luni, 31 octombrie 2011

Acasă

Vreau să vă povestesc despre vreo patru documentare văzute în ultimele zile și nu mă pot aduna nicicum să scriu. Așa că, le ignor ordinea cronologică și voi începe cu cel mai recent și anume ''Home''/Acasă, din programul de ieri al Astra Film Festival. Avînd în vedere tema ecologistă a filmului m-am gîndit că ar fi o experiență bună și pentru copii, așa că i-am încolonat și i-am cărat la Sindicate. Cu tot riscul să își piardă răbdarea, lucru ce s-a și întîmplat, filmul durînd aproape două ore. Iar Arin susținea sus și tare că el l-a mai văzut cu ''doamna'' (aka învățătoarea), lucru pe care nu mai pot să îl neg acum că am văzut că este o producție 2009.
Așa cum promitea sinopsisul citit în prealabil, imaginile sînt spectaculoase, Pămîntul și oamenii lui filmați de sus, am ales spre ilustrare două dintre ele (sursa foto), știu că le-am remarcat și în timpul vizionării. La cea din stînga sus aveai bonus în timpul filmului faptul că erau surprinse și animalele în timp ce părăseau îngrăditura respectivă.
Dacă vă spun că am lăcrimat în timpul filmului veți spune că am luat-o razna și îmi asum lucrul ăsta. Asta se întîmplă pentru că pe mine mă dor și mă dor de multă vreme toate rănile pe care le-am adus lumii în care trăim. Am avut parte de reacții de la: ai umplut casa cu gunoaie! (pentru că sortez hîrtia și o reciclez de foarte mulți ani), la: nu înțeleg de ce vorbești despre criza de apă, n-avem nici o problemă, lacul de la Gura Rîului e plin! (prietenii mei știu despre piticii mei cu nu risipiți apa! e o resursă pe cale de epuizare!) Poate n-ați observat seceta din ultima vreme... printre altele! Iar justificările de genul: ce poate face un om singur? la mine nu țin. Sînt convinsă că, datorită mie, trăiesc pe undeva niște copaci. Mă bucur că mai nou reușesc să reciclez și plasticul datorită colectării selective, sticlele le duc la containerul special iar metalul ajunge și el acolo unde trebuie. Plus că las mașina acasă și circul cu bicicleta și cu autobuzul cît de des pot!
E mult? E puțin? E ceea ce pot face eu și ceea ce ați putea face mulți, fără un efort foarte mare! Pentru că... ACASĂ... este ceva mai mult decît patru ziduri și un acoperiș! Împărțim cu toții același cer!

vineri, 28 octombrie 2011

N-am mai făcut de mult...

... conopidă franţuzească. Este una dintre primele reţete încercate de mine, cred că prin liceu, dintr-o cărticică subţirică primită cu nu ştiu ce ocazie. S-a nimerit că în super-market-ul unde intrasem la cumpărături aveau frumoasă şi m-am gîndit că e timpul, n-am făcut deloc anul ăsta şi e delicioasă! Şi foarte uşor de făcut. Aveţi nevoie de o conopidă de mărime medie, vreo 4 - 5 cartofi, 3 - 4 ouă, smîntînă, caşcaval, unt, pesmet. Fierbeţi cartofii (eu îi tai rondele, se aşează mai uşor în vas), conopida, ouăle. În timpul ăsta, ungeţi cu unt vasul (jena, în cazul meu) şi tapetaţi-l cu pesmet. Cînd sînt fierte ingredientele, aşezaţi straturi: conopidă, ouă, cartofi, conopidă, ouă, cartofi, smîntînă deasupra şi caşcaval ras şi la cuptor cu ea. E gata cînd crusta de deasupra are o culoare frumoasă, aurie. Prima jumătate am mîncat-o împreună cu Honey, a doua jumătate, singură... cred că mi-a fost tare poftă! :))

joi, 27 octombrie 2011

De ce e bine să faci copii...

... Pentru ca, dimineaţa, atunci cînd ai în farfurie pîinea arsă prăjită, cu unt şi dulceaţă de pere (trimisă de bunica numărul doi, căreia îi mulţumim pe această cale), cafeaua e aburindă în ibric iar tu constaţi cu "obidă" (Honey ştie de ce) că nu ai cumpărat lapte şi cum e aia cafeaua de dimineaţă fără lapte... să îţi aduci aminte brusc de cutiuţele de lapte din frigider aduse de Radu, "pentru tine, Mama", din programul Laptele şi Cornul! Şi te mai uiţi şi la cana aia cu dedicaţie specială pe care Arin a ales să o facă la şcoală, normal că tot tu ai plătit pentru ea şi ţi s-a părut uşor kitsch dar acum e drăguţă mutriţa piciului spunîndu-ţi că te iubeşte iar tu eşti convinsă de asta!

marți, 25 octombrie 2011

Şi caii se împuşcă...

Eu şi copiii în pat, de dimineaţă, încercau să mă mobilizeze.
Arin: Cine e cea mai bună.... frumoasă... etc. mamă din lume? bla, bla
Şi cine le face pe toate? Că ai dus sticlele la sticle, ai pus hîrtia separat, plasticul separat, tu reciclezi totul... cade pe gînduri... DOAR OAMENII NU SE RECICLEAZĂ, MAMA! apoi rîde amuzat de perspectiva topirii oamenilor pentru a face unii noi...
Sursa foto

luni, 24 octombrie 2011

Tutungii

Citez: "Tot ce e mic, zboară şi nu e vrabie... e piţigoi!" Ei bine, ieri, nu am folosit definiţia de mai sus pentru a recunoaşte cei patru piţigoi albaştri care ţopăiau la mine în terasă! Stăteam fascinată şi le admiram joaca din bucătărie, cu frica de a face mişcări prea bruşte, să nu îi sperii. Apoi m-am gîndit la ei că săracii, caută de mîncare, îmi închipuiam eu! Le-am pregătit nişte nuci, rupte bucăţele şi am ieşit să le pun în terasă. Cînd colo, ce să vezi???!!! De ce zburau ei sus jos pe acolo, fericiţi nevoie mare? Pentru că goliseră toate mucurile de ţigară din scrumiera lui Honey, erau împrăştiate peste tot, cu asta se distrau, ciuguleau tutun!!! Ce ţi-e şi cu dependenţele astea! Şi eu îi vedeam atît de mici şi nevinovaţi... şi albaştri!

duminică, 23 octombrie 2011

I'm feeling good

Pentru că Honey a povestit deja despre ce şi cum a fost la karaoke vinerea asta, eu vreau doar să adaug că îmi place mult sonorizarea din The Harp, noul local unde ţine Adi karaoke şi faptul că am avut o revelaţie! La un moment dat a cîntat o tipă, Diana, stătea cu noi la masă (ne invitase Adi la masa lui), n-o mai văzusem pînă atunci! Şi a cîntat versiunea Michel Buble a melodiei Feeling Good (eu mai ştiu una a Ninei Simone şi una Muse) şi It's, Oh, So Quiet de la Bjork! Pe scurt: minunat! Şi cînd ajungea la partea cu... and I'm feeling... good! îţi venea să spui ca în reclame vreau şi eu ce bea/mănîncă/respiră tipa asta!!! Cel puţin mie! Sper să o mai aud!
Michael Buble - Feeling Good

Asculta mai multe audio diverse

joi, 20 octombrie 2011

Anger Management

Cred că pe tema asta se face consiliere psihologică, sînt cursuri, etc. După părerea mea, cea mai bună defulare pentru tensiunile psihice stă în munca fizică. Mă distra că în episoadele recente din Grey's Anatomy, Derek îşi adună colegii/prietenii să îl ajute la construit terasa casei, cum îl vedea pe unul stresat/nervos din dragoste/bani/serviciu, cum îl convoca la bătut cuie! Eu n-am de bătut cuie dar am de tăiat lemne! Motiv pentru care am dat la ascuţit cele două topoare (unul de spart, unul de tăiat, asta e lecţie nouă învăţată). Şi e super mişto! Am încercat astăzi. Treaba cu toporul nu prea îmi iese încă nemaipomenit daaar... am tăiat lemne cu circularul! Foarte tare! Trebuie să îmi iau şi eu! Nu mi-a ieşit din prima, dar şi cînd am prins mişcarea... aş fi tăiat tot ce îmi pica în mînă! Şi nici măcar nu mă simţeam stresată în prealabil! Eu doar mă bucuram ca de o jucărie nouă. Am tăiat crengi, cozi de mătură, plăci de PAL, scînduri, toate alea... Nenea tîmplarul era el mai stresat privitor la degetele mele toate şi la cum ar putea să zboare chestii de acolo în freza proprietate personală dar mi-am asumat răspunderea!
Concluzia emisiunii: dacă vă simţiţi stresaţi, plini de energie negativă, la mine în curte sînt două mormane de crengi şi două topoare. Declar deschise lucrările atelierului de gestionare a furiei!

marți, 18 octombrie 2011

Sky is the limit!!!

Ştiu că dacă ai hibe ai putea cel puţin să le recunoşti aşa că eu trebuie să admit că joc Mahjong. L-am avut iniţial în jocurile incluse în Vista, acum că am altă ediţie nu mai am deloc jocuri dar l-am descoperit pe Faţăcarte. Cred că de vreo două luni. Ei bine, astăzi este prima dată cînd am reuşit să am ca scor final INFINITUL. Tantanaaa... cît trebuie să fiu de pricepută... sau ăsta de plin de erori...

luni, 17 octombrie 2011

Orin şi boul de oraş

Datele problemei: una bucată femeie la volan (aka subsemnata), una bucată bou de oraş la volan (Honey, ăsta e cu totul diferit de dulăul de cîmp, unde mai pui că are doar două picioare), cele două semafoare de pe Şaguna, unul pe verde, cel de la trecerea de pietoni, şi unul pe roşu, cel din colţ, din dreptul Continental Forum. Buuun, pentru că nu am reuşit să mă încadrez la timp pe banda de lîngă axul drumului, eram pe cea de lîngă trotuar, primul semafor era pe verde, aş fi avut loc să trec de trecerea de pietoni şi să stau acolo, era exact loc de o maşină dar pentru că celălalt era încă pe roşu, am zis că n-are sens să mă grăbesc, recunosc aveam de mutat o cartelă dintr-un telefon într-altul, pe motiv de celular descărcat şi aşteptat un apel de la electrician. În spatele meu, bucata bou la costum grăbit şi nervos, începe să mă claxoneze şi gesticulează agasat. Ok, avansez în spaţiul de o maşină, mi se eliberează banda din stînga şi trec acolo. Între timp se face verde la cel de-al doilea semafor şi încep să înainteze maşinile. Boul agitat, în dreptul maşinii mele, am evitat să mă uit spre el, să nu-mi stric ziua, probabil că era încă super iritat şi avea impresia că toată lumea rulează la fel de pompieristic ca el, pentru că s-a înfipt aţă în maşina din faţa lui, şi nu încet, i-a dat nefericitului un ditamai brînci. Am avut timp să îl văd în retrovizoare, oarecum nedumerit de ce viteaz a putut fi! Eu ce să înţeleg din chestia asta? Că există undeva acolo un echilibru şi o alarmă de bou?

duminică, 16 octombrie 2011

Micuri

Cred că am noroc în fiecare zi de experienţe noi. Astăzi am văzut pentru prima oară o nevăstuică, liberă, la mine în curte. De fapt primul a văzut-o Adi şi mi-a atras atenţia, nu ştiam ce vrea să îmi arate pentru că nu o reperasem în mulţimea de lucruri, mă întrebam dacă s-o fi întors Pisi. Dar nu, era animăluţul ăsta mic, frumos tare, e incredibil cum se mişca, cumva ca un şarpe rapid care tot dispărea, îşi găsea cîte un loc ferit, înfrunta din nou terenul descoperit, tot aşa prin curte, într-un final s-a aventurat pe stradă, am încercat să nu facem prea mult zgomot pentru a nu o speria prea tare.
Fotografia nu este făcută de mine, exclus să fi avut timp să fug după Pixie iar ca s-o surprind în mişcare îmi trebuia chiar şansă! Nu ştiu ce link să pun ca sursă foto, e de pe un forum culinar dar îmi dădea ceva eroare acolo. În schimb am reuşit să fotografiez puţin din cer la apus, parcă niciodată nu mi se pare copia foto la fel de frumoasă ca realitatea, în cazul culorilor, ceva tot se pierde!
Şi, dacă tot a venit toamna şi mi-a fost decupată glicina, am împletit cîteva liane subţiri sub formă de coroană şi le-am folosit ca suport pentru flori lampion şi măceşe. Mă tenta să pun şi nişte struguri negri în ghirlandă dar mi-a fost frică de cum s-ar putea altera rapid şi să îmi strice şi restul.

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Exprimaţi-vă clar... !!!

Înainte ca omul să pornească drujba!!! Se pare că eu nu am făcut-o suficient atunci cînd i-am explicat manipulatorului de drujbă care dintre lianele=crengi în toată regula ale glicinei vreau să le taie. Respectiv era vorba despre cele care intrau în seră, mai puţin una pe care vroiam să o ţin pentru că înfloreşte înaintea celor de afară!
Glicina fiind o plantă extrem de "vioaie" cînd e vorba despre cucerit noi teritorii, era întinsă pe toată sera şi o ditamai coroana în afară. Eu în seră, nenea afară, pe unde intrau crengile! Zis şi făcut... porneşte omul drujba, începe să decupeze, eu realizez dezastrul şi încerc să strig la el să se oprească... prea tîrziu: din cauza zgomotului n-a auzit nimic şi s-a oprit doar după ce chelise tot ce i-a picat la îndemînă, crezuse că vreau să taie tot, mai puţin creanga din seră... N-aveţi idee cît de repede funcţionează maşinăria aia! Pentru că aveam multe de făcut pe afară înainte să înceapă ploaia, nu l-am mai luat pe Pixie să fotografiez ce a rămas din glicină, sper din tot sufletul să îşi revină anul viitor, mă voi gîndi că i-am făcut o "tăiere radicală de întreţinere"! Am decupat dintr-o fotografie mai veche, cam cum arăta înainte (chestia aia mare şi verde din spate), acum e ceva ca nişte beţe împletite sprijinite de seră... :((
Dar... să gîndim pozitiv: acum e mult mai lumină, şi mult mai aer/apă, că s-au spart şi multe geamuri în timpul operaţiunii de tras lianele jos! Unde era partea bună vă întrebaţi? Eh, la anul, cînd va semăna subsemnata castraveţi în seră... să vedeţi ce de soare vor avea!!!

vineri, 14 octombrie 2011

În lumea mea...

Cîteodată sînt atît de mărunte lucrurile care fac o zi frumoasă: un film (chiar dacă eu îl mai văzusem), poveştile în două pînă tîrziu în noapte, sfaturile în trei la o cafea dimineaţa, satisfacţia că ai mai bifat ceva de pe listă, un ceai bun, o altă melodie din playlist-ul lui Călin, ce ne-a mers la suflet amîndurora (mie şi lui Honey), e bine să fii viu...

miercuri, 12 octombrie 2011

Casă de piatră!!!

Pentru Je şi Seb, fericiţi aşa cum sînt împreună, fie că sînt în Sibiu sau în locul pe care l-au ales să trăiască, privind valurile din Tenerife. Întîmplarea face ca acum ceva ani buni, Seba a fost cel care a făcut fotografiile la nunta mea. Am avut ocazia să îi întorc acest serviciu, probabil nu la fel de profesionist dar din toată inima!

Scurtcircuit

Zilele astea sortez/arunc/reciclez ceva mai bine de 20 de ani de lucruri adunate de către foştii proprietari+părinţii mei+subsemnata, ceea ce, pentru cei care cunosc situaţia, înseamnă ceva de genul Sisif combinat cu picătura chinezească.
Printre mărunţişurile cu care am coborît ieri din pod era şi lămpiţa asta, o cumpărasem acum doi ani din Grecia, pentru că lui Arin îi place să aibă o lumină aprinsă noaptea (mă moşteneşte, şi eu eram la fel). Asta a ajuns printre jucăriile rechiziţionate într-un episod precedent de umflat orezul în mine. Între timp, piciul doarme cu o instalaţie ornamentală în priză, atîrnată pe peretele camerei.
Găsesc eu lămpiţa albastră, mă uit că avea şi becul valid în ea şi, ce-mi spun înainte să adorm - asta pe la miezul nopţii - ia să o bag în priză la mine, să văd dacă mai funţionează. Aveam prelungitorul lîngă pat, o introduc acolo şiii... FLASH/BOOM/BANG, nu flacăra violet, albastră! Scurcircuit în toată regula, beznă totală! Ca niciodată, ştiam unde am frontala, aşa că pîş-pîş pe scări să se facă lumină! Am pipăit după ea, mi-am pus-o pe frunte şi bîntuiam prin casă precum infractorii. Normal că am mers la panoul de siguranţe, una picase, le-am lăsat pe toate jos, le-am ridicat... nimic! Am mai făcut o dată operaţiunea asta... din nou nimic! Shit, se pare că am lucrat temeinic de data asta!
Noroc că m-a făcut tata fată deşteaptă şi mi-am adus aminte că am contorul electric afară, pe casă şi exista posibilitatea să mai fie şi acolo ceva siguranţe. Zis şi făcut, aşa era, cocoţată pe un sac cu crengi şi atîrnată de ţeava de gaz am găsit uşiţa, am ridicat siguranţa de acolo, m-am întors, am ridicat din nou siguranţele din casă şi bingo! S-a făcut lumină! Desigur, nu e mare lucru dar, pot să fiu mîndră de mine?

marți, 11 octombrie 2011

Calculaţi-vă nivelul de stres!

Arin, astăzi, cînd s-a întors de la şcoală, nu tu dezbrăcat, nu altceva, s-a aşezat pe patul meu şi a urmat interogatoriul:
Arin: Mama, tu cîte procente eşti stresată?
Eu: Ce întrebare e asta, Arin?
Arin: Răspunde-mi, cît la sută eşti stresată?
Eu: Hmmm... 30%
Arin: Mamaaa... eşti mai mult de atît!
Eu: Ok... 50%? De ce?
Arin (încă nemulţumit de aproximarea mea): Pentru că oamenii stresaţi fac cancer, mama! Şiii... li se micşorează creierul!!!
Eu: Arin, de unde naiba ai auzit asta?
Arin: Ne-a spus doamna învăţătoare...
Credeţi că e deplasat să îi spun doamnei învăţătoare că are o percepţie oarecum distorsionată asupra a ce ar trebui să le explice copiilor? Bine, ştiu că stresul este un factor favorizant pentru cancer şi că distruge neuronii (poate la asta se referea cu micşorarea creierului) dar totuşi...
sursa foto
Later edit: Bănuiesc că procentul respectiv va suferi o cădere liberă întrucît Honey s-a întors din Londra cu mai multe lucruri drăguţe pentru mine, inclusiv cu un cadou de la Corina, faimosul "hedonizator", aşa că acum sînt ZEN! Love you, girls!Link

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Not so wild rose

Ştiţi cum v-am povestit eu cît îmi părea rău de brînduşele alea că cineva le-a rupt din pădure iar eu le admir pe biroul meu? Înainte să înceapă ploile, am tăiat singurul trandafir înflorit din grădină şi l-am adus în casă. De obicei mă îndur cu greu să îmi tai florile dar acum nu am rezistat, vroiam să am lîngă mine toată prospeţimea lui. Cînd l-a văzut Arin, a exlamat uimit: "Mama, de unde este? e atît de frumos?!" I-am spus că de la noi din grădină şi m-a întrebat: "Cum poate fi de la tine din grădină? Că e atît de neîngrijită..." Într-adevăr, cu seceta care a fost, jungla mea s-a transformat într-un peisaj pre-deşertic. Şi totuşi... aveam trandafirul perfect! Aşa cum, cîteodată, lucrurile bune apar din cele mai neaşteptate locuri...
Kylie Minogue - When The Wild Roses Grow

Asculta mai multe audio diverse

vineri, 7 octombrie 2011

And... he's back! :)

De fapt nu ştiu dacă este un el sau o ea pentru că încă nu am învăţat să deosebesc sexul aricilor doar uitîndu-mă la ei. Ideea este că nu mai văzusem un arici în grădina mea de mult, aproape de doi ani, vă mai explicam eu aici, ce şi cum. În seara asta ieşisem în curte şi am auzit foşnet prin frunzele din faţă, am crezut că sînt din nou grauri, i-am mai zburătăcit de acolo zilele trecute. Cînd colo, ce să vezi: era un arici! M-am abţinut să bat din palme dar ţopăiam de bucurie să îl văd, i-am vorbit, l-am alintat şi a venit curios înspre mine (iniţial îmi arătase funduleţul şi s-a băgat cu nasul în casa vecinilor). Am o singură problemă acum: ariuciul strănuta şi parcă era uşor nesigur pe picioare, am ezitat să îl iau să îl duc la doctor! A mai zăbovit el o vreme pe acolo, i-am spus să stea cuminte că merg să îl iau pe Pixie să îi fac poze, a stat, l-am verificat şi după 10 minute, tot acolo era, acum am ieşit cu frontala să îl caut, plecase! Sper să îl mai văd zilele viitoare şi să îi treacă răceala. Că altfel, mă voi vedea nevoită să îl duc la doctor!

joi, 6 octombrie 2011

Criză în dialog...

Fir-ar să fie de telecomunicaţii... respectiv de acumulatori şi încărcarea lor!!! Adică eram într-o discuţie super importantă cu Honey, care îmi spunea că DAAA, mi-a găsit la Zara hăinuţa pe care o însărcinasem să o caute (că a plecat cineva din Oldies cu precedenta, achiziţionată tot din Londra)! Şi văd şi sms-ul ei la fel de important că nu găseşte magazinul Calzedonia de pe Oxford Street. I-am răspuns unde e, normal! Dar, ştiu eu cînd îl primeşte? cu telefonul ei descărcat? Ooofff!!! Femeile şi problemele lor! Şi listele de cumpărături...
Căutînd foto pentru postul ăsta am dat de ce se vede plus un articolaş interesant, că tot ne plac nouă "studiile cercetătorilor britanici". Gagici, verificaţi-vă calendarul înainte de a pleca la shopping frenetic! :)

miercuri, 5 octombrie 2011

Aş dansa dar n-am cu cine!

Ca să nu vă las în ceaţă cu tango-ul argentinian despre care vă ziceam ieri, un scurt rezumat al serii: ajuns la timp, găsit masă rezervată, formaţie redusă faţă de previziuni, constatat că masa nu oferă nici o perspectivă asupra ringului de dans, doar din poziţia în picioare, aşteptat minute în şir să apară vreun ospătar, aşteptat mai puţine minute pentru băutură, mîrîit la ospătar să lase meniul, început să danseze oameni cu întîrziere de vreo trei sferturi de oră, gîndit wtf? ăştia-s argentinienii? (foarte "septici" primii dansatori, nu se simţea nimic din pasiunea pe care o asociez eu cu tango-ul), răsuflat uşurată, nu, nu-s ei! sînt unii din Iaşi, dansat argentinienii, wow, ce tehnică! wow! nici la ăştia nu e mult coracon! wow, s-a şi terminat? (după trei dansuri, aproximativ 10 minute), prezentator invitat publicul la dans, zăcut invidioasă la masă, privit perechi de dansatori de la şcoli din Sibiu, bîrfit cu fetele, încheiat seara la fel de lemn în materie de dansat tango!
Şi: folosit Pixie pentru filmuleţe, mai jos cele două cupluri din Iaşi, au dansat pe rînd şi apoi împreună. Şi mai jos, Vilma Vega şi Fernando Galera.


marți, 4 octombrie 2011

Prietenul meu, Cucul Alergător!

Chiar dacă au trecut cîteva zile, trebuie să vă povestesc despre plimbarea cu bicicletele, duminică, la Cisnădioara. Nu pentru că am fi făcut eu sau Andreea ceva nou faţă de ce facem de obicei cînd pedalăm pe traseul ăla daaar... Doru a alergat toată distanţa aia într-un ritm comparabil cu al nostru. Adică la o diferenţă de aproximativ 5 - 10 minute pe sens (sensul are aproximativ 11 km). De aici i-au rămas "atîrnate" două apelative: Zîna (pentru că întîrzie tot timpul) şi Cucul alergător, pentru că e asemănător lui Road Runner, personajul urmărit de coiotul din desenele animate!
După ce l-am aşteptat mai mult de douăzeci de minute la locul de întîlnire, am rămas înţeleşi că noi (eu şi Andreea) o luăm înainte şi ne oprim undeva pe drum. Am ales pentru asta locul ăla deschis spre Cisnădioara, nu am apucat să ne bucurăm noi bine de soare că... trece Zîna! Eram cu Pixie în mînă... click! poză! Ne face semn să ne mişcăm fundurile de acolo dar nu opreşte! Oookkk, ne strîngem lucrurile împrăştiate pe douăzeci de metri pătraţi, urcăm pe biciclete cu gîndul că îl ajungem pe urcarea prin pădure. Nici gînd! Am urcat, am coborît în sat, nici urmă de Doru. Cînd ne-am oprit la al doilea chioşc pentru tradiţionala îngheţată ROM, apare tacticos şi relaxat Doru cu un baton cu ciocolată în mînă: Na?! Aţi ajuns?! Nu v-am văzut, probabil eram înăuntru (în primul chioşc). Noi, umilite de ritmul nostru pe biţă: Daaa! Tu cît naiba ai alergat de repede??? Aaaa... aveam chef, a fost foarte bine!
La întoarcere, i-am dat avans vreo cinci minute, l-am ajuns undeva pe coborîrea din pădure, l-am depăşit, ne-am oprit în dreptul Hanului din Bătrîni să îl aşteptăm. Nici aici n-am reuşit să stau mult timp la soare, cînd găsisem un loc, mă strigă Andreea: Auzi, nu te mai aşeza, chestia aia din depărtare cred că e Doru!
Ce să mai zic... e foarte tare! După plimbarea cea minunată, ne-am oprit în Muzeu, pentru nişte cîrnaţi cu mămăliguţă, Andreea pentru nişte tocană de berbec parcă, foarte bune, era un tîrg cu produse tradiţionale. Ne-am distrat de tricoul cu locuri "tradiţionale" româneşti (Londra, Paris, Roma), cred că nenea care pregătea mîncarea era deja bine integrat în Europa. A, şi am o mică nelămurire: erau acolo nişte cîrnaţi uscaţi, aproape negri şi mai subţiri ei aşa. Oare ce ştiau să facă de era 35 de lei kilogramul?

Tango, Monsieur?!

Da, mi-ar fi plăcut mult să ştiu să dansez tango... mi se pare un dans plin de pasiune, poate nu este prea tîrziu să învăţ. În seara asta voi urmări doi profesionişti: Vilma Vega şi Fernando Galera, evoluînd începînd cu orele 22.30 în barul Centrum al hotelului Ramada din Sibiu. Informaţii aici.
Dacă voi pleca mai abilă într-ale tango-ului argentinian după această seară rămîne de văzut. Acum vă las în compania uneia dintre scenele mele preferate din Parfum de femeie, cea de tango, bineînţeles:

luni, 3 octombrie 2011

Road Trip - Păltiniş

În ultima vreme şomez cu scrisul, cred că sînt prea ocupată să trăiesc, parcă îmi vine greu să mă mobilizez să pun şi în cuvinte noile experienţe. Poate şi din cauza faptului că, timpul meu la computer l-am ocupat zilele trecute cu vizionatul de seriale. O ocupaţie destul de tîmpiţică, recunosc! Slavă Domnului că am epuizat episoadele disponibile din Spartacus... pentru care NU trebuie să îi mulţumesc lui Călin şi postului lui care m-a făcut curioasă să văd ce e aia şi cu ce se mănîncă! Deşi mi s-a părut naşpa, am stat cîteva seri la rînd cu ochii montaţi în computer pentru a-l vedea!
Sfîrşitul săptămînii trecute avea iniţial programată o ieşire la Cozia, la cabană, cu copiii şi tatăl lor, rezervasem şi camera dar pînă la urmă opiniile unora şi ale altora de pe forumul cabanei ne-au făcut să renunţăm în favoarea unei excursii de o zi la Păltiniş. Sinceră să fiu nu eram chiar mulţumită de alegere dar ziua s-a dovedit a fi minunată, culorile şi peisajele la fel, am reuşit şi să dăm din picioare pe drumul de Şanta, i-am convins să adoptăm puţin poziţia şopîrlă pe marginea drumului aşa încît m-am bucurat şi de soarele amiezii.
Era frumoasă lumina printre copaci, chiar dacă mi-e dor de mersul prin pădure am evitat acum o plimbare la întîmplare, nu de alta dar eram şi cu copiii şi nu aveam habar de traseele din zonă. N-am mai urcat de o vreme în Păltiniş, poate erau şi cînd am fost ultima oară dar nu le-am remarcat, m-au distrat denumirile unor pensiuni. Cred că la prima dintre ele... "Vis împlinit" ar merita să mă cazez o vreme... să vedem ce ştie ea să facă, dacă funcţionează, vă spun după!
Dacă "Prăvălia Veche" o mai pot înţelege în vîrf de munte, ce-o căuta o pensiune "Rafael", cu îngeraşi, printre brazi, rămîne încă un mister pentru mine. La fel cum rămîne un mister ce-au făcut cu "peştii şi căprioarele" pe care nu trebuia să le hrănim la locul în care am luat masa. Or fi fugit că au auzit că face Rafael portrete gratis?
Habar n-am, acolo am văzut doar o broască ţestoasă... şi ea în poziţia şopîrlă, dar pe o piatră din micul iaz, iar în timp ce mîncam a mai apărut cărată spectaculos de picioarele din spate şi plasată strategic în împrejmuire... o oaie! S-or fi sesizat proprietarii că le lipseşte recuzita şi s-au gîndit că pentru turişti, din care o parte păreau români din diaspora aflaţi în vacanţă, oaia aia este cea mai "căprioară" dintre toate!
Pentru că tot îmi stă în fire să mai cîrtesc, în special la detalii, pot să îmi dau cu părerea despre toaleta femeilor: lemnăria finisată frumos (nu ştiu dacă era lemn masiv dar arăta bine), oglinda şi blatul acceptabile dar pe blat... un distribuitor de săpun din ăla ordinar, de plastic, cu o etichetă scorojită pe care mai puteai citi "Săpun lichid... de lux"! De lux unde? La Poplaca? În cealaltă parte, pe fundul unui bol de sticlă, un fel de potpuriu vegetal, din cele care probabil aveau la un moment dat miros, acum arătau ca un fel de gunoi maroniu.
În fine... oi fi eu prea critică, dar chiar am impresia că baia unei case/local/instituţie ar trebui să fie în ton cu ce impresie vrei să dai în rest. Cred că este unul dintre primele lucruri pe care îl analizez. N-am lăsat strîmbătura de nas să îmi afecteze plăcerea de a admira cerul ăla frumos cu soarele estompat de un nor uriaş. Nici plăcerea de a savura ciulamaua de pui cu ciuperci şi mămăliguţă! Foarte bună. Mai puţin bună a fost tîrziu în noapte la aniversarea a trei ani de Oldies Pub,! Morala fabulei: grijă mare cu meniul! :)
Pe drum spre casă am dat de o mică turmă de măgăruşi (oare aşa se spune? că cireadă nu merge, herghelie nici, fiţi înţelegători), vi-i arăt doar pe doi dintre ei... ăştia cred că au vizitat Casa Vis Împlinit, că păreau să se iubească tare! Am avut noroc şi de oi risipite pe dealuri... parcă am regăsit toate imaginile tipice de peisaj montan tradiţional românesc. La fel cum am regăsit şi gusturile îndoielnice în privinţa arhitecturii caselor/pensiunilor montane dar asta e altă poveste! Şi deja v-am plictisit cu jurnalul ăsta luuung!

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Masa Critică - Septembrie

Se pare că, Băgă nu avea motive să fie supărat şi să se aştepte la minuni de vitejie ciclistă. A fost ieri Masa Critică... tot mai critică! Poate pentru că am trecut la orarul de iarnă şi lumea era încă bulversată, poate pentru că erau doi nori pe cer şi era posibil să plouă (ploaia aia cu care mă tot ameninţă maică-mea de o lună de zile), posesorii de biciclete care ne-am strîns pentru a pleca pe traseu, cu tot cu o aşteptare de vreo trei sferturi de oră pentru eventualii întîrziaţi, am fost 7 (plus juniorii lui Dinu, cuminţi în scăunelele lor). Pe drum s-au mai făcut permutări (ba o pană, ba s-a mai lipit cineva, a plecat cineva) dar ne-am întors tot 7 în piaţă. Cuminţi rău de tot pe traseu: Piaţa Mică - Avram Iancu - Constituţiei - Bîlea - Ştefan cel Mare - Semaforului - Rahovei - M. Viteazu - Calea Dumbrăvii - Zoo - pista de biciclişti - Justiţiei - Victoriei - Şaguna - Mitropoliei - Piaţa Mică.
Scurte observaţii: am întîlnit "doar" vreo opt maşini parcate cu avariile puse pe marcajul de pistă de biciclete; în capătul străzii Ştefan cel Mare, la intersecţia cu V. Aaron, pista este trasată vreo 100 de metri pe trotuar şi continuă pe stradă... asta dacă vrei senzaţii tari şi sari direct de pe bordură urmînd pista, pentru că nu este făcută rampă de coborîre, sau eşti perspicace şi cobori în stradă înainte de chestia asta (noi am fost perspicace); nu l-am avut pe Pixie cu mine... din nou, şi erau nişte culori superbe pe cer la întoarcere (de asta nu există nici foto la post-ul ăsta pentru că nu vreau să folosesc arhiva).

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service