duminică, 30 ianuarie 2011

Îmi place cum miroși...

Cînd mi-a trimis Miju link-ul la articolul de ziar ce vorbea despre premiera de ieri, m-a interesat imediat, în primul rînd pentru că avea legătură cumva cu un simț care la mine este foarte important și în al doilea rînd pentru că era cu Ofelia Popii, n-am mai văzut-o jucînd de la Bess, nu puteam rata să o văd din nou.
Regizorul Șerban Puiu a pus în scenă piesa contemporanului Neil Simon, mi s-a părut interesant că traducerea ei a fost făcută de către unul dintre actorii de pe scenă, Adrian Matioc (alias Andy Hobart). Alături de el și de Ofelia Popii (Sophie Rauschmeyer) joacă Ciprian Scurtea (Norman Cornell), cred că primul rol în care l-am văzut la teatrul din Sibiu a fost cel al lui Hamlet (foarte bun, dealtfel). Am avut parte de aproape două ore de comedie de limbaj, de situație, toți trei au fost minunați, (i-am văzut pentru prima oară jucînd comedie) la fel și scenariul piesei, adaptat în unele locuri pentru a fi în ton cu realitatea din România de azi, deși acțiunea are loc undeva în San Francisco, în anii '60. Dragostea și simțul olfactiv le joacă feste protagoniștilor, ce se îndrăgostesc în lanț... prima dată Norman de Sophie, apoi Sophie de Andy iar, ca lucrurile să se încheie fericit, în final va fi și Andy atins de vraja mirosului lui Sophie...
Cu siguranță îmi doresc să o revăd, să apreciez cum se va așeza spectacolul, poate nu chiar data viitoare cînd se va juca, peste cîteva luni!

luni, 24 ianuarie 2011

La schi în nocturnă

Nu mai e noutate faptul că există pîrtii noi spre Păltiniş, la Arena Platoş. Pentru mine a fost premieră sîmbătă că am schiat acolo şi premieră absolută că am făcut asta pe nocturnă. Sîmbătă au inaugurat-o, au fost şi concursuri haioase, focuri de artificii, aştept să văd fotografii, filmuleţe, să văd cum se dădea Brylu pe un singur schi... :) Am noroc cu fotografiile făcute de Laqvarta, că pe mine, de cînd am ajuns acolo la 8 şi ceva şi am închiriat schiurile şi pînă pe la 11, nu m-a mai lăsat inima să las pîrtia.
Cu ocazia clăparilor închiriaţi mi-am reactivat rănile făcute cu patinele de la patinoar dar e ok şi aşa, mi-a plăcut foarte mult, încă am de recuperat ani de zile de pauză de schi. Asta se simte tare şi acum, că simt o febră musculară generalizată, cu toate că fac înot, zumba, bicicletă, se pare că la schi am nevoie de alţi muşchi, pe care îi descopăr acum. Seara s-a încheiat cu vin fiert, concurs de bătut cuie cu partea ascuţită a ciocanului şi karaoke în apres-schi, normal că am lălăit, bucuroasă că îl ţine Corlaciu şi că el are piesele care îmi plac mie...

vineri, 21 ianuarie 2011

De pe scenă...

Nu e un secret faptul că îmi place teatrul. Mi-a plăcut întotdeauna. Am văzut, am citit, am jucat teatru (ultima parte în viaţa de zi cu zi, un fel de rău asumat). Îmi place că avem Teatru în Sibiu, că respiră, creşte, uneori se pierde, dar e viu. Nu pot să nu-mi aduc aminte perioada cînd era Vişa director, încă văd scene din Chang-Eng, din Zoo-Story, Cartoteca... a fost o perioadă foarte bună, urmată de o perioadă mai puţin bună iar acum mi se pare că lucrurile se mişcă cum trebuie. Nu am văzut toate noile spectacole din repertoriu, din cele văzute unele mi-au plăcut foarte mult, altele mult sau au fost călduţe, altele deloc!
Aseară am văzut Opinia publică, un spectacol pus în scenă de Cristian Theodor Popescu, pe un text de Aurel Baranga. Din nou, sînt super entuziasmată de scenografia lui Dragoş Buhagiar, de felul în care a ştiut să recreeze redacţia unui ziar din perioada comunistă, cu un minim de mijloace, cu linii simple şi detalii sugestive în locurile necesare. Ca o paranteză, aş lua oricînd acasă birourile şi scaunele de metal concepute pentru piesa asta! Am apreciat distribuţia, fiecare în parte şi luaţi împreună ca şi personaj colectiv: Marius Turdeanu (foarte bun şi în Viaţa binecuvîntată a lui Bess), Diana Fufezan (cameleonică în trei roluri), Nicu Mihoc, Codruţa Vasiu, Cătălin Neghină, Liviu Vlad, Dan Glasu, Mihai Coman, Vlad Robaş, Adrian Neacşu (trebuie să spun că este primul rol în care îl văd jucînd altfel, diferit de personajul liniar cu care mă obişnuisem indiferent de piesa în care era distribuit), Ciprian Scurtea, Mihai Alexandru, Ion Paraschiv, Anca Pitaru, Eduard Pătraşcu. O critică pertinentă aici, pentru mine... un spectacol pe care vi-l recomand pentru ritm, umor, actori, muzică, imagini!
Şi, pentru că simt că am o datorie mai veche, de cînd am fost la premiera cu Pisica albastră, cîteva cuvinte despre spectacol:
- nu ştiu dacă autorul textului, Cătălin Neghină, este la prima încercare dramatică, ştiam că scrie versuri, dar a reuşit să producă un text legat, poate insuficient creionate personajele şi situaţiile dar, un început bun;
- Gabriela Neagu a făcut un rol frumos, îmi place cum trece de la inocenţă la maturitate, îmi place că are voce şi forţă;
- nota 10 pentru costume; la fel, notă mare pentru decor şi pentru proiecţiile de fundal;
- nu mi-au plăcut momentele care cochetau cu musical-ul. Gabriela Neagu are voce, cîntă foarte bine dar: aş fi preferat ca piesele să fie în română, nu în engleză, franceză, italiană, să puncteze textul, întregindu-l. Chiar dacă erau melodii frumoase şi dragi mie! Da, în unele locuri se mai potriveau cumva dar per ansamblu mi-au creat impresia de virtuozităţi gratuite care îmi rupeau ritmul piesei.
Ne me quitte pas

Asculta mai multe audio diverse

joi, 20 ianuarie 2011

Lecţii de pseudo-pitzi 2

Se curăţă gheaţa de pe parbriz. Se ridică ştergătorul din dreapta. Se uită aşa. Se observă după aproximativ un kilometru parbrizul pe care "plouă?" (GG) şi o formă ciudată unde ar trebui să fie ştergătorul dreapta. Nu se pornesc ştergătoarele (primul semn de neuroni la mansardă). Şe aşteaptă un semafor roşu. Pe Şaguna... toc-toc... "nu cred că ieşi afară!!!" (GG) "Ba da!". Se coboară în fustiţă din maşină... se defilează graţios pînă în dreapta... se constată ştergător pe jumătate sub capotă... se scoate... se încearcă prinderea la loc... zadarnic... se ia... se foloseşte pe post de accesoriu manual de curăţat parbrizul. Se merge la loc în stînga... pfui, maşinile astea parcă treceau mai la distanţă! Se intră la loc în maşină... se aruncă ştergătorul undeva în dreapta, nu pe GG! Începe o nouă zi! sursă foto...

Later Edit: Se zîmbeşte frumos unui coleg de serviciu... se iese afară în ninsoarea cu pufuleţi şi colegul rezolvă problema... :)

marți, 18 ianuarie 2011

Cum să fii pitzi - lecţia 1

Printre efectele unei maşini care merge, nu are probleme majore (pe lîngă reviziile periodice cu schimb ulei, filtre, de care se ocupă foarte bine mecanicul meu) este şi acela că uiţi anumite lucruri pe care le făceai fără mari fiţe în trecut.
Cum ar fi să verifici presiunea anvelopelor! Duminică mă bate la cap maică-mea că am pană pe stînga faţă. Ies eu, hmmm... parcă e mai lăsată roata, ce să zic, nu sînt sigură, vorbesc cu un prieten, nu mă poate ajuta atunci, rămîne pe a doua zi!
Ieri, mai privesc o dată lung la roată, parcă totuşi nu e pană, am treabă în oraş, n-am timp, mă gîndesc că va ţine şi merg să verific presiunea cînd mă întorc. Zis şi făcut! În drum spre casă, eu şi GG, ea scăpată în raionul de chips-uri, cu două pungi după ea, ronţăia de zor în maşină (i-a ajuns meniul meu sănătos)! Ajungem noi în pompă, nu alimentăm, Doamne Fereşte, că e zi de protest! Mie parcă mi se resetase experienţa trecută cu furtunul şi cu ventilele roţilor... mă plimbam de mare efect să îl desfac de pe suport. În timpul ăsta GG, fără să lase punga, îmi citea instrucţiunile... apăsaţi butonul verde... Staaaiii, că atîta lucru îmi mai aduc şi eu aminte! Nu-mi aduc aminte cît trebuie să fie presiunea în roţi! Stai să verific, la Colt, scria ceva pe partea interioară a portierei. Verific, nimic! O fi în cartea tehnică dar n-am chef să caut!Cînd eram la a doua roată, roată care avea ventil cu căpăcel, m-am murdărit de numa' cînd l-am scos, apare un nene, vroia să facă şi el aceeaşi operaţiune. Amuzat, ne întreabă: Aveţi nevoie de ajutor? Nuuu, ne descurcăm, atîta că nu ştim cîtă presiune trebuie, am pus 1,8! Neee, 2 trebuie! Sigur! Sigur! Ok, reluăm operaţiunea! GG ronţăia în continuare chips-uri, o mînă pe pungă, un deget de la cealaltă pe butonul verde. Nenea deja plictisit de noi, cum defilam pe acolo artistic cu furtunul, căutînd soluţia optimă de întins pînă la roata din stînga spate (am găsit-o, bineînţeles, fără să mai mut maşina de unde era parcată) şi-a scos copilul din maşină şi băteau mărunt din picioare. Pînă la urmă, am băgat frumos 2 atmosfere în toate roţile, habar n-am dacă e bine, ne-am îmbarcat şi am decolat din pompă, mîndre nevoie mare şi stricîndu-ne de rîs de cît am putut fi de pitzi. Nici o legătură cu tanti din foto, ea pare chiar profi!

joi, 13 ianuarie 2011

Din puțul gîndirii... sau viitorul începe azi

... sau din seria... copiii mei spun lucruri trăznite... Arin m-a provocat în seara asta la o partidă de iubit și gîdilit în pat... și mi-a spus printre altele... "Hai, nu fi timidă, Mama!" Cînd obosisem de la atîta gîdilat copilul am zis să mai și vorbim. Și el se trezește să îmi spună din nou cum nu mă va părăsi niciodată...

Arin: Eu voi sta întotdeauna cu tine...
Eu: Ei, Arin, nu vei sta, vei crește mare, vei avea familia ta, soție, copii...

Arin: Nuuu, nu voi avea... că eu o iubesc pe Teo și ea nu mă iubește...

Eu: Arin, pînă vei ajunge tu mare vei iubi multe femei!

Arin: Cît mai am? Tu cît aveai cînd te-ai căsătorit cu tata?

Eu: 25

Arin: Hmmm... mai am... 17 ani... tu cîți ani ai acum?

Eu: 35

Arin: Peste 17 ani cîți vei avea?

Eu: 52

Arin: Dar peste 27?

Eu: 62

Arin: Vei fi bătrînă. Hmmm... așa ca Buni acum?

Eu: Da

Arin: Atunci vei fi încă drăguță!
Eu: Crezi că Buni e drăguță?

Arin: Daaa... nu are coșuri!

Eu: Cum adică Arin? Bătrînele au coșuri?
Arin: Daaa... coșuri și... germeni!

Eu: GEEERMEEENI????? (m-am stricat de rîs la faza asta) ....................................................................
după ce îl expediez să se spele pe dinți... încă vorbește în drum spre baie cu periuța de dinți în mînă:

Arin: Așa văd eu viitorul: Radu căsătorit cu Andreea, eu voi sta cu tine... Voi sta cu tine și cu fiul tău...

Eu: Poate cu soțul meu...

Arin: Cu soțul și cu fiul tău!

Eu: Dar de unde ști că voi avea un fiu?

Arin: Vei face!

Din cîte se vede, am viitorul programat în amănunt. De către micul meu magician! Cînd l-am sărutat de noapte bună mi-a atras atenția să am grijă la Dumnezeu și la Iisus și la Fecioara Maria și la Sfîntul Duh... aaa... și la Sfîntul Nicolae! Încă este în faza profund religioasă... doarme cu iconițe în pat! Poate de acolo îi vin și premonițiile...

miercuri, 12 ianuarie 2011

Canvas

Îmi pare rău că nu aveam aparatul foto de dimineaţă, telefonul mobil a surprins mult mai puţin din cer, şi mult-mult mai puţin din ce mi-a rămas mie întipărit pe retină. Nu era desfăşurarea aia spectaculoasă de forţe cu care mai aveam de-a face dimineţile, cînd norii stăteau atîrnaţi pe tot cerul. Azi era mai curînd ceva diafan, nişte încercări timide, ca nişte tuşe de probă a unor pensule uriaşe. Şi diferenţele de tonuri erau subtile dar nu mai puţin frumoase... aşa cum este şi melodia Paulei Cole, într-o vreme, ascultam non-stop piesele albumului ei, Courage:

marți, 11 ianuarie 2011

Nokia styling...

Voi începe cu o paranteză... postarea precedentă era cu numărul 666... tantanaaa!
Așa, revenind la ce vreau să spun cu titlul... doar mie mi se putea întîmpla! De luna trecută apelez cu încredere (și gratis) la tinerele care fac cursul pentru a deveni coafeze la Reflexo-Vital. Sînt un fel de cobai dar nu îmi fac probleme, îmi crește părul foarte repede, le-am spus că și dacă greșesc ceva nu e problemă, crește la loc. Laura m-a tuns, m-a vopsit luna trecută. Ieri am fost din nou, pentru vopsit rădăcinile... și s-a luat curentul! Și eu cu o parte din vopsea în păr, o parte în castronel, Laura cu pensula în mînă... suspans!!! Soluția de criză: telefoanele mobile!!! Și uite așa, cu trei telefoane luminînd deasupra capului, a continuat să aplice vopseaua! :) Noroc că n-a ținut mult! Că altfel experimentam și spălatul părului cu apă încălzită sau fugeam acasă...

luni, 10 ianuarie 2011

I want to break free...

... și, din cînd în cînd, mai și reușesc lucrul ăsta! Cum ar fi în zilele libere care tocmai s-au încheiat... cînd am putut din nou să ies cu bicicleta, prima oară anul ăsta! Am avut și temperaturile alea de toamnă tîrzie... și soare, imposibil de stat în casă! Sîmbătă am ieșit singură, încă mai era zăpadă pe bucăți din pistă, am mers doar pînă la cea de-a doua intrare în Muzeul Satului, acolo am întors de frica cîinilor de la fabrica de covoare și din cauza fundului meu ud de la fleașca cu care m-a stropit roata din spate. Dar și așa am oprit la întoarcere să mă uit cum își căra o zburătoare mică (din nou voi intra în dileme existențiale cu numele ei, dar nu mă voi descuraja, sigur o găsesc pe site-ul dat de Ioana) o bucată de coajă de pîine aproape cît ea de mare, să o ciugulească în copac. Normal că am deranjat-o, ciripea nemulțumită pe asfalt sau prin copacii din jur... mai bîntuia și un prieten/ă prin jur, la fel de nemulțumit/ă! Le-am lăsat și m-am îndreptat spre casă...
Ieri, o zi și mai frumoasă, m-am organizat astfel încît să pot merge cu Andreele la Cisnădioara. Încerc să îmi aduc aminte doar partea frumoasă din expediția asta, să uit episodul super nașpa de peste cîmp, atunci cînd ne-au atacat cîinii de la un depozit de materiale, înainte de calea ferată. Eu, singură cu copiii! Inconștientă! Mă felicit că am scăpat nemușcați din chestia asta pentru că putea ieși urît, complet neprovocați! Pe unul dintre ei cel puțin l-aș face cu mare drag preșuleț! Noroc cu sistemul bicicletă - scut de apărare și strigat la ei. Nu îmi aduc aminte să îmi mai fi fost așa de frică! Nici măcar atunci cînd eram cu Cora (cățeaua mea - Schnautzer uriaș) pe cîmp și a sărit la noi o haită de cinci - șase dulăi și m-am pus între ea și ei! Acum era vorba despre copiii mei și mi-era groază că unul dintre ei ar fi putut fi mușcat!
Zisesem că încerc să uit... Copiii au rămas la bunici, noi am mers la Cisnădioara, a fost o zi super frumoasă, cu soare, cu copaci desfrunziți, cu nori, cu niște papanași super buni la Pensiunea Sub Cetate din Cisnădioara, cu povești cu prietenele la un ceai/cafea/bere! Ca să nu mai spun de cum ne-am apucat noi să lălăim cît ne ținea gura (antrenată la karaoke... :))... melodia de la Queen... I want to break freeeeee... se uitau la noi amuzați/siderați oamenii care plecau din Muzeul Satului... trei nebune cîntînd pe biciclete... asta după ce ne claxonaseră cîțiva șoferi că Andreea 1 mergea cîntînd fără mîini pe ghidon, că erau ocupate cu efectul dramatic, eu îi făceam poze tot din mers, noroc cu Andreea 2, că încheia plutonul mai normal...
Queen - I Want To Break Free

Asculta mai multe audio diverse

Later Edit: Mica zburătoare se numeşte ţiclean... încă o enigmă rezolvată! ;)

vineri, 7 ianuarie 2011

Sînt invizibilă...

... cu tot cu maşina din dotare! Este singura concluzie la care am putut să ajung în dimineaţa asta. De parcă nu mi-era destul de somn şi sufeream de efecte colaterale, azi am constatat că nu mai sînt vizibilă în trafic! Am plecat de la semaforul de la Plusul din Turnişor pe prima bandă, am zis că nu e cazul să mai încerc să mă încadrez pe pod pe cea din mijloc, aveam doar două maşini în faţă care făceau dreapta şi verde destul să pot să merg înainte fără să blochez pe nimeni. Zis şi făcut, stau cuminte, virează şi cea de-a doua maşină dreapta, accelerez şi... frînez brusc, gheaţa, ABS, stop joc, claxonez şi îi adresez şi două cuvinte eufemistice (că eram cu copiii în maşină) bucureşteanului care îmi taie calea de pe banda din mijloc şi face dreapta spre Ştrand! N-apuc să termin cu urările şi cu încă 5 metri de şofat că mă trezesc cu altă maşină, de Sibiu de data asta, şi ăsta o taie razant prin faţa maşinii mele, să intre în Petrom. Cînd am văzut şi a treia maşină că era suspect de aproape de laterala mea stînga am zis... ceva e putred aici! Dacă o taie şi ăsta înseamnă că sînt ca şi inexistentă! Parcă era mai sigur pe bicicletă...

luni, 3 ianuarie 2011

Pinul - majoretă

Hotărît lucru, nu e sezonul meu propice scrisului, nu e sezonul meu, punct. Nu îmi place frigul, aş putea tolera o iarnă cu multă zăpadă, cu alb, drumuri fără patinoar şi fără să fie atît de frig!
Cu un lucru tot mă îmbunează anotimpul respectiv, reuşeşte să facă să lumineze de chiciură şi zăpadă chiar şi cel mai banal tufiş.
Efectul e cu atît mai puternic, aplicat acelor supradimensionate de pin. Cînd l-am văzut pe cel din imagini, îmi venea să bat din palme, atît era de frumos! Am oprit maşina, am scos telefonul mobil şi l-am fotografiat, zici că era plin de pompoane de majorete!

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service