joi, 30 iunie 2011

Dz şi tabla zincată

N-am avut niciodată pretenţia că aş fi o fiinţă extrem de religioasă, nici măcar puţin religioasă nu sînt. Am mai scris pe aici că eu şi Dz încă ne căutăm un limbaj comun.
Acum duc discuţia în domeniul profanului şi încep să mă întreb care ar fi limbajul acela comun. Ieri seară urc în autobuz... capăt de linie, motorul oprit, încă auzeai ce ascultă la radio şoferul. De obicei lucrurile astea trec pe lîngă mine dar am surprins următorul pasaj, vorbea un nene, probabil era ceva gen Vocea Evangheliei, şi am rămas "emulată":
"Galvanizezi viaţa religioasă, învîrtind de manivela aceasta uriaşă a Apocalipsei..."
Eh, aşa-i că vă simţiţi brusc depăşiţi de complexitatea situaţiei? De micimea noastră în raport cu aceste cuvinte măreţe? Îmi pare rău că n-am putut urmări şi restul, pe motiv de motor pornit, sigur astăzi eram mult mai zen! (sursa foto)
PAX VOBISCUM!

miercuri, 29 iunie 2011

Biblio Atelier de idei creative

Dacă vă aduceţi aminte, la ediţia de luna aceasta a Art Boutique, am cunoscut-o pe Monika. Ea ne-a invitat la un atelier de idei creative, ce promite să fie tare interesant. Săptămîna trecută nu am reuşit să ajungem dar vom încerca mîine, cînd tema va fi: Cutiuţa cu... surprize decorate (tehnica şerveţelului). Găsiţi detalii pe afiş şi vă ataşez şi descrierea întocmită de organizatori pe pagina facebook a evenimentului:
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu - Departamentul Comunicare. Marketing. Programe, în colaborare cu SC DecoHobbyART Sibiu, propune publicului sibian un nou serviciu de bibliotecă dedicat petrecerii timpului liber într-un mod plăcut, util și creativ pentru toate categoriile de public: copii, tineri, adulți, vârstnici.
Prin biblio atelierul de arte decorative Deco | Art se dorește dezvoltarea unui program cultural-educativ atât cu rol ergo-terapeutic pentru publicul sibian, cât și practic, pentru cei care doresc, fie o recalificare profesională, fie o oportunitate pentru suplimentarea veniturilor existente.

marți, 28 iunie 2011

Remains of the days...

Din restanțele de săptămîna trecută:
Joi: m-a marcat înmormîntarea din vecini. Pentru că împărțim la serviciu aceeași curte cu Centrul Creștin de pe Alba Iulia, am fost rugați să lăsăm să parcheze în curte o parte dintre mașinile celor veniți la slujba pentru băiețelul călcat de tir săptămîna trecută. Nu eram la curent cu ce se întîmplase exact dar am citit atunci și m-am cutremurat... la noi în curte cred că erau rude apropiate, la un moment dat, pe o păturică întinsă pe iarbă, o mamă își hrănea cei patru băieți, păreau copii mai mici ale pozelor pe care le văzusem pe net cu cel care murise. Cu această ocazie mi-am luat din nou copiii la prelucrat cum nu contează zebra sau ce culoare are semaforul, trebuie să se asigure întotdeauna! Chiar dacă sînt cu mine! Viața lor e mai importantă decît ideea că au avut prioritate! Le-am tot spus asta, mă rog să țină minte!
Tot joi am prins ultima zi în care s-a putut merge la ștrand, înainte să vină toamna. Copiii au fost încîntați, eu la fel, mai puțin de faptul că m-am ales cu o vînătaie și o durere nouă: am stat să îl prind în apă pe Arin cînd se dădea pe tobogan în bazinul mare, l-am prins dar m-a lovit atît de tare în umărul și clavicula stîngă de am crezut că acolo rămîn. Pe claviculă încă se vede urma. Nici o șansă ca bubuitura să îmi dezmorțească mîna dreaptă... poate data viitoare! :) După ștrand, vizită în Piața Mică, să returnez un lanț de legat bicicleta și să îi treacă și lui Honey poftele culinare (a se citi mititei).
Dacă tot am ajuns în Piața Mică, am putut vedea pregătirile pentru prima seară Feeric Fashion Show 2011. Nu îmi pot da cu părerea despre haine pentru că nu am văzut nimic din prezentări, pe motiv de mamă responsabilă care trebuie să culce progeniturile. Am surprins cîteva imagini din piață și din culisele scenei (de fapt, tot o parte a pieței, îngrădită). Evenimentul pare din ce în ce mai închegat, cel puțin ca logistică. Tantiile de pe pasarela suspendată păreau destul de "neînchegate", cel puțin la repetiții, pe una dintre ele am inclus-o în colaj, mister al echilibrului... N-am văzut-o și mai tîrziu, poate s-a mai îndreptat între timp.
Vineri: despre Masa Critică v-am povestit deja. Mai scriam eu din cînd în cînd că mi-era dor să zburd prin ploaie. Am avut ocazia asta vineri noaptea. Am prins finalul de la FFS 2011, prezentarea Catincăi Roman, mi-a plăcut mini-colecția, de inspirație japoneză, materiale fluide, culori tari, îmi pare rău că nu am și fotografii. Cam puțin inspirată alegerea recitalului chitară+voce din încheiere. După poveștile de rigoare pe terasa Old Friends am fugit înăuntru că începuse ploaia. Și de acolo, iar am fugit, prin ploaie, pînă în Oldies. Cred că am fi speriat lumea, cocoțați prin arcade, fugind, rîzînd, eu cîntînd prin ploaie și făcînd piruete. De încercat... neapărat!!!

sâmbătă, 25 iunie 2011

Introducing: CORA

După cum se vede, am cam șomat pe blog. Mi-am tot propus să scriu dar îmi lipseau ori timpul, ori energia să o fac.
Nu știu dacă voi face un rezumat într-o singură postare sau vor fi mai multe.
În primul rînd: AM BICICLETĂ!!! Nu vă mai plictisesc cu motivele pentru care am rămas fără, important este că am din nou! Este prima pe care am simțit nevoia să o botez, o cheamă Cora! Cineva m-a întrebat astăzi de ce are nume de cîine. Uite așa, pentru că am dat mai departe numele singurului cîine pe care l-am avut, Cora, un Schnautzer uriaș, ce mi-a fost tare drag, a stat cu mine 10 ani, și bicicleta asta îmi place, așa că... s-a pricopsit cu nume! Ce îmi place cel mai mult la ea? Veți rîde de mine, nu e vorba despre nici o chestie tehnică: îmi plac pedalele, că sînt din metal și par foarte robuste, și manșoanele cauciucate de pe ghidon... sînt gri și moi și plăcute la atingere! Așa... ca pentru mine!
Cora și cu mine am dat o tură de oraș miercuri seara, să o prezint lumii... semi spălată și neunsă! Nu știu cine a simțit nevoia mișcării feministe dar e clar că nu e pentru mine! Asta pentru că sînt anumite lucruri pe care NU vreau să le fac, pe care mi se pare că scrie mare: TREABĂ DE BĂRBAT!!! Cum ar fi curățatul și unsul lanțului de la bicicletă și reglatul la ce mai trebuie pe acolo, lucruri pe care nu am vrut să le cunosc. Și pentru că nici unul dintre cei pe care i-am sunat, nu erau disponibili atunci, Cora a văzut orașul cu un oarecare scîrțîit, cu care am putut să mă obișnuiesc.
Noroc că vineri a fost Masa Critică și obligat, forțat, Cristi a trebuit să se ocupe de ea! Bineînțeles bodogănind că uită-te și tu, cică ăsta e spălat de bicicletă!!! și aici de ce n-ai dat cu o cîrpă? și... noi, bărbații trebuie să facem toate treburile murdare... :)) EVIDENT!
A fost tare drăguț ieri, la Masa Critică, am scăpat doar cu cîțiva stropi de ploaie în Piața Mică, înainte să plecăm pe traseu. Eu propusesem unul nou, l-am adaptat pe parcurs și a ieșit tare bine. Cu cîteva nebunii... cum ar fi turele din giratoriile Mihai Viteazul - Calea Dumbrăvii și Mihai Viteazul - Iorga. Sper că nu am supărat multă lume, a fost foarte fain! Ca străzi noi pe traseu: Moldoveanu, 9 Mai și Calea Dumbrăvii pe sensul Zoo - Mihai Viteazul 9 Mai e uimitor de necirculată, am prins acolo niște nori superbi... Doru a prins puțin mai încolo un alt gen de peisaj... de sub pasarela pentru Feeric Fashion Show... :) că erau repetițiile în plină desfășurare...

marți, 21 iunie 2011

Snorkeling & Treasure Hunting

Nu știu dacă vă amintiți cînd povesteam eu cum am făcut snorkeling la Olimpia. Dacă nu vă amintiți... vă mai povestesc o dată, ușor diferit! Ca și atunci, nu sînt absurdă, înțeleg că trebuie să se precipite mizeria pentru a putea fi adunată, etc. Vineri, iar erau desene și inscripții pe fundul bazinului. Recunosc, am contribuit și eu, am desenat o față zîmbitoare și o săgeată. Ce m-a deranjat a fost cînd au sărit doi indivizi pe culoarul meu și unul dintre ei a înotat pe sub apă, ridicînd materia respectivă în toate direcțiile... brusc înotam într-un fel de ciorbă! Altfel, apa era foarte bună ca și temperatură și era limpede dacă o lăsai în pace! Cînd am început și eu să îmi fac bazinele în apnee, am făcut treasure-hunting... e acolo o chestie de prins părul de vreo două săptămîni, mai găsești cîte o etichetă șiii... ce am găsit eu? O piesă roșie LEGO!!! Ha! Pe care mi-am însușit-o! Acum vreau să știu: puștii de la înot mai construiesc o căsuță-două de amuzament pe fundul bazinului sau au strecurat-o conspirativ în slipul mamei/tatălui din raționamente doar de ei știute? E la modă? Am pierdut ceva? Să dau iama în cutiile copiilor?

Mă întreb...

... de ce pot vedea trailer-ul de la Hipsteri în spațiul alocat World Clocks? Mi-a plăcut filmul, nu spun nu, dar vreau ceasurile înapoi!!!

Quicker edit: nici n-am apucat să mă plîng bine că au revenit ceasurile... mulțumesc, Internetule! :)

luni, 20 iunie 2011

I feel like a Shadow...

Am ascultat zilele trecute melodia asta pe Guerilla și de atunci mă urmărește. La ei era de probă, să vadă dacă o place ascultătorilor. Votul meu îl are, chiar dacă n-am sunat/scris să mi-l exprim. Mi-ar fi plăcut să o ascult și astăzi în mașină, în timp ce priveam norii și soarele la apus. În afară de poza de pe Bălcescu, restul iar le-am făcut de la volan... :)

Maso-melcii...

... că altfel nu îi pot numi, la ce locuri de "relaxare" îşi găsesc! Ieri am numărat trei în Euphorbia (sau "Spinul lui Iisus" cum mai este cunoscută). Cred că aflaseră de planurile mele de "recoltare" şi au zis că mai bine îşi fac seppuku!
După sesiunile de ploaie, ieşiseră cu zecile, mişunau care încotro! Ştiu că saga melcilor din grădina mea este nesfîrşită, v-am mai tot povestit despre ei! Honey se întreabă de ce mă deranjează atît de mult încît să îi adun şi să îi arunc la container. Mă deranjează urmele lăsate... nu neapărat dîrele alea fosforescente, cît găurile din frunzele plantelor, nu îmi place că fără să vreau calc pe ei pentru că nu îi văd pe toţi şi zilnic aud cel puţin cîte un şşşcrrrşşşttt sub tălpi şi nu e plăcut să fii "snail slayer". Nu vreau să pun otravă pentru melci aşa că am găsit soluţia aruncatului la container. Nu ştiu ce faţă fac cei care îl recuperează, pînă acum nu s-au plîns lucrătorii de la salubrizare că e plin de melci peste tot! Ieri m-am gîndit să îi număr pe cei pe care îi adun, îi strîng în serii, într-un ghiveci gol. Au fost nici mai mulţi nici mai puţini de 320, de toate mărimile!
Şi asta în vreo 20 de minute, Honey era ocupată cu Lebăda neagră! După cum îi spuneam: spartanii au fost 300 la Termopile, melcii mei... 320 în container!
To be continued...

duminică, 19 iunie 2011

Art Boutique Sibiu

Dacă vă plictisiți, nu aveți chef neapărat de grătare sau de stat la soare, mai puteți vizita astăzi, pînă la orele 22:00, în Promenada Mall, standurile Art Boutique. Cînd și cînd, în măsura în care am reușit să ajung, v-am mai povestit despre acest tîrg de produse hand-made.
Eu am fost ieri, am admirat diversitatea produselor, pe lîngă bijuteriile care erau majoritare pînă acum, au mai apărut și mic mobilier, dulciuri, produse de igienă intimă bio, cosmetice realizate 100% natural. Mai găsiți și cîteva articole vestimentare, genți, lumînări și mici decorațiuni interioare.
Cu ce am plecat eu:
- săpun Sicilia (miroase în principal a portocale roșii și citronella, am remarcat că mai nou prefer citricele), fabricat de Loredana Făgădar, o găsiți pe blogul ei, Luthelo, sau pe pagina de pe Breslo.
- absorbante interne din bumbac organic, cu aplicator, fără albire cu clor, hipoalergenice, de la Amore Bio. Sînt puțin mai scumpe decît cele obișnuite, 18 lei cutia de 16 bucăți dar, gîndit prin prisma faptului că cele aflate pe rafturile supermarket-urilor vin cu un conținut ridicat de dioxină la pachet, ce cauzează printre altele și cancer, poate ar trebui încercate. Se pare că se vor putea achiziționa pe comandă de la un plafar de lîngă Piața Cibin. Vă mai țin la curent!
- broșă-floricică verde din material textil, de la Anca, o vedeți pe pagina de deschidere a site-ului ei.
Ce vă mai recomand:
- bijuteriile din porțelan ale lui Vali Bondoc. Mi-au plăcut foarte mult, aș fi plecat cu jumatate dintre ele dar, mai trebuie să mă gîndesc și la bugetul familiei.
- bijuteriile din mărgeluțe și scoici și obiectele decorative realizate cu incredibil de multă răbdare din hîrtie, unele în tehnica Origami, de Monika Silea de la Beejoz. Ea a fost o super drăguță și i-a învățat și pe copiii mei cum să facă niște inimioare - semn de carte din hîrtiuțe colorate.

sâmbătă, 18 iunie 2011

Biutiful

Așa cum intuisem, filmul de aseară m-a făcut să plîng și mi-a lăsat o stare melancolică mult după ce s-a terminat. Nu că nu mi-ar plăcea asta, țin minte și acum o seară, într-un autobuz din București, cum stăteam tăcute, eu și Mami, trăindu-și fiecare emoțiile după ce am văzut La Reine Margot. Dacă atunci am avut răgazul să îmi savurez tristețea, aseară a fost mai greu, că nu m-a lăsat Doru, m-a tachinat non stop! :) Probabil ăsta e rolul prietenilor. Și al frappe caramel-ului buuun de pe terasa Old Friends!
Revenind la film, cred că rolul Uxbal, din Biutiful, filmul din 2010, regizat de Alejandro González Iñárritu, este cel mai bun în care l-am văzut pe Javier Bardem. Mi-a mai plăcut în Dragostea în vremea holerei și nu cred că a salvat cu nimic comercialele Vicky Cristina Barcelona sau Eat Pray Love. Despre acțiunea filmului găsiți pe net, nu are sens să vă povestesc acum filmul, e complicat să explici în cuvinte ce simte un tată atunci cînd află că mai are cîteva luni de trăit și că își va lăsa într-o lume incertă cei doi copii (soția de care divorțase suferea de sindrom bipolar, mai bea sau consuma droguri și bărbați pentru a-și suporta angoasele).
Ca o paranteză, spre sfîrșitul filmului s-au aprins luminile din Piața Mare și nu se mai vedea nimic pe ecran. După cîteva minute de panică, ceva spectatori care n-au suportat tensiunea și au plecat (nu știu cum or fi putut, atît de aproape de final), îl văd pe Brylu fugind între stîlpi, atunci cînd a deconectat becurile de la al doilea l-am aplaudat cu toții. Numai el știe ce a făcut dar a fost The Movie Rescuer!
Mai sînt o noapte și o zi de TIFF. Eu zic că ați putea să încercați să ajungeți măcar la un film, sînt altceva decît ce se vede de obicei la cinematograful nostru, adică filme comerciale americane.

vineri, 17 iunie 2011

Cu Goran... fără Urs

După cum mi se întîmplă numai mie... și implicit lui GG, că eram împreună (ea ne-a făcut rost de invitație la concertul și filmul de aseară), dacă există două intrări undeva:
1. eu voi fi automat în cel mai îndepărtat punct față de ele.
2. dacă din cele două, la una stau la coadă 50 de oameni, la cealaltă se intră liber, eu o voi alege pe prima, urmînd să privesc cu jind la cea de-a doua, descoperită doar o dată ce sînt deja înăuntru.
Normal că așa s-a întîmplat și aseară la concertul Goran Bregovic și The Wedding & Funeral Orchestra. În plus, prietenii noștri erau undeva în față, în stînga scenei. Am mers prima dată la ei. Eu, leșinată de sete! Super dezamăgită să aflu că pentru a lua ceva de băut trebuia să mă întorc la intrare, să cumpăr jetoane (de fapt niște cartonașe) cu care să merg să cumpăr băutura. Ambele chestii funcționînd pe bază de coadă. La jetoane, recunosc că m-am comportat balcanic... adică am profitat de faptul că erau niște prieteni deja ajunși aproape la rînd și le-am dat lor banii. La a doua coadă mi-am luat revanșa și am stat eu să le iau și lor bere. Așa cam... un sfert de oră cel puțin. Timp în care am fotografiat piața și pe cei care erau încă la prima coadă... :)
Tot în timpul ăsta... a început concertul! Eu am crezut că de fapt își acordează instrumentele cei de pe scenă... neee, răspuns greșit! După ce văd că sunetele alea dezacordate nu încetează ba mai și apare Goran Bregovic și începe să zică ceva pe acolo, mi se luminează și mie circuitele: Hait! Ăsta e chiar Concertul! Aceeași nelămurire o aveau și două tipe de lîngă mine, ce spuneau că dacă asta e tot, mai bine pleacă acasă!
Ca să nu mă acuzați că sînt Gică Contra, aș vrea să clarific că mie îmi place muzica lui Bregovic, de cînd am ascultat prima oară coloana sonoră a filmului Arizona Dream, asta acum țîșpe mii de ani, în timpul unui FITS, de la un nene actor/regizor britanic ce lucra pentru o companie teatrală din Grecia (bunicul mătușii vecinii cumnatei... știu). Dar aseară nu m-a impresionat, poate era și sonorizarea, poate pentru că mi s-a părut că se cîntă fără viață... cam așa, în dorul lelii! Cu cîteva excepții, n-am simțit ritmul și energia cu care Bregovic a venit în 2007. Sigur nu sînt singura care a remarcat asta. Plus că cea mai mare parte din concert s-a bazat pe solistul formației însoțitoare, nu știu cum îl cheamă, dar a cam avut vocea principală, lui Goran Bregovic rămînîndu-i partea de întreținere a publicului. În rest, încă încerc să diger partea cu declarația sa, cum că noi românii (cel puțin eu) nu iubim manelele pentru că nu le înțelegem!
Aș fi rămas să văd filmul lui Dan Chișu, Ursul, începuse cumva peste finalul concertului dar locurile pe scaune erau toate ocupate, spatele meu era supărat deja așa că rămîne pe altădată! Sper să găsesc loc diseară la Biutiful, deși, pentru Javier Bardem, prevăd eu că voi sta și în picioare!

joi, 16 iunie 2011

Hipsteri - Stilyagi

E deja bine ştiut că după TIFF-ul original de la Cluj, o parte dintre filme ajung să fie vizionate şi la noi, lucru care mă bucură foarte tare, păcat că nu pot vedea mai multe!
Pentru mine, anul acesta a început cu proiecţia din Music Pub, Hipsteri. Note to self (titlul notei l-am citat din laqvarta, mi-a plăcut cum sună): pe viitor se impune purtatul unei păturici în geantă, pentru că şi aici lucrurile se desfăşoară sub cerul liber!
Filmul din 2008 al regizorului rus Valery Todorovsky este primul musical pe care îl văd din zona asta. A fost o surpriză plăcută, citisem critici favorabile înainte dar nu întotdeauna acestea reflectă realitatea. În cazul Hipsteri-lor ai parte de un vîrtej de imagini, culori, sunete extrem de armonioase, nu cred că m-a deranjat ceva la acest film (poate faptul că nu puteam vedea toată subtitrarea din cauza aşezării la mese, dar asta nu e vina peliculei, întrucît era şi în engleză şi în română, prindeam cîte ceva din fiecare). Îmi plac tare mult filmările de sus, probabil am eu un fetiș cu treaba asta, am mai scris despre.
Ca și subiect al filmului aș puncta lupta de a scăpa de tabu-uri, constrîngeri și opresiunea unei societăți ce aderase din convingere sau forțată la comunism. De aici, mișcarea hipsterilor (acțiunea este plasată în 1955-56), tineri ce înfruntau regimul prin coafuri exuberante, muzică jazz, dansuri provocatoare, îmbrăcăminte și încălțăminte exagerat multicoloră, antitetice gri-ului universal înconjurător. Ceea ce ei credeau că este în America, Eldorado-ul lor! Mi-a plăcut o replică a unui personaj, întors de la studii de acolo, ce vine cu revelația că: acolo nu există hipsteri! și... cu cît ești mai liber cu atît te îmbraci mai simplu!
De la stînga la dreapta, sus, jos, site-urile de unde am luat fotografiile, singura făcută de mine în timpul proiecţiei este cea cu ochii personajului principal masculin, Mels, în timp ce se documenta într-ale vieţii amoroase: sursa foto 1, sursa foto 2, sursa foto 3, sursa foto 4 (ca o paranteză, dacă aveţi curiozitatea să accesaţi link-ul ăsta veţi da de recenzii ale TIFF 2009 - nu al nostru, coincidenţă de acronime, este vorba de Toronto International Film Festival, ei au văzut filmul acum doi ani!)

Стиляги - тизер de centralpartnership
Dacă nu ați găsit loc aseară sau nu ați putut ajunge, filmul rulează și mîine, de la orele 13:15, la Teatrul Gong.

miercuri, 15 iunie 2011

Case bîntuite?

Sînt puţine casele din Sibiu despre care să pot spune că îmi sînt dragi. Zilele trecute m-am bucurat că pot să o revăd pe una dintre ele. Avantajele mersului pe jos... Mi se pare neschimbată din vremea în care treceam zilnic pe lîngă ea, în drumul meu spre sau întorcîndu-mă de la liceu. N-am reţinut numele actual al străzii, înainte se numea Lili Paneth.
Casa asta m-a fascinat întotdeauna, poate şi pentru faptul că pare tot timpul nelocuită. Da, acum apare şi o maşină în cadru, dar şi aşa... tot n-am văzut niciodată oameni aici.

marți, 14 iunie 2011

Onirisme

Cred că mi se pregăteşte ceva... Ştiţi visele alea care par super veridice? Şi din care încerci să înţelegi care este mesajul Universului către tine?
Aşa eu azi-noapte am visat că stăteam în fund în mijlocul Oltului (pînă şi Oltul are porţiuni cu apă mică, le-am văzut din caiac) şi mă răcoream... La un moment dat au început să strige două tipe de pe mal la mine să mă uit în sus. M-am tot uitat şi vedeam că nu văd nimic, auzeam un vîjîit... aşa că m-am întors şi m-am aplecat într-o parte să le spun că nu văd nimic. Şi în momentul ăsta... pleeeooosc, se înfige o mini-rachetă în nisip, pe locul unde înainte fusese tărtăcuţa proprietate personală.
Zici că eram în desene animate... juuust miiiss it! M-am ridicat uşurată şi am început să merg prin apă, căutînd un loc să ajung la mal...
Eu ce să înţeleg de aici? Să mă uit pe sus? Îmi pică vreo cărămidă? Oricum mă uit după nori toată ziua... o fi semnalul de: coboară femeie cu capul din nori şi înfige-te în pămînt? :))

Pink Cadillac?

De fapt... ALBA ROZ, că eu habar n-am ce mașină era asta, știu că am rămas uimite cu GG cînd am văzut-o ieșind din benzinărie. Întrucît eu sînt purtătoare de cameră foto aproape tot timpul, există și imaginea de lîngă. Atîîîîît de roooz! Pufoșenia de ea! Avea numere de Alba, iar GG a și botezat-o Alba Roz. Probabil își aducea aminte și de Pink as Snow... cartea roz cu Albă ca Zăpada, admirată la Humanitas. De ce și-ar vopsi un adult mașina ROZ îmi scapă, dar, avînd în vedere precursorii iluștri de peste ocean, mă gîndesc că există ceva frustrări din copilărie!

luni, 13 iunie 2011

A... Kazza cu japonezii

Auzisem deja despre noul magazinul cu produse bio din Sibiu, Kazza, Brylu i-a anunțat de multă vreme deschiderea și l-a susținut pe blog sau în ziar. Și GG ajunsese acolo și avea doar cuvinte de laudă. Ieri seară, au organizat un eveniment intercultural, o seară culinară cu produse românești și japoneze, o parte dintre voluntarii japonezi de la FITS au gătit mai multe feluri tradiționale, printre care și sushi, m-am bucurat să pot merge.
Chiar a fost un eveniment reușit, mîncarea delicioasă iar oamenii foarte frumoși și deschiși. Mi-a plăcut și amenajarea interioară, spațiul de intrare foarte luminos și decorat cu tot soiul de miniaturi drăguțe. Arin a socializat cu o tînără japoneză căreia îi explica că pe el îl cheamă Arin dar "you can call me John"... (cel de-al doilea nume este Ion, după tatăl meu), bineînțeles că a "dat din casă" vrute și nevrute spre deliciul asistenței.
Eu am păpat tot soiul de minunății plus că am vrut să aflu, la solicitarea lui Arin, ce este un instrument din lemn de pe bufet și am aflat că se folosește la pregătitul ceaiului. Mi s-a arătat și o cutiuță cu ceai, miros eu... miroase a ceai verde! Este ceai verde! vine răspunsul, vrei să încerci? Sigur!
Așa că tanti a fiert apa, a pus ceaiul, apoi a început să amestece bine în vas cu micul tel de lemn. Ceaiul arăta inițial ca o spumă, avea consistența unui piure și miros și gust de pește. După ce s-a decantat puțin și combinat cu niște dulciuri tradiționale japoneze, era bun.
Pentru că nu poți pleca cu mîna goală atunci cînd ești înconjurat de atîtea produse care îți fac cu ochiul, toate naturale și lipsite de conservanți, am ales niște tagliatelle cu gălbiori pe care deabia aștept să le încerc împreună cu pesto-ul bio, adus de Honey din Germania, și un borcănel de dulceață de lapte cu migdale, testat, topit de Honey în urma vizitei precedente. L-am desfăcut aseară, foarte bună dulceața respectivă pe o baghetă multicereal. Yummy! Data viitoare îmi cumpăr dulceață de trandafiri, de multă vreme vreau să gust!
Dacă vreți să vă convingeți singuri, magazinul este pe strada Tîrgul Vinului, imposibil de ratat cu fațada marcată de mușcate roșii. Pentru detalii îi găsiți și pe pagina lor de Facebook.

duminică, 12 iunie 2011

Synergy Tour 2011

Trebuie să recunosc, n-am ajuns pînă acum la nici unul dintre concertele/spectacolele/filmele găzduite de Music Pub. Ieri m-am mobilizat și am mers să văd trupele din prima seară a Synergy Tour 2011, primisem de la Sebastian invitație pe fațăcarte. Suna promițător, bossa nova și samba (de fapt nu a fost samba, dar eu mă pregătisem pentru asta) cu Luiza Zan și Rick Condit quartet și rock/blues/reggae funk cu DENA, o formație din California. Nu auzisem de niciunii, nici nu am căutat pe net dar, pentru că avusem surprize plăcute cu trupe necunoscute (a se vedea TipTil și Replace) m-am dus tare încrezătoare.
Localul era plin, mi-am găsit pe trepte un loc să-mi pun posteriorul, începe Luiza Zan să cînte, suna tare bine... cînta în Português ca la ei acasă, (ca o paranteză de bîrfă și răutate feminină gratuită, solista era îmbrăcată și coafată cel puțin bizar, de genul copilul străzii meeting the night lady, mi-a plăcut în schimb tare mult tanti de la contrabas, Alexandra Potinga) o piesă, două, trei și hop... solista simte nevoia de lecții de bună purtare! Adică începe să ironizeze publicul care o aplauda întrebînd: de ce aplaudă, a înțeles cineva ceva din armoniile scoase de ei la volumul conversațiilor de la mese, că ea mai tare de atît nu vrea să cînte, bla bla... Minunea asta s-a repetat aproape după fiecare piesă de te apuca lehamitea! Ea cînta în continuare drăguț, i-am acordat credit pentru asta și am ignorat provocările constante. Ca să nu mai vorbim că mi s-a părut de super cacao felul în care, aproape de finalul recitalului și-a ironizat indirect și colegii de turneu, atunci cînd a spus publicului că urmează o trupă așa... mai dansantă, mai populară, mai americană... mda... ceva de genul, ca pentru voi, fraierilor! Poate ar trebui să îi explice cineva că respectul oricui, inclusiv al publicului nu se pretinde, se cîștigă și că, atunci cînd alegi să cînți într-un pub nu ești într-o sală de concerte, trebuie să îți asumi faptul că acolo lumea stă la mese, mai comandă, mai povestește, unii s-au nimerit acolo pentru că le place localul iar tu ești doar fundalul sonor.
Cea de-a doua trupă, DENA, botezată așa după numele solistului, a abordat un amestec de stiluri, le-am enumerat mai sus, am avut privilegiul să primesc după concert și un CD cu muzica lor, împărțite aleatoriu oamenilor din public, așa că voi putea să îi mai ascult, mi-au plăcut tare mult, au cîntat în forță, cu niște recitaluri de chitară și baterie nemaipomenite, la un moment dat, ignoram durerea din mîna mea amorțită pentru a putea ține ritmul pe masă. Foarte fain! Vă atașez și un clip cu ei, au cîntat piesa asta și aseară:

În seara asta, Synergy Tour continuă în Music Pub cu ESTATE (synth pop/dance/electro) și SWITZERLIND (bossa nova/dutch pop/jungel multi-instrumentalism).
Concertele încep la orele 21.30, intrarea este liberă.

sâmbătă, 11 iunie 2011

Tartă cu căpșuni... fără căpșuni!

Vă povesteam că mi se coc frăguțele, căpșunii, blabla... acum nu se mai prea coc, pe motive bine întemeiate de umezeală la greu. Acum se putrezesc doar, așa că prefer să le culeg mai necoapte pînă nu se produce fenomenul respectiv.
Ultima tură culeasă am zis să o folosesc pentru o tartă. Care ea tartă a ieșit cum se vede în imagine pe motiv că... metafizicul familiei, aka Arin, nu mănîncă doamne ferește, căpșuni! Mă rog, el nu mănîncă decît banane, mere și curmale că de, mofturi la greu! Ați mai văzut copil să își scoată bucățile de fructe din iaurtul cu fructe??? Eu, da! Așa că, partea lui de tartă este fără căpșuni, doar cu budincă și gelatină, trăiască E-urile!

Dungații

Am mai descoperit ceva drăguț în grădină! Cred că se odihnesc/usucă după ploaie...

În tranziție

Îmi place și ploaia... cîteodată chiar foarte mult (printre altele și pentru curling-effect-ul pe care îl are asupra părului meu)! Dar apreciez echilibrul între zilele în care pot sta liniștită ca șopîrla la soare și cele lacustre.
Azi e o zi de tranziție... îmi place, am ieșit în grădină să văd în ce stadiu mai sînt florile, buruienile, gîndăceii, căpșunile și albinele... Bineînțeles, cu camera foto după mine. Am editat puțin fotografiile, să se vadă culorile bine, nu îmi dau seama de ce li se mai șterge din intensitate în fotografii. Probabil din cauza luminii.
Dacă ieri ascultam Fiul Verii... astăzi Ploaia (tipic feminin, tot timpul pe invers :)):
madonna - rain

Asculta mai multe audio diverse

vineri, 10 iunie 2011

Wishful thinking

De ascultat/văzut/trăit anti-ploaia de afară:

Vinerea verde în Piaţa Huet

Pentru că în ultima vreme n-am mai apucat să citesc ziarele locale sînt în urmă rău cu ce se întîmplă. Noroc cu faţăcarte sau yahoo groups. De la ecostart am primit o veste tare interesantă, simt nevoia să vă spun şi vouă că, de azi începînd, pe perioada verii, în fiecare vineri, în Piaţa Huet avem tîrg de produse ecologice. Deabia aştept să văd cu ce se laudă, sper să nu îi sperie ploaia pe producători!

joi, 9 iunie 2011

Pardon Art Cafe

Sau Pardon Artistic Cafe se va numi o nouă cafenea, pe strada Cetății, peste drum de sala Thalia. Ieri, înainte de tura cu bicicletele alături de primar, așteptam acolo. Curioasă din fire nu m-am putut abține ca atunci cînd au ieșit două personaje să le întreb ce se deschide și după ce am aflat, întrebarea numărul doi a fost: pot să intru să văd?
Oamenii au fost deschiși așa că am explorat toate încăperile aflate încă în amenajare. E drept că într-o fază avansată! Există mai multe și de diferite dimensiuni, unele dintre ele au vedere în curtea interioară iar spațiul este structurat pe lungime, mi-a plăcut mult o idee din ultima cămăruță, n-o voi divulga dar, promite să arate deosebit! Nu dau pronosticuri cu data inaugurării dar pare să se întîmple curînd. Le-am spus că denumirea e cam lungă pentru ca să poată fi preluată, ei se bazează pe faptul că i se va spune simplu, Pardon! Cred că va fi un spațiu ideal înainte sau după un concert/piesă de teatru/happening sau pur și simplu pentru o cafea în liniște.

AIKO

Mai mult ca sigur credeţi că m-am dilit că îmi fac tot soiul de teste din alea tîmpiţele de pe Kudika. Aţi fi surprinşi că sînt totuşi selectivă, nu le fac pe toate. Dar, mi s-a părut interesant să îmi aflu numele japonez. Asta că tot citesc iar Yasunari Kawabata, acum Ţara zăpezilor, după Vechiul oraş imperial. Şi mai am pe birou în aşteptare şi Ultimul samurai, filmul cu Ken Watanabe şi Tom Cruise. Deabia aştept să îl revăd... pentru florile de cireş şi pildele de acolo şi pentru cît o să plîng cu siguranţă la final...
Să nu uităm rezultatul testului:

miercuri, 8 iunie 2011

Inaugurare pe două roți

Fără multe claxoane, dar cu polițiști plasați strategic și cu codița de reprezentanți media, primarul Johannis a inaugurat astăzi, proaspăt trasata pistă de pe Bd. Spitalelor, Calea Dumbrăvii, plus bucățica reparată de pe Școala de Înot. Pe principiul venit, pedalat, zîmbit la camere, socializat aparent cu bicicliștii conlocuitori, plecat! L-am întrebat dacă va veni și la Masa Critică, a zîmbit diplomatic și a amintit ceva de masa proprie, cred că nu s-a prins la ce făceam referire dar l-a lămurit Andrei și... tot diplomatic, ne-a lăudat inițiativa!
Am bifat și chestia asta și, dacă tot am renunțat la bazin pentru ea, chit că eram îmbrăcată nesportiv și încălțată în balerini, am făcut și o tură rapidă pînă la Cisnădioara. Asta a fost chiar foarte frumoasă, am tras puțin de mine, mi-a plăcut mult aerul înserării, mirosurile și sunetele pădurii și ale cîmpului!
Later Edit: Cred că PR-ul lui Herr a făcut ceva vrăji că nu pot nicicum să încarc pozele de astăzi pe fațăcarte. Așa cineva...

Două la Primărie... două la Prefectură...

Inspirată fiind de angoasa matinală a lui GG, cu "hărţuitorul" din Olanda, am zis să verific şi eu aplicaţia de pe blog ce îmi arată ţările de unde sînt "citită" şi numărul vizitelor. Avînd în vedere că o am de mult, nu mai sînt preocupată prea des să văd ce spune.
Paranteză: parcă aş fi scris mai bine despre joaca sticleţilor şi a codroşilor prin pomii din curte, şi ieri i-am urmărit, inclusiv cu camera foto, să văd cum îşi hrăneau părinţii odraslele sau cum le învăţau să zboare! Foooaaarte drăguţi ei aşa!
Revenind la steguleţe şi la număratul lor, cea mai recentă ţară al cărei steag a fost adăugat pe harta mea (am salvat-o, o vedeţi mai sus) este Indonezia. Exotic! Şi sînt 70 de ţări din care am avut vizitatori. Evident cea mai mare parte au ajuns pe blogul meu din marea plezneală, graţie motoarelor de căutare.
Aşa se explică numărul mare de vizitatori unici (109), în ziua de după postarea noţiunilor Maratonului Fotografic de anul trecut (că nu cred că vizitele de atunci se datorează fanilor Lunii Pătrate). Sau cele 234 de accesări din ziua în care am publicat ciorna mea de Bucket List şi reţetă cu ciuperci.
Ce m-a distrat în schimb, de cînd am folosit altă aplicaţie, Histats, sînt expresiile folosite în căutările care duc la blog-ul meu:
- în mai sînt în vogă variaţiunile pe tema "m-am înţepat cu un cactus" (da, ştiţi, şi eu) şi "bronz de tractorist" (de biciclist ar fi sunat mai bine)
- mai haioase sînt unele căutări din aprilie, care merg de la "matematici aplicate" la "glume sinistre" sau altele de genul:
1. cum scăpăm de melcii de baie... întrebarea este cum arată melcii de baie? are cineva? se folosesc la fel ca cei din acvariu? se pun să cureţe cada?
2. piper împotriva melcilor... mai bine împotriva cîinilor şi NU încercaţi în casă!!!
3. fotografii cu Dumnezeu... no, vreau să văd şi eu, că la mine pe blog sigur nu sînt.
4. vreau să mă joc my life online... hmmm... se pare că eu mă joc my life în timp real!
5. your life - farse pentru părinţi... ăştia or fi povestit ceva cu copiii mei şi habar n-am ce mă aşteaptă, or fi cuplate şi cu "glumele sinistre"?
6. şi cea mai tare: intalnirea cu centura fotonica pare sa duca la transformarea omului profetita de biblie, la o teribila experienta spirituala. ... no, pînă aici v-a fost, la muncă, tovarăşi, că imediat scot centura fotonică la voi!!!

marți, 7 iunie 2011

Cool as ice...

... probabil din inconștiență, mă simt pe bicicletă în traficul de pe Alba Iulia atunci cînd reușesc să merg așa la serviciu (poza nu este de acolo și nici nu e clară dar, se vede oricum cît sînt eu de fericită pe bici :)). Acum două săptămîni, mă distram de cum arătam încadrați să trecem de giratoriu spre Bieltz... eu pe bicicletă, un nene pe o motocicletă KTM și o mașină!
De cînd au început lucrările e nebunie generalizată... și mă simt și mai cool că mă strecor printre mașini. Nu știu dacă datorită faptului că sînt femeie pe două roți dar șoferii sînt super cooperanți. Azi, pe banda dinspre trotuar, decopertată, era plin de utilaje, eu încă nu mă hotărîsem cum fac să mă încadrez și nu semnalizam iar nenea de pe banda de lîngă axul drumului oprise deja să mă lase să trec în fața lui. E fain și cu trecutul spre Bieltz, la fel, semnalizez și mă lasă mașinile să trec trei benzi dacă socotesc și cea cu stația de autobuz. E un pic adrenalinic atunci cînd traversez prima bandă, fără să fiu sigură că și cel de pe a doua mă va lăsa să trec dar e fain!
A, să nu uit, pot să vă scriu acum despre mine pe bicicletă doar datorită lui Călin, care mi-a împrumutat-o pe a lui atunci cînd eu sufeream că am rămas fără! Trebuie să i-o înapoiez zilele astea dar îi sînt super recunoscătoare!

duminică, 5 iunie 2011

N-am timp să mă plictisesc

Recunosc, am fost cam absentă de pe aici, adică na, l-am plictisit și eu pe Teo... cu postările mele despre căpșuni și frăguțe :D! Vorba lui: "deabia aștept să se termine FITS-ul! Că nu mai am ce să citesc!" Eu trebuie să mă laud că pe lîngă FITS, AA CC, bicicletă (despre care nu mai vorbesc că deschide Teo portiera cînd trece pe lîngă mine :))... am reușit să mă mai joc și de-a țăranca! Întrucît Mo și FOCA nu s-au gîndit să îi găsească o slujbă temporară la mine în grădină prietenului cu coasa, am făcut eu pe motocositoarea manuală și am rupt o parte din iarba și buruienile de aproape un metru înălțime, crescute unde nu am ajuns cu mașina de tuns. Ce e nasol cînd te trezești să faci chestia asta în ținuta de plajă e că:
1. ai mult mai multă piele disponibilă pe care ai impresia că se cațără toate insectele din fauna locală
2. jumătate dintre ele chiar sînt pe tine!
3. cînd nu sînt insectele, iarba le suplinește cu succes.
4. întrebările de genul: oare vecinul din spate e în curte? ar trebui să mă îmbrac?
Ce e plăcut:
1. adierea vîntului
2. libertatea de mișcare
3. ești doi în unu... adică te mai și bronzezi în timp ce.
Așa... acum partea cea mai bună este că mi-am făcut loc să pot să atîrn hamacul! N-ar fi fost plăcut să mă legăn deasupra ierbii. Ce am regretat din tot sufletul este faptul că aveam părul proaspăt întins și nu se făcea să stau să mă bucur de ploaia torențială ce a început! Dar... recuperez eu! Mă uitam cu jind cum plouă, eram perfect echipată (nu) pentru statul sub dușul natural!

vineri, 3 iunie 2011

Roșii și buni

Mă gîndesc că nu vă voi face prea mare poftă cu minunățiile care încep să se coacă la mine în grădină... adică frăguțele și căpșunii! Chiar dacă am neglijat smulsul buruienilor dintre ei, nu s-au supărat prea tare, dacă le va da puțin răgaz ploaia vor fi tot mai buni! Nu știu dacă sînt încărcați energetic așa cum se pomenește în postarea asta recomandată de Miju, dar oricum, mi se pare nemaipomenit să poți mînca lucruri proaspăt culese, sper ca anul viitor să fiu mai harnică cu plantatul, se merită!

Numele meu Nu este Roşu...

N-am fost în stare să termin cartea lui Orhan Pamuk al cărei titlu l-am parafrazat aici... nu m-a iubit destul povestea miniaturiştilor! Dar, se pare că numele meu este Verde, mai mult ca sigur, nu întîmplător, este culoarea mea preferată, dacă vă uitaţi pe cromatica blog-ului, e poate evident!

joi, 2 iunie 2011

Blue versus grey

Același giratoriu... același scenariu plus un măr în mîna stîngă... :) Alt cer... spectaculos, înainte de ploaie, nu mă mai satur de admirat norii!

Lady antebellum - need you now

Asculta mai multe audio diverse

Cred că am pisică...

Nu mai ştiu cînd a apărut Pisi - aşa a botezat-o Arin - la noi prin curte. Iniţial nu socializam neapărat, ea folosea pernele mobilierului de grădină pe post de salteluţă temporară, ne mai întîlneam şi ne evitam reciproc (mai ales ea). Eu o mai bodogăneam pe motive bine întemeiate, ea dispărea tot mai puţin convinsă cînd apăream... Pînă la urmă, avînd influenţe externe, am început să îi dau din cînd de mîncare, ea mă urmăreşte prin curte ca un căţel tunat să miaune... şi-a făcut un "cuib" în nişe paie din seră... ce mai! ca de-a casei! A fost drăguţ acum două seri, mă aştepta pe garaj, cînd am ajuns, repede să coboare prin liliac să mă întîmpine, am mîngîiat-o, torcea... ieri mă aştepta într-o jardinieră din faţa casei! Cred că are ceva dereglări pisica asta! Dacă nu le are... le va avea de la cît o plimbă Arin în braţe, că tot are impresia că Pisi habar n-are singură unde, cînd şi cît vrea să meargă! Aşa că o ia pe sus, aia stă disperată dar cuminte... şi el o plimbă! A stat inclusiv sub "păturică" din frunză de rabarbură. :) Mi-e frică doar să nu se multiplice Pisi... că într-o seară am crezut că vedem dublu cînd a apărut împreună cu o altă pisică, probabil motan, la fel de negru ca şi ea! Şi-o să fiu Raiul Pisicilor Negre Iubitoare de Fîn!...

Veneau doi evrei pe Cibin...

Pentru că nu putea fi doar "micul evreu contemporan viu"... mai bine doi... să putem disimula! Prietenii ştiu de ce! Nu mă acuzaţi de antisemitism, nu e cazul... închid circuitul!
Over and out!

Later edit: Joining in! Nişte around?
Later later edit: For better and for worse! :)

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service