sâmbătă, 31 decembrie 2011

De ce nu e bine să faci curățenie

A se citi cele de mai sus: de ce nu e bine ca eu (subsemnata) să facă curățenie pe/pe lîngă birou! Pentru că, se alege praful din toate bunele intenții. Pentru că... sortînd hîrtiile de păstrat de cele care merg la reciclat am dat peste un mic post-it pe care îmi scrisese Liana, o fostă colegă, un număr de site-uri unde poți vedea filme online. Mi l-a dat acum luni de zile dar a dispărut imediat și miraculos în teancul de hîrtii. Acum a reapărut, inoportun în elanul meu muncitoresc pentru căăă... am zis ia să văd ce filme găsesc... și am tot găsit în ultimele zile... minunata selecție de mai sus, cinci comedii ușoare, tîmpițele și o dramă, exact cînd răsuflasem ușurată că am ajuns la zi cu serialele de pe vplay iar episoadele noi care apar sînt rare așa că nici un pericol de pierdut vremea prea mult în fața computerului. Greșit din nou! Acum nu mai văd episoade de 20 - 40 de minute, acum văd filme de o oră jumate - două! Să facă bine cineva să dezactiveze site-urile de gen, mai ales ăsta! că aici mă uit!

vineri, 30 decembrie 2011

Vreau să știu

Ieri eram într-o cafenea din Piața Mică la o poveste. La un moment dat intră un individ mai negricios însoțit de ceea ce ar fi trebuit să fie o capră, știți voi, capra cu care se bîntuie pe la noi în perioada Sărbătorilor de iarnă. Avea capul tradițional din lemn și o cuvertură. Oare dacă imprimeul acesteia era cu blană de leopard, capete de tigru și de panteră, se cheamă tot că mergeau cu CAPRA? Sau CAPROTIGRUL, LEOCAPRA SAU CAPROPARDUL? Sau se chema răzbunarea caprei care a înghițit ditamai felinele? Și iar nu era Pixie la datorie să vă arăt minunea...

joi, 29 decembrie 2011

Sînt mai înaltă

Știu... am dat bir cu fugiții, nu tu o poveste de Crăciun, nu nimic de aproape o săptămînă! Și acum mă îngrozește să mă apuc să scriu din urmă pentru că sînt prea multe de zis din zilele astea cînd, probabil v-ați dat seama, am fost foooarte prinsă cu alte lucruri. Așa că voi sparge gheața cu ceva de astăzi. V-am mai povestit în repetate rînduri cum merg eu la masaj la Reflexo-Vital, cred că sînt deja patru ani jumate de cînd sînt clientul lor fidel, o dată pe săptămînă.
Am început cu masajul terapeutic, la Iulian. Ei bine, în caz că nu v-am spus deja, masajul ăsta mi-a adus înapoi cei 2 cm înălțime pierduți din cauza tasărilor vertebrale. Adică, a fost foarte bun! Cu toate astea, l-am "trădat" la un moment dat pentru Alin, pentru că îmi plăcea mai mult cum făcea el combinația de masaj terapeutic cu anticelulitic (în poza din stînga îi vedeți pe amîndoi). Zilele astea Alin este în concediu așa că mi-am mutat programările la Iulian. La el l-am trimis ieri și pe soțul unei prietene bune, avea probleme cu spatele... a ieșit de acolo tot un zîmbet: NU MĂ MAI DOOOAAAREEE (respectiv varianta în engleză pentru că el este norvegian), UITE, POT SĂ MĂ MIȘC!
Știam că mă așteaptă o terapie în toată regula, m-am dus pregătită sufletește azi dar Iulian s-a întrecut pe sine: adică mi-a trosnit, aranjat, întins majoritatea părților componente, în ciuda fricii mele exagerate și a văicărelilor de rigoare. Bine, eu mă vait de formă, știu că rezultatul final este unul pozitiv și că spatele meu are nevoie de asta. Daaar, cel mai drăguț a fost cînd mi-a întins picioarele... și trage el de unul, au pocnit articulațiile, trage și de celălalt... după care rămîne studiindu-le: hmmm... dreptul l-am lungit mai mult decît stîngul... trebuie să mai trag o dată! Eu zic: Haaaa??? cum adică??? am un picior mai lung și unul mai scurt??? Stai, că se rezolvă! Mai trage o dată de stîngul... le studiază din nou și e mulțumit: gata, sînt la fel! Eu răsuflu ușurată, îi spun că mă mulțumeam și cu cei 2 cm recîștigați, nu era nevoie să mă "lungească"! Să vă zic că am ajuns acasă și m-am măsurat pe tocul ușii și am 1,63 m? Adică 1 cm în plus față de cei 1,62 uzuali? Phiii... mîine mă măsor din nou, să văd dacă se păstrează efectul elastic!

vineri, 23 decembrie 2011

Cadouri pentru Moș Crăciun

Sper să nu mă considerați egoistă și insensibilă dar eu nu vreau să dau minunățiile din ceramică făcute de Arin. După peștele făcut cadou Moșului Nicolae, Arin a pregătit cadouri pentru Moș Crăciun, vrea să i le lase și pe mine mă doare inima pentru că îmi plac prea mult, cred că e talentat și le-aș păstra pe toate. Să vedem cum negociem pînă mîine ce să îi dăruiască Moșului.
Deja i-a lăsat acum o săptămînă pe pervaz o scrisoare și alte figurine din ceramică. Dimineața a concluzionat: Moșul a citit scrisoarea (pentru că a găsit-o căzută în cutia de Lego)... dar a "refuzat" cadourile pentru că erau încă în dreptul geamului. Cred că de asta s-a străduit să îi facă altele. Acum îmi decorează camera cu figurine de lemn și cîntă: "Crăciun de coborîș, Crăciun de coborîș, Crăciun de coborîș... cu schi-u-ri-le..." Noroc cu copiii că îmi mai transmit și mie niște spirit... :)

miercuri, 21 decembrie 2011

Tura în Natură - the movie

V-am povestit aici despre ultima tură cu bicicletele de anul ăsta. Azi am văzut pe fațăcarte filmulețul ăsta cu noi, filmat și editat de unii dintre participanți. Eu sînt super încîntată de el, de ilustrația sonoră, de cerul ăla spectaculos și peisajele ce apar în el. Sînt mîndră că am participat și deabia aștept o nouă provocare de genul! Redundant să vă spun: AVEM O ȚARĂ MINUNATĂ!!!

Tot verde, normal

Ieri, dacă tot eram în pană de căldură, am zis că poate ar fi momentul să fac și eu ceva în casă cu specific pentru că de bradul din cărți nu mă apuc pînă în seara de Ajun, așa mi-am făcut obiceiul și nu vreau să renunț la el.
Ce a ieșit vedeți în stînga, am folosit unul dintre cercurile împletite din ramurile glicinei, crenguțe adunate de pe plajă, globuri de plastic din comerț, globuri din carton reciclat făcute de mine, mărgele de plastic și bețigașe chinezești... adică o amestecătură ce și-a găsit locul în bucătăria mea.
Tot în bucătăria mea și-a găsit locul o sticlă cu sos de soia, proaspăt cumpărată ieri și dărîmată astăzi spectaculos de către subsemnata, adică am gresie ornată cu cioburi, sos și aromă specifice. C-așa-i în tenis!

marți, 20 decembrie 2011

Ce fac eu de Sărbători

În cel mai fericit caz, stau la căldurică, îmi fac bradul deja tradițional din cărți, merg la colindat, etc.
Întru-un caz posibil/probabil... caut azil temporar. Unora (cunosc eu un caz) li se strică regulat centrala în perioadele de audit, mie mi s-a stricat cadou de Sărbători. Mama a fost perspicace la faza asta și s-a alarmat de mirosul persistent de gaz de vreo săptămînă încoace iar ieri era de-a dreptul și de-a stîngul îngrozită de flăcările și scînteile ce săreau din ea. Dramatic!
Azi am chemat una bucată coșar care a curățat tot ce a putut. După el a venit nenea care are centrala mea pe răboj, a desfăcut-o, a bibilit-o, a repornit-o și flăcările din ea dansau vesele prin toate părțile, apoi a declarat nușce cazan fisurat și în caz de deces aproape iremediabil, l-a demontat și l-a luat acasă să vadă dacă se mai poate să trec de perioada cu veștile minunate fără șantier în casă. Alternativa imediată este o centrală nouă care va costa la firma pe care o reprezintă nenea servisatorul, nici mai mult nici mai puțin de 2400 lei, exact ce îmi lipsea acum!
Îmi refac rapid programul, copiii batalion disciplinar la mama, că nu i-oi ține în frig, eu la bazin, că și-așa trebuia să îmi spăl părul, am reprogramat turele săptămînale pentru azi. Noroc că am mai intrat o dată la centrala decedată pentru a constata cu groază că am ditamai balta iar din ea curgea apă șiroaie. Sun servisatorul, el zice că probabil nu închid robineții, că probabil îmi curge apa din calorifere, eu zic în gînd OMGF, WTF și alte cuvinte cu F, că dacă îmi curge în spațiul ăla toată apa din instalație, fără sifon de pardoseală și la demisol , Veneția scrie pe mine! După mai multe sfaturi prietenești gen puneți un furtun - n-am cu diametrul ăla, am ori mai mic ori mai mare - puneți o găleată! - nu pot că e la 15 cm de pardoseală, poate o tavă - aaa, puneți o tavă atunci și goliți așa! închid telefonul și rămîne pe mîine. Slavă Domnului, se oprește miraculos apa aia care curgea, am strîns-o pe cea de pe jos și fuga de acasă.
Acum ce credeți că fac? M-am refugiat în demisol, am închis ușa de trecere spre etaj și gătesc de zor: mi-am făcut paste cu sos, am pus să fiarbă ciorba de legume la care visez de mult și mă gîndesc să fac poate și o prăjitură rapidă. Că dacă tot merge focul la aragaz ca să mă încălzesc, păcat să meargă degeaba. Dacă aveți ceva de gătit zilele astea și nu mi se repară centrala pînă atunci, vă invit la mine, facem de mîncare la foc continuu...

luni, 19 decembrie 2011

Back to Old Friends

Anunțul din stînga era afișat ieri (de o parte dintre noi, nu de către proprietari) pe ușa Old Friends. Eu m-am încadrat în descriere așa că am avut acces. Cred că trebuia un anumit profil pentru a putea participa la discuțiile despre matematică și inginerie domestică!
Daaar... țin să vă informez că de astăzi, așa cum scrie și acolo, dragul nostru pub, Old Friends (Piața Mică nr. 13) este redeschis pentru toată lumea!

duminică, 18 decembrie 2011

Despre păsărele și alți demoni

M-am gîndit să vă povestesc și vouă ce m-a impresionat/uimit/bucurat în ultimele zile. Nu vă spun chiar totul, am prostul obicei să mă las mișcată de prea multe lucruri, majoritatea probabil inofensive pentru alții.
Spre exemplu, azi-noapte, după ce am vizitat din nou Cutia, și am aterizat în plină aniversare Vintage, am plecat frumușel cu taxi-ul. N-am sesizat lipsa fundalului sonor decît atunci cînd șoferul m-a întrebat ce muzică prefer. I-am spus că orice, mai puțin manele sau populară. Omul a insistat să afle, i-am detaliat că poate fi clasică, rock, disco, house. Cred că a stat puțin pe gînduri, moment în care eu am remarcat jucăria de pe bord, un mini-laptop, a butonat ceva și tadaaa... muzică instrumentală super mișto. Și cu video-clipul aferent! După piesa asta am mai avut ceva de genul baladă rock... a picat foarte bine pentru liniștirea urechilor mele afectate de volumul boxelor din pub. Impresionant! Cred că era de la firma Pronto.
Astăzi era ultima zi de Art Boutique și am convins-o pe Honey să dăm o tură rapidă pe acolo. Speram să găsesc din nou săpunurile Luthelo. Inițial nu le-am văzut, eram ușor dezamăgită și am verbalizat asta unor cunoștințe. Tanti de la standul unde erau ele a prins din zbor plîngerea mea și m-a condus la locul unde erau de fapt săpunurile, acoperite cu o pînză pentru că încă nu venise tanti producător la stand. Slavă Domnului, o altă tanti expozant știa cum să dea de ea, am aflat prețul produselor și am plecat acasă cu două dintre ele, unul e secret pentru că îl voi face cadou, cel de-al doilea se numește... Păsărica Fericită, la ediția precedentă primisem o mostră gratuită, mi-a plăcut, este un săpun pentru igiena intimă, voi încerca să nu roșesc prea tare gîndindu-mă la comentariile voastre! :)
Nu puteam scrie astăzi fără să pomenesc și fără să vă arăt minunea de nori și de cer, i-am admirat atît de pe bicicletă cît și la pas, bîntuind cu Honey după bruschete și cafea. Timp în care Cora mă aștepta cumințică și singură legată de rastel. Un pic friguț pentru o expediție pe bicicletă, în principal datorită vîntului rece, altfel, ziua a fost superbă!
Și un offtopic: LMA Mr. Lawyer!

vineri, 16 decembrie 2011

Cum slăbesc ghiboluții

Locul de desfășurare a acțiunii - bazin (Nepun și Olimpia)
Metoda nr. 1: Țopăitul de pe un picior pe altul. În timp ce se efectuează aceasă manevră mai există exercițiul ajutător al lovitului abdomenului cu pumnii (varianta asta am văzut-o la un nene la Neptun, m-a pufnit rîsul sub apă).
Metoda nr. 2: Așezatul grațios al posteriorului pe elementul despărțitor al culoarelor și urmărit prietenul din dotare cum țopăie de pe un picior pe altul. Enervat la culme participantul la trafic de pe culoarul vecin pe motiv de lăsat element despărțitor de unde rezultă loviri repetate ale degetelor de la picioare și blagoslovit de toți sfinții! A se înțelege că participantul la trafic eram eu și pentru că trebuia să țin regulamentar dreapta să avem loc în timp ce înotam, mi-am lovit degetele de cîteva ori de îmi venea să mă pun în fund să plîng!
Metoda nr. 3: Atunci cînd epuizarea de la atîta stat își spune cuvîntul... se merge încolonat la saună unde se povestește cu oarecare vinovăție despre pizza de după!
Metoda nr. 4: Cînd presiunea celor 8 ghiboluți pe același culoar devine prea mare, se înoată agale o lungime de bazin!
Circumstanțe atenuante: poate ghiboluții nu aveau în program să slăbească/poate nu știau să înoate/poate se relaxau pur și simplu în mai multă apă decît cada proprietate personală.
Morala personală: a se evita din toate puterile frecventatul bazinului Olimpia în timpul săptămînii! Cu riscul de a fi nevoită să mergi sîmbăta mai devreme de ora cu care erai obișnuită, că de, sîmbăta asta au program redus!

joi, 15 decembrie 2011

Nedumeriri de dimineață

Nu v-am spus cum dimineața, atunci cînd îl duc pe Arin la școală, una dintre îndeletnicirile mele favorite, atît cît îmi permite traficul, este cea de a studia oamenii de pe stradă. Lucrul ăsta era și mai ușor cînd alegeam să îl duc cu autobuzul, de cînd a venit frigul, prefer totuși mașina. Îmi place să analizez cum sînt îmbrăcați, să mă întreb ce o fi în mintea lor. Atunci cînd nu se putea face decît ilegal stînga din Șagunei spre Mitropoliei (lucru pe care, recunosc, îl mai făceam în unele dimineți grăbite), mergeam pe Tribunei, era o tanti pe care o vedeam constant pe trotuar, grăbindu-se la serviciu, îi vedeam schimbările de coafură, de îmbrăcăminte, încercam să văd în ce stare de spirit era după culorile abordate sau după mimica feței (sursa foto).
Cînd îl duceam cu autobuzul pe Arin, toamna asta, în drumul meu să iau autobuzul spre casă, am întîlnit de cîteva ori două prezențe feminine, două eleve de liceu, dressed to kill, dacă pot spune așa. Nu erau stilul vampă dar erau niște chestii diafane și fashion victim, chiar îmi făcea plăcere să le văd. E tare interesant stilul vestimentar abordat de liceence, de studente, cred că este vîrsta experimentelor și a îndrăznelii în domeniu. Ceea ce mă face oarecum nostalgică și îmi aduce aminte de mine în liceu, perioada în care, tatăl meu fiind miop, cu dioptrii mari, nu mă vedea pe stradă dacă nu avea ochelarii, îmi spunea că, atunci cînd trebuia să ne întîlnim în oraș și nu avea ochelarii la el se uita după ce era mai ciudat în peisaj și chestia aia era invevitabil fică-sa!
Și, ca să aduc o justificare suplimentară titlului, mă întreb cum și de ce era doar în tricou cu mînecă scurtă un tip astăzi de dimineață pe stradă. 17 - 18 ani, pantofi sport, blugi, tricou mov, freză oarecum punk și un fel de servietă în mînă. L-am urmărit din mașină de pe Mitropoliei pînă pe Alba Iulia. O fi pierdut un pariu, o fi fost călit în Alaska, habar n-am!

miercuri, 14 decembrie 2011

Dar din Dar...

Am primit eu zilele astea! Luni am aflat, ieri am fost prinsă cu tot soiul de activități omorîtoare de brațe așa că nu am mai avut energia să mă laud cu asta.
De ceva vreme, citesc o parte dintre peripețiile Prințesei Urbane, i-am descoperit blog-ul datorită lui Mari, am rămas să citesc posturile actuale sau cele de acum cîțiva ani. Săptămîna trecută nu m-am putut abține să nu comentez la un post-concurs. Pentru că era vorba despre ceva ce chiar îmi doream și găseam că ar completa frumos plimbările mele cu bicicleta pe coclauri: un mp3 player! Nu am cîștigat unul dintre cele trei oferite acolo dar una dintre cititoarele blog-ului, Alexandra, a rezonat la motivul pentru care îmi doream micul gadget așa că a decis să îmi ofere ea unul, îl voi primi săptămîna viitoare și sînt super încîntată de acest cadou, pentru care îi mulțumesc încă o dată! Îmi permit să o citez: "S-a potrivit, în spiritul Crăciunului, cadoul revine unei Cristine. Nici că se putea mai frumos." Să vă mai spun oare cît sînt de încîntată că descopăr astfel de oameni? Care întind o mînă de undeva, dintr-un spațiu virtual, cu atîta firesc?

luni, 12 decembrie 2011

Fata cu tatuaj

Țin să precizez de la început că îmi plac în general tatuajele (evident, unele dintre ele, nu) și că mi-aș face unul dacă aș fi ferm convinsă că eu și cu mine ne vom înțelege pe tema asta și peste mai mulți nedefiniți ani, respectiv că pielea pe care ar putea fi executat nu va arăta ca o armonică pictată.
Trecînd peste acest aspect personal, să vă spun de ce m-au apucat considerațiile de valoare pe tema asta. Pentru că astăzi, venind cu Arin de la școală, m-am frecat de două ori la ochi în mașină, să văd dacă văd bine spatele dezgolit două palme al unei tanti pe bicicletă, ce avea un tatuaj în genul celui din fotografia din dreapta, luată de aici. Avea pantaloni lungi, speciali pentru ciclism și o geacă scurtă ce părea călduroasă dar de ce era atît de dezgolită pe "canicula" de afară nu pot să pricep și pace. Probabil stă mai bine decît mine la capitolul izolare termică sau structură osoasă în dotare.
Nici pe Răzvan nu l-am priceput duminica trecută, în tura de biță, că și lui i se ridica geaca în zona aia și chiar îi cîntam Fata cu tatuaj de la Proconsul, una dintre melodiile mele preferate de pe albumele lor. Iar pe nenea care și-a tatuat ce e în dreapta, mi-e chiar imposibil să îl înțeleg (am găsit fotografia asta cînd căutam o ilustrație foto pentru post, pentru că nu îl aveam pe Pixie cu mine ca să o pot imortaliza pe tanti). Săraca poveste... ce s-a ales de piticii din ea...

Proconsul - Fata cu tatuaj

Asculta mai multe audio diverse

Cafeaua de duminică cu Romtelecom-ul

Din cauza unei jucării de genul celei din stînga subsemnata a stat fără net vreo 48 de ore! Muuult după standardele mele!
Totul a început săptămîna trecută, atunci cînd am fost să achit factura Romtelecom, furnizorul meu pentru telefonie și internet. Și m-am trezit că e cu aproximativ 30 de lei mai mult ca de obicei, în condițiile în care eu nu făcusem cascadorii în plus. Întreb de ce și tanti îmi zice foarte senină: aaa, păi v-a expirat contractul cu noi și v-am facturat la tariful de listă... care o fi ăla! Mă gîndesc, la naiba, nu puteați anunța?, gîndesc din nou... și dacă ați fi vrut să mă sunați să îmi spuneți asta, cel mai probabil nu răspundea nimeni pentru că fixul este ori scos din priză ori nu răspund eu că în ultima vreme mă sună tot soiul de lume să îmi vîndă cîte ceva. Totuși nu înțeleg de ce nu îl puteau lăsa în continuare în condițiile precedente, așa cum se întîmplă la telefonia mobilă, unde contractul se prelungește de facto...
Aceasta fiind situația îmi sun mama respectivă să o rog să meargă să facă un nou contract, abonamentul fiind pe numele ei, iau și un pliant și îi încercui oferta pe care o doream, ea se duce și pentru mine lucrurile păreau a fi aranjate.
Asta pînă vineri cînd... nema internet pe țeavă! Sun la relații cu clienții, zăluda de acolo îmi spune că au o avarie în zona mea, că se lucrează și să stau liniștită că se rezolvă (asta era vineri la prînz). Sîmbătă pe la 5 după amiaza, în continuare fără net, sun din nou, acum vorbesc cu un nene care îmi servește și el textul cu avaria, eu îi zic că a naibii avarie cît mai durează?! În fine, păstrez un ton relativ amabil. După un sfert de oră mă sună alt nene să mă întrebe dacă am raportat un defect, da, nenea, de vreo două ori, stabilim că vine a doua zi, adică duminica, să rezolve. Între 12 și 14. Oookkk!
Duminică, mă trezește pe la 10 fără, că poate să treacă într-o jumătate de oră. Na, fir-ar, sînt în pijama dar ce nu face omul pentru net! Vine omul, amabil, începe să butoneze, se uită la modem-ul meu vechi, ca ăla din imagine, mă tot întreabă dacă nu am și altul, eu susțin sus și tare că nu, că ăla e unicul și singurul de ani de zile, îmi schimbă omul jucăria cu una mai mare, albă și cu beculețe albastre, noaptea e atmosferă disco la mine! Începe să îmi facă actele de predare-primire cînd îmi scapă porumbelul că mama a încheiat contractul... la care îi pică și lui fisa: n-o puteți întreba dacă nu a primit un modem nou la încheierea contractului? Că din cauza asta nu vă mergea, că modemul vechi nu e compatibil cu viteza nouă... bla, bla. O sun pe mama, mama senină: da, e la mine! Ooofff, și l-am mai pus și pe nenea pe drumuri, ca să nu mai vorbim că eu stau fără net de două zile!
Oricum, după ce ne-am băut cafeaua de dimineață împreună, nenea a fost tare amabil și mi-a lăsat provizoriu jucăria nouă instalată, să nu mă lase fără net din nou și va trece azi sau mîine să facem schimbul! Așa că, încet încet, lucrurile vor reveni la normal, respectiv cu mine activă virtual! (copyright titlu: C.C.)

miercuri, 7 decembrie 2011

Arachnidus Captivus

Ieri seară, de lene, decid să folosesc toaleta copiilor (care din motive ce țin de legile lui Murphy este la același nivel cu dormitorul meu, a mea este la etaj). Cînd colo, ce să vezi: una bucată pahar pe jos întors cu fundul în sus. Zic WTH?! și iau paharul! Sub el... un păianjen! Și hop... paharul la loc! A trebuit să îl văd ca să îmi aduc aminte că, în urmă cu cîteva ceasuri Arin striga după mine de la baie să îi duc o foaie. L-am întrebat la ce îi trebuie și el mi-a zis că pentru a prinde un păianjen să îl scoată afară (piciu' evită eutanasierea necuvîntătoarelor). Eu i-am zis să lase păianjenul și să se spele pe dinți. În mintea mea, subiectul era închis. Se pare că el a găsit o soluție intermediară! Acum stau și meditez ce să fac cu el. Paharul e tot acolo, normal!

marți, 6 decembrie 2011

Litera stacojie

Mai țineți minte filmul ăsta cu Demi Moore, cînd eroina a fost stigmatizată și alungată pentru nușce păcat capital (The Scarlet Letter)? Sau jucătorii "antrenați" de prin cazinouri, care la un moment dat au interdicție? Eh, începînd de astăzi, cred că eu și Honey, plus copiii mei aferenți, plus copiii copiilor lor avem interdicție la bowling pe o rază de 100 de km (cel puțin!)
Și totul începuse idilic: eu și ideea mea de a-i duce pe copii să dea după popice, așa, ca de Moș Nicolae, în locul mașinuțelor din centru, că știu că le place și mi se pare și mai economic, acolo e 7 lei fisa de 3 minute, pentru amîndoi 14, aici am plătit 40 de lei ora și am jucat toți patru. Pentru că nu am citit bine afișul ce anunța redeschiderea sălii de la fostul Bulevard, am aterizat toți patru pe Faurului, loc în care mai fusesem să ne rupem în figuri (eu, Honey, Doru și Andreea) cu o ocazie precedentă.
Ne încălțăm, ne pregătim și: Let's bowl! Cu șanse inegale, e drept! Nenea responsabil cu pista m-a întrebat dacă vreau să le ridice gărdulețul copiilor, am bănuit că e ceva care ține bila pe pistă așa că am zis că da. În condițiile astea, bilele copiilor mergeau în zig-zag, diagonala, sfoară... și tot dărîmau popice. Bilele mele și ale lui Honey, e drept că mai mult ale mele, aterizau "perfect" și delicat... în șanț!
Prima gafă: Honey nușce învîrte că dă drumul la bilă moment în care sesizăm dezastrul: nu se ridicase încă plăcuța pe care scrie mare STOP, așa că... dă cu bila în plăcuță, o ia razna sistemul, dă de două ori apoi nu mai ridică sistemul ăla popicele, nenea merge în spate, ne dă o pistă nouă, că prima era dezafectată.
Arin se arunca cu tot cu bilă pe pistă, Radu îi dădea drumul din mînă ca unui ciocan pneumatic, plus că zici că era la aruncat greutăți pe acolo.
Gafa majoră 2: subsemnata nușce învîrte că dă drumul la bilă, cu putere (a se nota că eu aruncam bila aia cu o viteză de 20 - 24 km/h, adică cel mai tare dintre cei patru mușchetari la datorie)... în plăcuța pe care scria în continuare mare STOP. Bila se șochează și rămîne cuminte în capătul pistei, lîngă popice. Stejar extremă urgență, mă gîndeam OMGF, am stricat și pista asta! Merge nenea frumos pe interval, împinge ușurel bila acolo și continuăm să jucăm, asta nu se mai blocase.
După nici cinci minute, Arin scapă bila în gărduleț (asta pentru că luase una prea grea, din teribilism), bila rămîne aproape de locul de aruncare, eu ce mă gîndesc (adică nu gîndesc nimic, acționez direct), cu Pixie în mînă, țuști pe pistă după bilă! Moment în care... uuuaaaiii, ce naiba alunecă asta așa, încep să îmi fugă picioarele în toate direcțiile, Bambie reloaded, reușesc să mă echilibrez și să mă extrag de acolo cu tot cu bilă. Vine un alt nene paznic și începe să îmi spună că nu am voie pe pistă, că aia e dată cu ulei, că dacă pățeam ceva ei erau responsabili și altele de genul, eu în poziția ghiocel.
Honey deja șoptea în barbă: I think we've been black-listed... Eu îi zic că sînt convinsă de asta dar continuăm să jucăm, Arin mai pălește o bilă în gărduleț, pe asta am lăsat-o acolo, să vină nenea să o recupereze, îmi învățasem lecția!
Și uite așa, cu chiu cu vai, cu o victorie răsunătoare a copiilor (datorată gărdulețului, firește), s-a dus ora noastră de bowling! Cred că data viitoare mergem la altă sală, mai avem două opțiuni de epuizat, asta dacă nu ne refuză ăia direct de la intrare!
Later Edit: Impresii în oglindă, adică cum a văzut Honey seara, aici.

Să fie ultima tură pe anul ăsta?

Am avut o toamnă ca o iarnă și acum avem o iarnă ce începe ca o toamnă. Văzînd cum e afară nu pot decît să mă bucur și mai mult de vremea pe care am prins-o duminică, în tura cu bicicletele. A fost soare și cald, cu toate că am cam strîmbat din nas din cauza faptului că a fost 90% off-road (asta pentru că nenea doctorul mi-a zis astă-vară să renunț la off-road și la zumba dacă țin la coloana mea), dar m-am bucurat din plin de mersul prin pădure, sau pe cîmp. Am mai făcut și push-bike, acolo unde se urca sau se cobora prea abrupt (eu nefiind un mare fan coborîri, mai ales pe nisip și pietriș, prefer să urc).
Expediția au organizat-o cei de la Tura în natură, pe mine m-a chemat Cristi, nu știa să îmi spună exact traseul, mi-a trimis o hartă google cu el, părea în regulă. Ne-am întîlnit la stadion și, pentru mine au început surprizele: nici vorbă să o luăm pe pista de bicicliști, am mers inclusiv prin Subarin pe poteci, am ieșit în Valea Aurie pe aleea care duce la zoo și de acolo, la deal, prin pădure, spre Poplaca. Nu știu exact ce fermă/bază/așezare e în pădure, cert este că mi-a țîțîit tare fundul cînd ne-au atacat cîinii de acolo! Mulți! Mari! Dar și noi eram mulți, mari (vreo 20, pînă la urmă am numărat 23, asta după ce ne-au mai ajuns încă cîțiva), așa că s-au mulțumit să ne latre.
Din seria, să ne cunoaștem județul, am descoperit cu ocazia asta cătunul Trăinei, aparține de Poplaca, mare mister din ce trăiesc oamenii ăia dar cătunul avea farmecul lui, le-am dat dreptate băieților, care ziceau că sîntem ca la Muzeul Satului, fără a mai plăti biletul de intrare. La fel, trebuie să îi citez și cu: "Avem o țară minunată, păcat că e populată!"
Din Trăinei am coborît în Poplaca, eu mai încet, băieții în mare viteză! Aici am ratat consultațiile oftalmologice gratuite oferite în biserică dar m-am energizat cu un baton cu cioco, numai bun pentru a sprinta pe asfaltul proaspăt turnat al drumului Poplaca - Gura Rîului. A fost super-relaxant să prind viteză, după atîta zdranga-zdranga pe coclauri. Acolo pozam fericită, cu cerul ăla minunat în spate! N-a ținut mult bucuria pentru că am abandonat asfaltul pentru un drum lateral de pămînt ce ne-a dus în Cristian, 500 de metri de asfalt și iarăși drum de țară, peste cîmp, și printr-o pădurice, spre Turnișor.
Eu eram tare curioasă să descopăr drumul Cristian - Turnișor peste cîmp, făcusem o bucată din el împreună cu copiii, pe biciclete, am abandonat cînd am dat de cîini, în apropierea unei ferme, noi am întors de cum i-am auzit, adică de la o distanță de siguranță, nu i-am văzut. Acum mă felicit din toată inima că am făcut așa pentru că am trecut cu toată trupa exact pe lîngă ferma aia și m-am îngrozit din nou, erau niște namile de cîini și foarte mulți, normal că și ăștia au sărit la noi, și că eu m-am refugiat în mijlocul grupului, i-am plasat spray-ul meu cu piper unui tip, că mi-era frică și să folosesc ăla. Nu știu ce fac oamenii ăia acolo dar zici că nimerisem între animalele lui Orwell: am văzut cai, măgari, ponei, oi, gîște, cîini, evident (poza e făcută de Cristi, că eu nu îndrăzneam să mă dau jos de pe bicicletă să îl caut pe Pixie în rucsac)... într-un final a catadicsit și unul dintre stăpînii locului să le zică două vorbe cîinilor care ne flancau!
Una peste alta, o duminică minunată! Și o zi de luni la masaj cu au-au-au, umerii și genunchii mei și cu Alin care speră să țină vremea urîtă, să nu mai fac din astea!

luni, 5 decembrie 2011

Donez

Una bucată pește din lut, specie neidentificată, realizat de Arin la cercul de ceramică, folosibil pentru creioane sau lumînări subțiri. Arin i l-a lăsat lui Moș Nicolae cadou pe scări, lîngă ghetuțele lustruite și a trebuit să îl fac "dispărut". Săgeata indica locul în care se afla peștele, eu i-am schimbat locația pentru fotografie. Cu părere de rău, pentru că îmi place și l-aș fi păstrat, dar acum... dacă îl ia Moșul... ce pot să fac?! Oare o fi dezlegare la pește? Lăsați un mesaj dacă sînteți interesați!

OBI Christmas

M-am obișnuit să ilustrez postările cu cîte una-două-zece fotografii. De asta, parcă eram legată la mîini atunci cînd nu am mai putut descărca cadrele luate cu Pixie. Știu, v-am spus deja că sîmbătă mi-am cumpărat cititor de carduri dar tot sînt în urmă cu povestitul isprăvilor recente.
Vineri, am fost în mare pericol să ader la cultul Adelei. Asta pentru că, mergînd la Obi să îmi iau un ferăstrău nou (pe care l-am probat pe butucii de decor, că de, face bine să-ți fie vechi prieten directorul magazinului), în formație de cîte cinci, doi adulți și trei copii, ne-am cam pierdut în Wonderland, adică sectorul din magazin dedicat decorațiunilor de Crăciun! După bătaia cu pămătufurile prin raionul cu produse de curățenie, copiii au intrat frenetici în mulțimea de globulețe (unele dintre ele transparente, cu Moș Crăciun sau reni sau îngerași înăuntru), căsuțe, pitici, cizmulițe și căciulițe. Și noi pe lîngă ei! Nu știu dacă există ceva cu care să vreți să vă decorați casa de Sărbători și să nu fie acolo! Prețurile sînt în regulă, dacă nu mi-aș fi impus un buget în perioada asta, aș fi plecat cu coșul plin. N-am putut rezista să nu-mi iau un mic îngeraș din ceramică și o folie cu fulgi argintii de lipit pe geam. Întrucît presimt noi vizite la OBI, pînă de Crăciun, parcă văd că ăsta este doar începutul...

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Short news

Mi-am cumpărat astăzi cititor de carduri, pot răsufla ușurată, am cu ce să descarc pozele făcute cu Pixie. Detalii, cel mai probabil mîine. Noapte bună! Un ceai, anyone? :)

vineri, 2 decembrie 2011

Prea tîrziu

Se pare că, mie plăcîndu-mi muzica, de diferite genuri, lucrul ăsta nu i-a ocolit pe copiii mei. În prezent, am un playlist pe windows media player, cu cîteva piese pe care le ascult mai frecvent. Nu intru în detalii, eram în bucătărie iar din camera mea se auzea Justin Timberlake cu Apologize. Arin intră în bucătărie fredonînd melodia. Ce mă gîndesc eu, hai să profit ca să îl învăț două-trei cuvinte în engleză:
Eu: Arin, știi ce înseamnă too late?
Arin: Nu
Eu: Prea tîrziu! Iar apologize înseamnă a-ți cere scuze... adică nenea spune acolo că e prea tîrziu pentru a-ți cere scuze!
Arin: Nu prea înțeleg.
Eu: Păi se întîmplă cîteodată, cînd doi oameni se despart, să fie prea tîrziu pentru scuze.
Arin: (meditează)... aaa, cred că știu! Cum îl cheamă pe scriitorul ăla care a scris multe cărți? Aaa... Eminescu! Știi, Mihai o iubea pe o femeie și ea îl iubea pe el. Atît că ea era căsătorită cu un om bogat și Mihai s-a gîndit că e mai bine ca ea să aibă de toate. Și apoi Eminescu a murit și ea s-a gîndit că degeaba avea bani! Am înțeles, tot asta e! Era prea tîrziu pentru scuze!
Eu: după ce am rămas interzisă de ce povestește... unde ai învățat asta, Arin, la școală?
Arin: Da, mama, la școală!
Eu: Bine, Arin, pe femeie o chema Veronica Micle, știi?
Arin: Da, mama, așa e!
Și eu care mă plîngeam că li se predă Scrisoarea III în clasa a III-a...

Lucruri care mă doare...

1. Eu și centrala mea nu ne înțelegem deloc. Underwater NOT love!!! Altfel nu înțeleg de ce îmi sabotează majoritatea puținelor dăți în care aș vrea și eu o baie fierbinte în locul obișnuitelor dușuri. Miercuri, pregătiri de karaoke în Oldies,... ar fi mers o baie relaxantă! Merg, dau drumul la apă... călduță, o las să mai curgă... nimic! Ok, încercăm mai tîrziu! Mai tîrziu, aceleași gesturi... aha, parcă e fierbinte, gata asta e! îi pun dopul, revin după ce s-a strîns apa, n-o mai încerc și intru direct... Aaaaa... cred că puteam da la copcă în apa aia! Renunț la baie, fac un duș... și ăla chinuit, cu apă călduță, m-am încăpățînat să stau cam mult sub el în speranța că va veni și apă fierbinte, țeapă! Singurul rezultat a fost mini-iazul din baie că de... nu am perdea la duș pe motive de design iar sifonul de pardoseală a fost compromis de către cei care au pus gresia. Noroc cu lălăiala de după, mi-a mai trecut frustrarea, acum îmi dau seama că la asta a contribuit și ceva din binecuvîntările și zen-ul Alexandrei!
2. Am călcat ieri pe mufa cablului de descărcat pozele al lui Pixie!!! Și nu mai funcționează! Și doooaaareee!!! Cel puțin pînă găsesc unul nou de cumpărat! Recunosc, mi-am meritat-o! Îl luasem pe Pixie să fac poze sosului cu cîrnați și pastelor gătite ieri seară (că de, plecasem la cumpărături fără portmoneu după mine, așa că două zile a trebuit să mă descurc să mănînc ce aveam prin frigider), în încercarea de a-i face poftă și boicota puțin postul lui Honey! Și cînd m-am întors în cameră, am călcat pe cablu... ooofff! Chestie cu atît mai frustrantă cu cît ieri am avut o super ședință foto în Pardon Cafe, cu Doru și Honey, am testat opțiunile de culoare sepia și cian, ne-am prostit exemplar și eu nu pot descărca pozele și stresa cu ele publicul de pe fațăcarte! Va trebui să mai mergem acolo, intuiția mea a fost bună legată de cafeneaua respectivă, e super atmosfera și decorul! Cînd am cablu, vă mai arăt ce și cum!

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service