miercuri, 30 noiembrie 2011

Aseară mi-am luat...

... BRĂȚARĂ, hey, ha, șaidilidida... Nu mai știu dacă respectivul cîntec popular menționa și brățara dar eu sînt tare mîndră de noua mea achiziție, făcută special pentru mine cu verde de către Monika. Văzusem la ea pe blog varianta cu sîrmă vișinie, mi-a plăcut foarte mult iar atunci cînd mi-a spus că o poate face și pe verde am fost super încîntată!
Se asortează foarte bine cu inelul meu cu fluturaș, cumpărat anul ăsta din Ouranoupoli. Nu mi-a venit ideea aseară, cînd m-a vizitat Monika (la mine la țară unde din nou e iarnă), să o întreb dacă nu îmi face și niște cercei fluturași... daaar, lucrez la asta. :)

marți, 29 noiembrie 2011

Un veac de la divorț

Date de ansamblu: copiii mei au conturi la o anumită bancă, ea numită Raiffeisen (să-i fac puțină reclamă că nu degeaba a cîștigat Radu 500 lei atunci cînd i-am înființat contul). Ieri mă sună Andrei (de la Raiffeisen, firește), avea nevoie de o copie scanată sau pe fax după sentința de divorț (schimbasem de curînd produsul de economisire). Îi spun că n-am scanner, n-am fax dar am Pixie așa că i-o voi fotografia să i-o trimit pe mail. Pentru că Pixie face poze de 5 - 6 mb pe setările actuale, a trebuit să le prelucrez ulterior în picasa, să le fac mai mici.
Ocazie cu care am ajuns să mă uit și peste ce scria acolo (recunosc nu am făcut lectură obligatorie cu ea). Șiiii... ce văd: șoc și groază în primul paragraf de pe cea de-a doua pagină, ceva de genul "Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele... esenţiale... " Adică ori vreau ori nu vreau să rămîn la numele respectiv! De parcă asta n-ar fi fost de ajuns... cum adicăăă să revin la numele de BUMBU? Că neam de neamul meu n-a avut asemenea nume de familie!
Pentru că ieri nu am avut timp să mă vait în public mă apucasem de asta astăzi, moment în care mă gîndesc să mă uit peste tot textul sentinței respective (a se nota că o mai schimbasem o dată pe motiv de varză totală în date) și ajung la numele copiilor și rîd și rîd și o sun pe Honey și rîdem împreună (de la ea e sugestia titlului): dacă n-ați știut/auzit încă... numele copiilor mei sînt: Radu șiiii... ARIN-ION CLOȚAN ALEXANDRU ANTONIO... reedităm veacul de singurătate al lui Marquez... în plină glorie!
Trăiesc un sentiment acut de depersonalizare... să facă cineva ceva!
Am zis!

duminică, 27 noiembrie 2011

LMA, Pinguinului!!!!!

Dap, astăzi face nouă ani! Undeva pe la 22.30, exact în ziua pe care o calulasem eu cum că ar fi cazul! Chiar a fost drăguț că îl vizitasem cu o zi înainte la serviciu pe tatăl respectiv și șeful lui m-a întrebat ce naiba caut pe drum și la volan? Și cînd nasc? I-am răspuns senin: mîine! Și așa a și fost! Cred că dacă mă încăpățînam conduceam singură mașina pînă la spital... așa, am chemat un taxi, m-a zgîlțîit nenea ăla de îmi doream să fi ascultat de instinctele mele și să iau mașina. În fine, poate o să povestesc altădată mai multe pe tema asta.
Deocamdată doar La Mulți Ani! puiului meu!

vineri, 25 noiembrie 2011

Mă încăpățînez să supraviețuiesc!

Nu e un secret cît pot fi de împiedicată, cum mi se întîmplă numai mie o grămadă de lucruri mai mult sau mai puțin dureroase, cărora le-am cam pierdut șirul. Și totuși, pentru că am "pile" acolo sus, încă sînt bipedă și circulînd.
E drept că isprăvile mele se lasă în cel mai bun caz cu vînătăi, acum am una pe gamba stîngă, de vreo 5/3 cm, habar n-am cînd mi-am făcut-o. Pentru arhivă: dacă voi avea o vînătaie și pe șoldul drept e de la o masă din terasă, am și martori, ieri m-am lovit. Și dacă îmi cade unghia de la degetul mic de la mîna dreaptă e tot de ieri, ceva legat de niște cuie și un clește! Asta după ce mi-a trecut vînătaia de sub genunchi, am scăpat ieftin de la întîlnirea cu lama unui topor... :))
Dar... sînt mîndră că am supraviețuit aseară posibilității de a-mi face freza la 220. Datele problemei: una bucată veioză cu picior de marmură, lipită din nebănuite motive de acum doi ani de sticla comodei, un pahar la fel de lipit, o pilă de unghii, un cuțit, un tocător. Adică subsemnata se apucase să șteargă sticla aia, s-a gîndit ia să încercăm să vedem dacă se desprinde paharul de sticlă... uimitor, a mers! Raționamentul numărul doi a fost că acum ar trebui să se desprindă și veioza... așa că am încercat inițial fără ajutoare... eforturile mele au fost zadarnice, dacă nu luăm în considerare jocul de lumini obținut, se pare că totuși mergea, zdrăngănelile mele refăceau contactul firelor neizolate de la întrerupător. Gîndindu-mă că n-ar fi tocmai ok să continui cu întrerupătorul în poziția pornit am luat o cîrpă și cu ea pe mînă, l-am schimbat. Aș fi scos-o și din priză dar, pentru că am făcut un lucru temeinic, priza era în spatele comodei mari, grele, plină de tot felul de cărți și obiecte casabile așa că, pînă fac bradul din cărți sau pînă găsesc un binevoitor (nu sclav, că mi-a explicat Călin că ăia nu au putere de decizie personală și nici fraier, că nu e frumos să îi spun așa) să o mute, pauză scos veioza din priză.
Următoarea sclipire de inspirație a fost să încerc să o desprind cu o pilă de unghii, n-a mers! În concluzie, am apelat la artileria grea: am luat un cuțit și, pentru că mi-era frig să iau ciocanul de afară din atelier, am folosit pe post de, ce am avut la îndemînă... adică un tocător! Na... în timp ce dădeam cu tocătorul în cuțitul înfipt sub piciorul veiozei (și o dată în sticla comodei), mă rugam să nu nimeresc cu el vreunul din firele electrice de dedesubt! N-am făcut-o șiiii... am reușit și să desprind veioza de acolo... sînt tare mîndră de mine!
Nu sînt la fel de mîndră de faptul că am luat apoi soluția de geamuri să spăl sticla cu ea... bineînțeles că nu mai pulveriza așa că i-am scos accesoriul ăla de pulverizat și am pus direct pe cîrpă, sticla am lăsat-o fără capac pe podea... Ce s-a întîmplat în secunda trei? Am dat cu piciorul peste sticlă așa că am un sfert din podeaua sufrageriei spălată cu soluție de geamuri... I'm that good, I know! Daaar... încă în viață... :))

joi, 24 noiembrie 2011

Copiii și sexul

Cred că am citit cartea asta mult prea devreme în existența mea de mamă, pentru că, deși la momentul ăla am zis Evrika, știu ce să fac, între timp am uitat cu desăvîrșire. Așa că, va fi din nou pe noptiera mea, lectură obligatorie!
Nu sînt una dintre mamele alea cu barza și albinuțele și cocoșel și păsărică. În vremea în care le citeam copiilor înainte de culcare din enciclopedia lor (asta era acum vreo trei ani), atunci cînd mi-au cerut să le citesc capitolul Fecundația (ei alegeau ce îi interesează), nu am sărit peste nici unul dintre termenii științifici de acolo. După asta am trecut la submarine, că de, probabil n-a fost atît de amuzant pe cît se așteptau ei. La baie, i-am învățat să se spele la Penis și nu la alte apelative din regnul animal. Am încercat să le răspund cît mai pe înțelesul lor și fără a denatura realitatea atunci cînd, mai ales Arin, a venit cu tot soiul de întrebări. Mă gîndesc că și le pune și Radu dar el evită să mă întrebe direct.
Toată introducerea asta vine cumva în completarea experienței de ieri, cînd i-am dus la prima lor piesă de teatru pentru adulți. Le-a plăcut foarte mult, au rîs, e drept că sînt destule aluzii sexuale (poate mai puține decît îmi era mie frică) și îl pregătisem oarecum pe Arin pentru asta dîndu-i cîteva detalii despre acțiunea piesei. La cîteva scene și-a pus mînuțele în fața ochilor sau s-a întors către mine, era rușinat, dar la sfîrșit mi-a spus că a fost grozav și că vrea să mergem din nou la teatru. Asta mă face să cred că am procedat bine că i-am dus: 1. pentru că primul lor contact cu scena a fost unul pozitiv și amuzant așa că vor reveni cu plăcere; 2. pentru că, au asistat la scenele și dialogurile respective cu mine și mama alături, așa că zic eu că s-au simțit apărați de eventuala agresiune vizual/verbală și pot eventual să fie încrezători să ceară lămuriri.
Referitor la ce/cît/cum le arătăm copiilor nu cred că există rețete perfecte. Știu că nu i-aș fi dus să vadă Singur acasă - o tragedie românească, documentarul difuzat în cadrul Festivalului Astra, în care urmăream poveștile a trei copii ce au ales să se spînzure pentru că unul sau amîndoi părinții au plecat să lucreze în străinătate. Trei cazuri din cele poate cîteva zeci existente la noi în țară. Și totuși în sală, la filmul ăsta, erau doi copii de vîrsta lui Arin. Care sigur au rămas cu multe întrebări despre copiii ăia din film, de vîrsta lor, care au ales din motive neînțelese pentru ei să își pună ștreangul de gît. Nu știu dacă e cea mai potrivită experiență pentru un copil, mai ales că tatăl unuia dintre băieții din film povestea că acesta fusese de față la coborîrea din ștreang a unui alt tînăr din sat, sinucigaș, că privise fascinat și că întrebase "oare l-a durut?" Chiar n-aș vrea să îi expun la astfel de experiențe.
Discuția este largă și cu posibile multe divagații, m-ar interesa părerile voastre, indiferent dacă aveți sau nu copiii la purtător.

miercuri, 23 noiembrie 2011

În reluare...

Din seria: să ne chinuim copiii cu bune intenții, astăzi îi duc pe ai mei la teatru de oameni mari. Pentru că mama respectivă a fost convinsă de nașă-mea că ar trebui să mai meargă și ele la teatru, i-am recomandat piesa din seara aceasta, Îmi place cum miroși, eu am mai văzut-o, v-am povestit despre ea aici. Și pentru că am avut cîțiva neuroni odihniți, m-am gîndit eu cum că nu mi-ar strica să o mai văd o dată și să îi introduc și pe cei mici în lumea teatrului. Nu mai țin minte exact cît este de "liber" limbajul și gestica, sper să fie cît de cît în regulă. Țineți-mi pumnii să nu se plictisească Arin după primul sfert de oră!

marți, 22 noiembrie 2011

Ce probleme mai am...

N-am apucat să vă povestesc despre "antrenamentul" ușor schimbat de la bazin. Asta pentru că Doru a început să urmărească nușce documentare și a venit cu idei noi de chinuit lumea aka pe mine, că pentru el cred că e mai fun! Cînd începusem și eu să nu mai pufăi ca trenul la crawl (și ăla ajutat de labele de înot), Doru vine cu ideea de a înota liber din cap și picioare... adică mîini ioc sau doar cu o mînă, de parcă eu aș fi wonderwomanindisguise! Suuuper obositor! O altă găselniță ar fi număratul datului din mîini... cică 22 de brațe la crawl per 25 metri ar fi maxim. Să vă zic de cîte ori am dat eu? Fără lăbuțe ajutătoare?... De 35 la dus... 31 la întors, că m-am strofocat! Diferență dramatică! La fel ca la înotat pe sub apă bazinul în stilul bras... Doru dă de 6 ori din brațe, că de... el e mare și poate! eu de 11 săptămîna trecută, respectiv de 10 ori în ultimul weekend! Pe deasupra, dau de 12 ori! Vă dați seama că acum va trebui să mă ambiționez să cobor sub limita asta data viitoare...
Dacă tot vorbim despre bazin, trebuie să vă spun că spiritul meu ecologist este greu încercat... pe de o parte mă bucur că au pus robinete cu temporizator acolo, oricum eu porneam dușul doar la clătit, dar... mi-e dor să las jetul de apă să îmi curgă pe spate, era un bun masaj după înot! Plus că le-au pus la o înălțime mare... cînd am întrebat cum se descurcă copiii de la cursurile de înot, răspunsul a fost că se cațără pe țevi, lucru care nu mi se pare normal, că mă gîndesc că oricînd se poate întîmpla ceva nașpa!
Și, ultima chestie! M-am abținut din greu să nu îi spun cîteva de față cu copilul unei mămici din vestiar. Nu i-am mai văzut pe acolo, erau trei, mama, tatăl și copilul, băiat, cam la vreo 8 ani. Unde credeți că a venit puștiul să se schimbe? În vestiarul femeilor! Măcar el avea ceva mai mult bun simț decît mama, pentru că a insistat de cîteva ori să meargă să se schimbe alături de tatăl său. Maică-sa nu și nu! Adică l-a ținut acolo, cu alte trei femei care trebuiau să se schimbe... și zău dacă găsesc asta sănătos, chit că am încercat să țin prosopul pe mine în toate felurile ca să nu îi dau idei copilului!

luni, 21 noiembrie 2011

Jack the Sparrow Ripper

Discuție de mare angajament, eu și Honey la un ceai înainte de piesa de teatru (dacă tot m-a lăsat pe mine să vă povestesc despre):
Eu: Și... ce-ai făcut aseară?
Honey: M-am băgat în pat, m-am uitat la un film, Jack Spintecătorul sau Pirații din Caraibe...
Eu: ??? Ori Jack Spintecătorul ori Pirații din Caraibe... ce au astea în comun?
Honey: Păi era personajul principal... Jack.
Eu: Hai mă, că ăla era Jack Sparrow... vrăbiuța, nici o legătură!
Honey: Era cu Johnny Depp, toată lumea știe că el a jucat în Pirații din Caraibe...
Eu: Aha... și mai era cu Pirații din Caraibe în rolul Pirații din Caraibe, nu?
Săracu' spintecătorul... cred că se răsucește în ȚĂRÎNĂ să afle prin ce mări l-a purtat Honey! :))

duminică, 20 noiembrie 2011

Not-shopping

Ieri noapte, "orășelul comercial" anunța mare noapte de reduceri, cu DJ și concerte atașate. Nu mă pot lăuda cu o mare febră pentru cumpărături, cel puțin nu la noi. Mi se pare deficitar raportul preț-calitate și alegerea limitată. În fine, vorbesc din amintiri pentru că a trecut multă vreme de cînd aleg să îmi combin vacanțele cu completat garderoba mea și a copiilor de prin cele alte țări.
Începutul ăsta este ca să înțelegeți că am mers pentru anunțatul concert cu Horia Brenciu și pentru că vine ziua metafizicului și aveam de căutat ceva complet SF pentru mine... faimoasele BeyBlade-uri, aka un fel de titireze, cică în Japonia e sport cu acte în regulă joaca cu chestiile astea.
Nu vă lăsați înșelați de fotografia cu mine, era doar ca să mă văd în poze, Chanel No.5 am primit o dată dar mi s-a părut că miroase îngrozitor. Să nu dau cu parul dar nu mi se potrivește! N-aș spune nu la Allure de la Chanel dar altfel, sînt fidelă de ani de zile parfumurilor Kenzo: L'eau par Kenzo ziua, Jungle, noaptea!

Să vă zic ceva și despre concert: am stat pînă la 12 să înceapă, mi-a plăcut, e prima dată cînd îl văd live, nenea e un om de show chiar dacă și el și cei din trupă au cam făcut varză textele cover-urilor cîntate. Mi-a plăcut și Anca Florescu, sibianca ce a cîntat cu el, mi-a plăcut și puștiul văzut la Imagine România 2011, cel mai tînăr participant, Alex Petre, tot din Sibiu. În rest... am cîntat, am dansat, cam atît!

La mine la țară e iarnă... :(

Mi-e prea somn acum dar... tot am făcut poze pe afară și nu m-am putut abține să vă anunț că a venit iarna pe ulița mea și că, oricît ar fi de idilic și de minunate cristalele astea pe frunzele de lavandă, eu tot visez la nisipul fierbinte...

vineri, 18 noiembrie 2011

Printre umbre

Unul dintre blogurile mele preferate în materie de design interior este Design Sponge, îl găsiți în blogroll. Găsesc reconfortant să văd că sînt alți oameni care gîndesc la fel ca mine în domeniul ăsta. Și mă bucur cînd unii dintre ei au și aceleași lucruri mărunte care le fac ziua mai frumoasă, cum ar fi cel cu urmăritul soarelui prin casă, mai precis al luminilor și umbrelor în continuă schimbare în cursul zilei. Vroiam de ieri să vă arăt cum cade lumina ce se strecoară printre obloanele de la sufragerie pe peretele holului. Din păcate, exact atunci m-au lăsat acumulatorii lui Pixie astfel încît poza este de astăzi și, evident, nu mai este la fel! Îmi pare rău atunci cînd "pierd" o imagine, la fel cum îmi pare rău diminețile astea că nu pot fotografia soarele, de cîteva zile are conturat un disc perfect, roșu, din cauza ceții sau atmosferei încărcate îl poți privi fără probleme, Arin mă întreba în mașină de ce soarele arată ca la apus...

joi, 17 noiembrie 2011

Logică de bărbat

Oricît pare de traumatizant de recunoscut chestia asta, bărbații mai au și dreptate cîteodată. Adică degeaba mă credeam eu cea mai cea că sînt a treia mamă din lume, că a venit fiul numărul patru să îmi demonstreze că nu e chiar așa:
Tatăl natural: Important este nu doar că își pune întrebări, dar are și ceva răspunsuri la el
Eu: da, are ceva în cap puștiul
Tatăl natural: o moștenește pe mamă-sa. NR3
Eu: te-am cam făcut la chestia asta... tu ești doar nr.4
Tatăl natural: o fi...
Tatăl natural: dar eu vin după tocmai Univers și Dumnezeu. Cam greu de bătut!

miercuri, 16 noiembrie 2011

Sînt a treia!

V-am mai spus despre textele drăguțe cu care vine copilul numărul 2. Astăzi, a venit la mine cu întrebările deja clasice de genul:
Arin: Cine e mămica mea?
Eu: Eu!
Arin: Și cine este cea mai bună mamă din lume?
Eu: Asta nu știu, știu că sînt mama ta!
Arin: Hmmm... Cine este prima mamă din lume?
Eu: Ăăă... Eva?
Arin: Bine, atunci cine este a treia mamă din lume?
Eu: ...
Arin: Eva... Fecioara Maria... și tu! Și eu sînt al cincelea fiu, ba nu, al șaselea fiu din lume!
Eu: Asta cum ai gîndit-o, Arin?
Arin: Păi... au fost așa: Dumnezeu, Adam, Iisus, Tata, Radu și eu!...
Dacă pentru cinci dintre ei știu cui să atribui paternitatea, Dumnezeu al cui fiu o fi? Al universului?

luni, 14 noiembrie 2011

Păstrați-vă calmul... și locurile... :)

Vă mai spusesem eu cum mă tund/vopsesc pe mine fetele de la un curs de coafeze ce se desfășura la centrul unde merg la masaj. Ei, ele au terminat cursul, profesoara lor s-a mutat în alt loc, eu m-am mutat după ea, ce mai, cobai profesionist scrie pe mine! Pînă aici, nimic spectaculos, nici măcar amuzant așa cum a fost astăzi cînd, după ce s-au terminat operațiunile stilistice eu am dorit să folosesc "grupul sanitar". Și nu aveau în incinta salonului ci îl foloseau pe cel al sălii de jocuri cu care împărțeau clădirea. Din nou, nimic deosebit, curățel, daaar... ce afiș plastifiat era pe perete, în spatele scaunului de toaletă? "Doamnelor, vă rugăm păstrați poziția așezată pe toată perioada desfășurării activității" Și dacă nu vreeaaauuu??? Nu știu cîte persoane se așează pe colacul dintr-o toaletă oarecare... (dacă am greșit un cuvînt sau altul îmi asum, dar ăsta era textul aproximativ, nu îl aveam pe Pixie cu mine să vă arăt, așa că am împrumutat foto). Pînă acum, textul ăsta conduce în topul personal de afișe de prin toalete publice!

duminică, 13 noiembrie 2011

Noapte bună!

Un lucru bun la Fațăcarte este că poți să studiezi canapeaua în public și lumea nu se supără, mai ales că nu se știe motivul... Alt motiv de alienare și de rîs de una singură în fața computerului cu prietenii care rîd și ei de unii singuri în fața ecranului... Nu contează prea tare acum... un zîmbet e un zîmbet... indiferent de metodele de a-l obține.
So... good night, moon! Good night, stars!... Good night, couch!
Barry White - Love's interlude-Good Night

Asculta mai multe audio diverse

Minus unu

Încercam ieri să răspund cuiva unor întrebări de genul: ce fac aricii iarna? dar vrăbiuțele? Bănuiesc că aricii hibernează pe undeva pe la mine prin junglă, sper să își fi găsit un loc bun, vrăbiuțele știu că au cuiburi prin termoizolație și prin găurile de aerisire, le mai văd zgribulite prin curte.
Iar azi am aflat și ce fac turturelele "mele" (sînt ale mele pentru că sînt la mine în curte de ceva vreme, mi le-am însușit) pentru a supraviețui frigului. Simplu: stau și se iubesc ca două turturele, una lîngă cealaltă pe crengile stejarului și așteaptă să vină primăvara...

joi, 10 noiembrie 2011

Lord of the Dance

Eu cred mult în echilibru sau în acțiune și reacțiune. Așa că mă gîndesc că am făcut eu ceva bine undeva cîndva, lucru care mi s-a întors ieri sub forma unui telefon de la Andreea Z., mă întreba dacă vreau să văd spectacolul Lord of the Dance, că are un bilet de dat, ea fiind voluntar la eveniment. Cumva lucrurile se așează, acum două săptămîni am vrut să dau cuiva împrumut caseta audio cu muzica spectacolului (n-a vrut), o cumpărasem cu ani de zile în urmă, atunci cînd l-am văzut prima oară, înregistrat, la televizor. Mi s-a părut impresionant dansul, muzica, totul, solist era Michael Flatley, cel care a creat acest spectacol . Sursa foto
Ieri dimineață vorbeam cu o bună prietenă, entuziasmată că merge să îi vadă pe scenă, îi văzuse la repetiții iar unul dintre organizatori i-a spus că nu mai trebuie să cumpere bilet pentru copil (pentru adulți aveau deja), că se rezolvă înaintea intrării în sală. Am întrebat-o dacă nu pot fi și eu copilul ei, chiar îmi doream să văd spectacolul.
Pînă la urmă, se pare că lucrurile s-au așezat singure așa că m-am putut bucura în direct de prestația irlandezilor. Au fost minunați! În afară de dans, mi-a plăcut mult cum arăta sala luminată în timpul uneia dintre piesele cîntate de o tanti, ca un acvariu uriaș sau ca razele soarelui reflectate pe nisipul mării... Sînt cîteva lucruri la care nu mă pot uita fără lacrimi în ochi, pentru că le-am văzut prima oară sau mă uitam la ele împreună cu Papi, Lord of the Dance este unul dintre ele.
Vă las să vă bucurați de dansul final, "Planet Ireland":

miercuri, 9 noiembrie 2011

De-ale lupilor...

Normal că din cînd în cînd vă mai bat la cap cu isprăvile copiilor mei. Radu a ținut astăzi să îmi citească compunerea scrisă ca temă la limba română. Atunci cînd vine de la școală va trebui să văd exact care era legătura cu lecția de azi, ceva cu pinguinul Apolodor. Dar, ce a scris el mi-a plăcut așa că am copiat repede aici, cu riscul ca el să piardă autobuzul (nu s-a întîmplat asta pentru că are o mamă care tastează rapid). Cred că va trebui să îi dau ceva indicații stilistice și cum să evite unele repetiții dar altfel, zic eu că are ceva fantezie puștiul (chiar dacă n-am înțeles nimic din enumerarea aia de avioane cu reacție):
"Undeva la munte trăia un lup singuratic, bătrîn, de vreo 50 de ani.
Într-o zi, el s-a dus să se înroleze în armata lupească.
Apoi s-a înrolat și a fost dus la garderobă.
I-au fost alese hainele, gradul, insigna și pălăria.
El era pregătit pentru luptă cînd s-a ivit o problemă. Vulpile rebele le furaseră muniția la primul atac.
Ei erau pregătiți și au pornit spre flancul al II-lea cu tancurile, soldații, generalul Lup Bătrîn și avioanele cu reacție: A-2, A-4, C-40, AC-1000 și Montana 2.000.000.
Lupii au ieșit victorioși și s-au întors acasă.
Nu după 30 de ani lupul pierise onorabil în lupta de la Alaska."
Sursa foto.

luni, 7 noiembrie 2011

Dim light

La țară la House...

... Dr. House! Pentru că acum urmăresc online acest serial! Cred că în topul personal conduc poveștile cu doctori: a mai fost E.R., Grey's Anatomy (încă mă uit la el, dar am de așteptat după fiecare episod nou). Pînă aici, nimic neobișnuit.
Pînă la unul dintre episoadele sezonului 2, tradus nu se știe de cine, pentru că nu scria la sfîrșit! Nu zicea nici brailaa, nici Sihaya și Hannibal MD, nici Furnicarul... au o fantezie traducătorii ăștia în a-și alege "numele de scenă"...
Pe lîngă faptul că mă zgîria pe retină lipsa diacriticelor, cred că nenea sau tanti care a tradus episodul respectiv gîndea în termeni foarte pastorali toată treabă... cred că îi lipseau complet din vocabular formele: e sau este, sînt. De ce le-am folosi, dacă avem îi și îs? De fapt, ii și is...

vineri, 4 noiembrie 2011

Morning Mix

Nu pot spune că am dormit foarte bine, deși faptul că scriu așa de devreme ar putea sugera altceva. Ieri i-a fost pus aparat dentar lui Arin și l-am ținut să doarmă cu mine. Nu prea s-a descurcat cu chestia asta pentru că îl dor încă dinții și nu e nici foarte interesant să dormi cu gura lipită cu leucoplast, așa cum trebuie să o facă el. Sper să se obișnuiasă cît de curînd.
Vizita de ieri la ortodont a fost în cea mai mare parte haioasă: îl auzeam din sala de așteptare pe Arin cum îi povestea doctorului chestii de genul: "în fiecare zi sîntem mai aproape de Soare. Vine sfîrșitul lumii!..." Deși mă plîng eu cum că ar da cam mult din gură copilul respectiv, mă bucur totuși că încă o mai poate face, chiar și printre sîrmele alea. A făcut el o evaluare și mi-a spus foarte serios că are probleme cu pronunția a 5 litere: d, r, t, ț și z.
Al doilea motiv pentru somnul meu precar a fost faptul că Radu pleca astăzi în prima excursie din clasa a 5, adică cu d-na dirigintă. Motiv pentru care s-a trezit pe la 5.15 și a reușit să mă trezească și pe mine. Traseul nu era unul nou pentru el: Alba Iulia, posibil salina de la Turda și Cluj. Plecarea ar fi trebuit să fie la 7.15 dar autocarul cu care merge a întîrziat o oră, nu înțeleg de ce venea din Alba Iulia! Datorită acestei întîrzieri este posibil să renunțe la o parte din lucrurile programate. Din păcate, nu l-am dus eu pe Radu, a mers cu autobuzul, că parcă văd că mă certam cu diriginta lui pentru ce vroiau să țină în program și ce să scoată. Cică rămîne vizita la mall (nu înțeleg nici ce căuta asta, la ședința cu părinții n-a fost vorba despre așa ceva) dar e posibil să scoată vizita la Grădina Botanică! Adică în puii mei, cum să nu duci copiii să vadă serele sau să se plimbe prin parcul ăla frumos dar să îi duci la mall??? Corectați-mă dacă greșesc dar mie mi se pare că profesoarele au ceva chef de shopping și tîrăsc două autocare de copii după ele. Iar scuza că: "acolo pot mînca, poate sînt copii care vor să își ia ceva cald" nu mi se pare că ține! Unde or fi copiii ăia care se hotărăsc să își ia o ciorbiță caldă din banii de buzunar?
Oi fi eu ciufuțică de dimineață dar chestia asta mă cam nemulțumește!

joi, 3 noiembrie 2011

Life in a Day

Documentarul sau filmul cu numele ăsta a fost cel care a deschis programul Cinematecii TIFF la librăria Humanitas. Cei de acolo își propun să aducă o dată la două săptămîni, joia, de la orele 20:00, cîte o producție din programul TIFF. Prețul biletului este de 5 lei. O idee foarte bună, spațiul de jos din librăria-cafenea îmi place foarte mult.
Voi ignora problemele tehnice care au făcut ca această primă proiecție să se lungească foooaaarte mult (motiv pentru care coordonatorul librăriei s-a gîndit să ne ofere celor prezenți gratuitatea celei de-a doua vizionări).
Filmul a meritat, prin idee și momentele speciale oferite. Pe scurt: cu ocazia aniversării a 5 ani de youtube, cei de acolo s-au gîndit la ceva mai deosebit, pe un crochiu de idee preexistentă (dacă citiți articolul citat ca și sursă foto, găsiți mai multe). Și anume, să ceară utilizatorilor youtube din lumea întreagă să își filmeze o zi specifică din viață, 24 iulie 2010, și să trimită apoi materialul filmat. Pentru a asigura globalitatea produsului final, 400 de camere au fost trimise în zone fără acces la internet sau accesorii moderne iar cardurile de memorie au fost expediate înapoi prin poștă.
Rezultatul final se pare că i-a uimit pe inițiatori și pe regizorul Kevin Mac Donald și editorul Joe Walker, a trebuit regîndită echipa pentru a putea fi vizionate, selectate și colate cele mai expresive secvențe din cele 80.000 de clipuri, din 192 de țări, însumînd aproximativ 4.500 de ore.
Nu vă pot rezuma Life in a Day, pot să vă recomand să îl găsiți să îl vedeți, veți avea parte de un amalgam de senzații, găsiți cîteva dintre imagini și în clipul melodiei din coloana sonoră:

miercuri, 2 noiembrie 2011

Vreau să știu: cît înseamnă 50 g?

De ce am eu dilema asta existențială: pentru că am cumpărat chimicalele din plicul de mai sus (produsul pe care îl folosesc de obicei, știu, nesănătos, dar așa bun iese orezul cu el!) Și scria că primești 300 g la preț de 250 g. Ok, pînă aici toate bune și frumoase. Atîta că am vărsat conținutul plicului în cutia mea pre-existentă (goală) de la același produs, cutie care avea capacitatea declarată de 250 g. În care cele 300 g au încăput perfect, după cum se poate vedea! Acum mă întreb: ori cutia trebuia să fie trei sferturi plină pentru cele 250 g, ori cele 300 erau doar pe ambalaj...

marți, 1 noiembrie 2011

A treia oară!!!

Ca să zic așa... am avut gura aurită mai devreme, atunci cînd îmi programasem o reacție mai neprietenoasă față de Electrica doar la a treia întrerupere a curentului. A venit și a treia! Motiv pentru care Arin și-a făcut toate temele la lumina lumînărilor, în garaj... că acolo aveam și căldură de la șemineu! A durat aproximativ două ore toată distracția numărul trei, cu totul cred că au fost vreo patru ceasuri azi... sînt direct interesată de stadiul vinetelor din congelator, dar prea obosită să mai merg să verific. Unde mai pui că... poate vine și pana numărul patru! Măcar acum copiii sînt în paturile lor...

Nebuna de la 6

Nu m-am exprimat eu pe aici dar începusem să mă simt neglijată că nu mă "recenzează" și pe mine cineva. Sîmbătă mă nimerisem la galeria lui Paul cînd a trecut un nene și l-am întrebat dacă nu știe despre colegii lui care răspund de zona mea sau dacă nu poate să îmi ia el datele.
Ieri, voila de vezi, bate cineva la poartă cînd eu mă pregăteam să plec la tuns, eu în baie, iese maică-mea și îmi strigă că e tanti cu recensămîntul. Gîndul inițial: victorie! Gîndul succesiv: shit! trebuie să plec! Tanti mă asigură că nu e nimic, pot semna hîrtiile alea și să îi dea datele mama. Phiii, la naiba, stau totuși să frunzăresc ce scrie pe acolo înainte să îmi pun semnătura în alb! Mă întorc în baie și prin ușă: în ce an ai divorțat? cînd ai terminat facultatea? Mmmă spăl pe dinți! Aha! Ce profesie zice că ai?
Între conversația asta și tema la mate a lui Arin, am pierdut autobuzul și a trebuit să iau mașina. Am plecat cu inima strînsă, habar n-am ce le-a declarat maică-mea, mai ales că erau rubricile alea cu sănătatea declarantului, dacă ai probleme cu văz, auz, miros, concentrare sau mai știu eu ce era pe acolo! Avînd în vedere că tocmai mă certasem (din nou) cu maică-mea pentru că, eufemistic vorbind, avem mari probleme de comunicare, este foarte posibil să mă fi declarat cu capul. Pe care l-am semnat... :) Are și antecedente în domeniu, că vorbise anul trecut cu tanti medicul meu de familie că sigur eu sufăr cu nervii (lucru pe care nu îl recunosc, ăsta probabil e primul simptom, sufăr doar că nu mă înțeleg nicicum cu mama respectivă) și aia, foarte înțelegătoare, la prima mea vizită acolo s-a oferit să îmi prescrie niște Xanax...
Chiar rîdeam cu Paul, în drum spre tuns... că rezultatele recensămîntului la mine pe stradă vor arăta ceva de genul: "50 de romi, 20 alte naționalități, 3 handicapați... o nebună" :))

P.S. Avînd în vedere că, de azi dimineață și pînă acum (postarea are ora 10:12, dar am finalizat-o la 14:36) mi s-a luat curentul de două ori, în cele mai nimerite ocazii, ar fi inspirat să spun că mă cam irită treaba asta doar dacă se ia a treia oară? Sursa foto.

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service