei lui Radu, ăsta a fost vineri, dar scriu despre el tot aici. Îi mai auzisem din mers, prin Piaţa Mare, aş fi putut numi una sau două dintre melodiile lor. Au fost o surpriză tare plăcută, oamenii ăia aveau voce, chiar dacă stăteam în primele rînduri nu mi-au bubuit urechile şi deşi am ascultat în primă audiţie 70% din concert, mai că m-aş fi băgat să fredonez alături de ei. Am şi făcut-o atunci cînd mai aveam habar de ceva versuri sau le-am învăţat din mers. Sînt în ceaţă acum că nu ştiu cum îl cheamă pe cel de-al cincelea membru al trupei sau invitat (că peste tot văd că ar fi doar patru), a cîntat alături de Cristi Enache sau solo vreo două melodii, are o voce care seamănă uneori cu cea a solistului Bee Gees, parcă şi la fizionomie aduce cu acesta, tare mult mi-a plăcut dar nu i-am reţinut numele. Un scurt filmuleţ de la concert, aici. (Later Edit: ce nu mi-a plăcut deloc deloc a fost frigul din sală, a fost primul concert la care am stat cu geacă pe mine şi fular, o tînără în faţa mea avea şi mănuşile, noroc că în a doua jumătate s-a mai sculat lumea în picioare, am mai dansat şi m-am mai încălzit, picioarele le-am avut îngheţate mult timp după)
Mîine, am în program un film din cinemateca Astra, de la orele 18:00, la sala Studio din Piaţa Mică, unul de la cinemateca TIFF, la orele 20:00, la librăria Humanitas şi, neapărat concert TiPtiL, în Vintage, de la orele 22:00. Despre trupa TiPtiL v-am mai scris aici, au o energie debordantă şi un stil inedit: jazzaggaefunkdancefun. Ce ziceţi, reuşesc să le fac pe toate?

luni, 20 februarie 2012

Cît e prea mult sau prea puţin?

Datorită faptului că nu mă uit la televizor, nu citesc ziarele, ascult doar Guerilla de dimineaţă, cînd îl duc pe Arin la şcoală, pot spune că principala mea sursă de ştiri rămîn blogurile. Şi asta, atunci cînd autorii lor aleg să scrie despre un subiect la zi şi eu mai apuc să şi citesc.
Astăzi am citit aici despre o nouă lege introdusă la noi, potrivit căreia, cele 12 luni de concediu pentru creşterea copilului vor fi împărţite în 11 + 1 (adică 11 luni unul dintre părinţi, probabil, în cele mai multe cazuri, mama, iar o lună, celălalt părinte).
Eu ştiam că există aşa ceva în Norvegia, am aflat despre ea de la prietena mea de acolo, ştiu că îşi organizaseră ca atare programul atunci cînd au fost copiii mici. Cînd mi-a zis despre ea mi s-a părut un lucru tare bun, cred că şi taţii au dreptul la o lună cu copilul lor în primul an de viaţă, posibil să pară înspăimîntător şi sub demnitatea lor pentru unii dintre ei dar vreau să cred că vor fi şi taţi care se vor bucura de asta. Deja am destule exemple în jurul meu de taţi care stau în concediu paternal.
Nu am citit legea aşa că nu voi emite judecăţi de valoare, nu ştiu cîte chichiţe se ascund în ea, cîte virgule vor da loc la interpretări şi abuzuri, nu ştiu nici cîţi patroni le vor face viaţa albastră taţilor sau mamelor ce vor dori să intre în concediu o lună, respectiv să revină la serviciu o lună.
Impresii personale: 11 luni + concediul postnatal, mie personal mi se par super rezonabile, nu am reuşit să stau mai mult acasă cu nici unul dintre copii. Nu mi se pare că i-am iubit mai puţin dar, după luni de zile în care viaţa mea s-a învîrtit în jurul lor simţeam că mă urc pe toţi pereţii disponibili, eram deprimată, mă simţeam inutilă şi cumva alienată ca şi persoană, de parcă nu mai ştiam altceva decît făcut pireuţuri, schimbat pamperşi şi plimbat copilul prin parc. Aşa că, dacă ar fi existat posibilitatea ca şi tatăl lor să stea o lună cu ei, sigur că preferabil ultima, mie mi s-ar fi părut minunat! Ştiu că există femei pentru care ocupaţia de mamacopiilormei (a copiilor lor, evident) este tot ce şi-ar putea dori şi că nu s-ar plictisi vreodată de asta dar pentru mine n-ar fi/nu a fost de ajuns!

duminică, 19 februarie 2012

Bici-Snow

Sînt sigură că mulţi dintre voi aţi profitat de ziua frumoasă de astăzi pentru a ieşi din casă, căldura şi razele soarelui se cereau neapărat savurate din afara pereţilor. Pentru mine, a fost prima tură de bicicletă de anul ăsta. Simţeam că nu mai am stare dacă nu ies cu Cora. Noroc cu Virgil, că vroia să iasă şi el cu bicicleta, singură nu m-aş fi aventurat pînă la grădina zoologică, sînt nişte cîini pe marginea pistei, în general cîinii din oraş mi s-au părut mai agitaţi/violenţi zilele acestea. După cum m-am aşteptat, cîinii de pe Aleea Călăreţilor ne-au mîrîit/lătrat, am mers pe lîngă biciclete în zona aia.
Alte impresii, pe scurt:
- am ajuns cu tot spatele în picăţele de la apa ridicată de la roţi
- pista de biciclete este acoperită cu zăpadă, încă este o aventură să te dai pe acolo
- nu îmi place combinaţia zăpadă udă, gheaţă, etc. sub roţi, o iau în toate direcţiile
- lacul de la zoo era îngheţat, am mers în picioare puţin pe el, n-am avut curajul să repet experienţa de anul trecut, să merg cu bicicleta pe gheaţă, pentru că nu am avut antemergători şi pentru că era un strat de zăpadă deasupra aşa că era mai dificil de apreciat siguranţa
- am avut parte de o şedinţă foto tare faină, cocoţată pe crengi, fireşte
- am făcut primul îngeraş în zăpadă de iarna asta, pe cîmpul din capătul străzii Rahova, am mers să vedem munţii, se vedeau atît de frumos şi aproape de pe Mihai Viteazu, cînd am ajuns pe cîmp, am remarcat cu Virgil că: "cineva a mutat munţii mai departe"! Din păcate, am remarcat şi strălucirea PET-urilor ieşind din zăpadă...
- cheesecake-ul cu vişine, de la Redal Cafe şi statul în vitrina de acolo în bătaia razelor soarelui sînt nişte alegeri tare bune după biciclit.

vineri, 17 februarie 2012

În loc de...

... un desert foarte complicat, ce am improvizat eu zilele trecute, spre deliciul picilor mei:
- una bucată budincă vanilie Dr. Oetker (cred că am rămas fidelă acestei mărci din vremea lui Ceaușescu, atunci cînd prin nuștiuce mijloace făceau ai mei rost de prafuri de budincă de la ei, zici că era Crăciunul, ca să nu mai vorbesc că păstram cu sfințenie plicurile goale)
- peste budinca turnată în cănile pentru punch sau salată de fructe, am pus un biscuite-inel (de la Lidl), a fost delicios, s-a muiat de la contactul cu budinca și frișca)
- l-am ornat cu frișcă (tot din plic, din cutia de colecție cu surprize Dr. Oetker - aici trebuie să îi mulțumesc lui Honey că și-a luat cutia albastră doar pentru că eu nu o găsisem pe aia și o aveam pe cea roșie, atunci cînd am găsit-o și cea albastră la raft, a cumpărat-o doar pentru a face schimb cu mine, chiar dacă ea nu are cuptor pentru a putea face prăji, știa că mi-o doresc)
- cîteva stafide deasupra și... GATA!

miercuri, 15 februarie 2012

De ce e bine să ai copii - AntiTechnicus

... pentru că, oricînd, oriunde, te boți baza pe ei să strice temeinic orice tip de dispozitiv electronic.
De exemplu, Radu, altfel numit Micul Matematician, este faimos pentru episodul "dezactivatului camerelor" video de la cabinetul lui Doru. Îl rugasem acum ceva vreme să mi-l găzduiască vreo oră și ceva la cabinet, metafizicul era la Honey la hotel, rezolvasem problema baby-sittingului. Și Doru și-a rezolvat în felul acesta orice posibilă problemă cu sistemul video, Radu i-a spus că l-a dezactivat, Doru nu bănuia dacă și mai ales nu bănuia cum... inginerul IT responsabil de sistem s-a chinuit și el două zile să îl repună în funcțiune.
După acest intro, ce am avut în program azi? În dotarea personală există de prin 2008 un dispozitiv pentru online-banking, ceva asemănător cu cel din imagine (sursa foto). El, dispozitivul, și-a făcut datoria vreun an de zile, timp în care m-am bucurat de avantajele plății facturilor prin internet. După care... a dispărut subit și greu revocabil vreun an jumate, îmi închipuiam că e de mult bucăți-bucățele.
Daaar... a reapărut, ca să vezi, nu mai știu unde l-am găsit, cred că într-o cutie în baia copiilor. După euforia inițială... dezamăgire totală, nu mai puteam să introduc pin-ul, avea tot soiul de numere pe ecran, azi am aflat că era blocat pin-ul, după mai multe încercări ratate. După ce l-am regăsit, mie mi-a mai luat un an ca să ajung cu el la banca de la care l-am luat și anume, pînă ceva mai devreme.
După ce i-am spus domnișoarei/doamnei pe care am găsit-o liberă, oful meu, aceasta a luat dispozitivul, mi-a zis... aaa, păi ați blocat pin-ul, eu mîlc, am zis ok, n-am dat vina pe Radu, iar ea a plecat să caute responsabilul cu service-ul. Între timp, am scos niște bani de la bancomat, o vedeam din cînd în cînd cum se mai deplasează pe la diverse birouri, am zis să îmi sun o prietenă, angajată a băncii, știam că are biroul la etaj, să văd dacă are 5 minute de pierdut cu mine.
Vine Lulu, ne hlizim noi pe acolo, mă întreabă ce problemă am, îi zic de ăla, mă întreabă cum am reușit, eu îi spun că nu eu, aparținătorul! Tanti la care apelasem îmi spune că responsabilul tehnic s-a dat bătut, nu se mai poate repara, mă întreabă ce i-am făcut... Lulu mă întreabă și ea dacă cred că era Radu în stare de asta... eu îi spun că după dezactivatul camerelor, dispozitivul ăla mic era floare la ureche, că habar n-am ce i-a făcut!
În concluzie, nu mă mai calific la înlocuit dispozitivul gratis, mi se va reține garanția depusă, dacă vreau altul, trebuie să achit din nou garanția (vreo 15 - 16 euro) plus hîrțogăraie de completat. Pentru că eram în criză de timp, și deja stătusem mai mult decît planificasem, am amînat episodul ăsta pentru o dată ulterioară incertă, mă bazez acum pe Lulu să mă bată la cap, i-am lăsat dispozitivul moștenire dar, data viitoare cînd merg se va ocupa ea în prealabil să fie toate hîrtiile gata cînd merg. Love her for that! Asta e din episodul De ce e bine să ai prieteni!

marți, 14 februarie 2012

The Descendants

Vineri seara, după niște exerciții de biliard, bîntuiam pe site-ul cu filme după ceva interesant. Eu am dat pe pagina cu comedii, acolo am găsit The Descendants (ce căuta acolo, habar n-am!) Pentru că partenerul de home cinema nu a avut chef de el, ne-am uitat la alte două filme, Black Death (discutabil) și încă unul, nu mai știu cum se numea, oricum, o încercare grea și proastă... la care am adormit.
Ieri, impulsionată de faptul că îl auzisem pe Vlad Craioveanu vorbind despre film la Guerilla de dimineață, am zis să văd despre ce este vorba. Și... l-am văzut, în două reprize că și la ăsta am adormit. Părți bune la filmul ăsta: peisajele superbe (sursa foto), cum juca tînăra actriță (Shailene Woodley) în rolul Alexandrei King, fiica cea mare a personajului principal, rolul episodic al lui Judy Greer (soția amantului soției personajului principal... hihi, sună bine, nu?!) șiii... cam atît! Nu mi s-a părut strălucitor scenariul, nu mi s-a părut strălucitor George Clooney, cu siguranță nu de cel mai bun actor în rol principal (premiu luat la Globul de Aur, acum e nominalizat și la Oscar pentru asta). Mi se pare că e foarte tare în cursa asta pentru factorul etnic, o fi politically corect să vorbești în fundal despre populația din Hawaii și despre păstrarea siturilor naturale (nu că n-aș fi eu ecologistă dar nu doar asta face un film să mă impresioneze). Pentru că nu i-am văzut pe contracandidați, nu mă pronunț dacă e vorba de o tendință generală.
Din filmele nominalizate la Oscar am văzut doar The Help, vi-l recomand oricînd, are și comedie, și dramă și ce vreți voi! Plănuiesc să văd acum War Horse, l-am găsit și pe ăsta online.
Mai multe despre nominalizările la Oscar găsiți aici.

luni, 13 februarie 2012

R.I.P. Nicky!

Vor mai trece săptămîni, cred, pînă să pot spune că este primăvară. Dar n-am putut să mai aștept pînă atunci așa că, de cîteva zile am pe pervaz un ghiveci cu bulbi încolțiți de narcise, i-am cumpărat dintr-un super-market. Astăzi au înflorit și încerc să împrumut din soarele închis în petalele lor, chiar dacă este o zi tristă, ca orice zi în care afli că cineva drag "s-a dus să moară puțin". Ca o nouă confirmare a faptului că nu e niciodată timp mai tîrziu, că, lucrurile trebuie făcute acum, să vezi un om, să îi spui că îți pasă, că ești acolo chiar dacă nu îți poate răspunde.
Odihnește-te în pace!

duminică, 12 februarie 2012

Mă întreb...

Cam cum gîndește Metafizicul sau dacă le gîndește și nu îi vin toate așa spontan? V-am mai arătat din creațiile sale originale de la cercul de ceramică. Anul ăsta se pare că are libertate și mai mare fiind la "avansați". Ce se vede în stînga cică e Băsescu, cu un singur ochi, de ciclop, mama!
Habar n-am de la care dintre colegii de școală a copiat atitudinea "îl urăsc pe Băsescu" dar am încercat să îi explic că: 1. n-ar trebui să urăști pe nimeni, Arin! Ura e un sentiment complex, pe care nu ar trebui să îl ai, mai ales la vîrsta ta! 2. nu înțeleg de ce vorbești așa despre lucruri/persoane despre care nu știi nimic!LinkCealaltă arătare cică e "prietenul lui cel mai bun". S-o fi împrietenit cu Predator și eu nu știu? Oare ar trebui să mă caut și eu pentru că îmi plac figurinele lui bizare?

sâmbătă, 11 februarie 2012

Șoimul grădinii

Pentru că sînt extrem de leneșă zilele acestea, nu v-am scris atunci cînd s-a întîmplat de am văzut în grădina mea prima pasăre de pradă (adică acum două zile)... eu zic că este șoim (așa am dedus eu din căutările cu ajutorul Google, puteți să îmi confirmați/infirmați). Nu știu ce mînca dar era un animăluț sau o pasăre mică. Din păcate, nu am reușit să îl fotografiez mai bine din cauza crengilor, încă nu sînt foarte talentată la sportul merssilențiosînpapucidecasăpegheață. Aștept cu nerăbdare noi vizitatori, mă încîntă iluzia asta de sălbăticie din grădina mea...

marți, 7 februarie 2012

Green Anti-V...tine

Ieri am reușit în sfîrșit să ajung la Monika, să iau fluturașii cei frumoși și verzi și "irepetabili"... numai buni de asortat cu inelul-fluturaș cumpărat din Grecia și cu brățara șah alb-verde, făcută tot de Monika.
Din păcate, cardul lui Pixie este full, poate mai ștergeam din pozele de pe el dar am rămas și fără acumulatori (că așa se întîmplă de obicei, toate o dată), v-aș fi arătat cum îmi stau, așa, am împrumutat fotografia Monikăi. Tot în postarea ei puteți vedea și surprizele, adică încă o pereche de cercei fluturași, mai mici, "machetele" și un medalion, evident, tot fluturaș!
Pentru că, se știe, eu trebuie să "îmi scot în lume" noile achiziții, voi profita joi de Anti-Valentine's Day, concertul Țapinarii din Old Friends, pentru a îi face să fluture vesel și verde...
Off-Topic: Îi mulțumesc lui Tudor pentru că, datorită lui, sînt unul dintre cei care încearcă Zonga! Și care ascultă acum Amy Winehouse la greu...
Later Edit: Acumulatori încărcați, am mai descărcat cîteva poze, așa că există și ilustrare foto cu subsemnata și noul set.

Amy Winehouse - Wake up alone

Asculta mai multe audio diverse

luni, 6 februarie 2012

Girls just wanna have FUN...

Pentru că viața merită trăită din plin și pentru că orice experiență nouă este o provocare, cele două zuze in disguise, adică Honey and Me (sau Honey and I, că mă corectă), ne-am gîndit să profităm de oferta roz de pe KissFM, adică inimioare și love and stuff, prin stuff înțelegînd o destinație insolită pentru un weekend: în Fucking, Austria.
Dacă vi se pare că sîntem suficient de drăguțe noi două, acordați-ne punctajul maxim AICI. Se poate vota o dată pe zi, în fiecare zi, pînă în 13 februarie inclusiv. Mulțumim mult!

sâmbătă, 4 februarie 2012

Mă întreb...

... cum arată "decît Oltul" la ora aceasta... Acum două săptămîni, mergînd spre București, mă uitam cu uimire ce debit redus are, cum se vedeau bancuri de nisip și pietre pe unde ne dădeam noi cu caiacele... Azi, cu vîntul ăsta topitor de zăpadă, aveam un ditamai pîrîul în șanțul din fața casei, oare s-o fi întors și Oltul?
Mda, fiecare cu obsesiile lui și cu ciorba lui la această oră tîrzie...

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service