duminică, 31 octombrie 2010

Don Juan vine degeaba din război...

... cel puțin pentru mine! Ieri, între o prăjitură coșciug și cină, am fost să vedem unul dintre noile spectacole ale acestei stagiuni: Don Juan vine din război. Un spectacol în regia Ancăi Bradu, cu un text de Ödön von Horváth... din care mi-au plăcut decorurile, costumele și, oarecum mise en place-ul (asta pentru că lua mult din vizibilitate). În rest... nu strălucește prin text, e fragmentat în episoade desfășurate în diverse locuri ale sălii, într-o încercare de a integra publicul în spectacol, în fond mitul seducției lui Don Juan este foarte cunoscut, probabil pe asta se miza, dar decupajele respective distrug și mai mult ritmul piesei. Mi-a plăcut interpretarea bunicii fostei iubite (moartă acum) a lui Don Juan, a servitoarei ei, Ana, probabil și pentru că le-am văzut de aproape din cauza locului unde am stat. Sala fără perspectivă făcea să se piardă imaginile, se pierdea vocea actorilor, de multe ori ghiceam replicile... nu vă voi vorbi și de faptul că era frig, peste asta puteam trece, cu condiția să simt ceva...

Halloween la Ibis

Chiar nu cred în sărbătorile importate. Ieri seară a fost o coincidență faptul că am petrecut o seară frumoasă la Ibis, invitată de Gabriela, iar hotelul era decorat cu tot felul de lucruri specifice Halloween-ului. Dar arătau frumos, m-au distrat păianjenul care atîrna de tavan sau prăjiturelele-coșciug... delicioase de altfel! Am mîncat bun și vă recomand creveții în sos de unt cu garnitură de orez cu șofran și legume sote, panacotta cu lămîie și portocală sau, varianta Gabrielei, platou cu pui și tarta cu ricotta și fructe de pădure.
Later Edit: În imaginea de fond a colajului, vedeţi noul spaţiu de la parter, destinat fumătorilor, mi s-a părut foarte chic, eu m-am delectat acolo cu un ceai :)!

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Am prins Unda...!!!

Probabil nu are o relevanță deosebită decît pentru mine faptul că, în sfîrșit, am prins Unda!!! E vorba tot despre apneea dinamică, nu știu cum să vă explic pentru că nici eu nu pot spune că înțelegeam cînd îmi explicau Alexandru și Brian că ar trebui în mișcarea mea să fac o undă, sau să prind o undă și pe chestia aia să alunec sub apă! Astăzi s-a întîmplat, am fost super încîntată, mi-a ieșit pe patru lungimi pe sub apă.
După primele două i-am spus lui Doru... țopăind pe lăbuțele mele că: am prins Unda! am prins Unda!... Doru: ia hai să te văd!... și a înotat după mine. Cînd am ieșit mi-a confirmat: DA! Ai prins-o! Arată fain! Așa că sînt super încîntată de ce am reușit, mai ales că îmi țin mîinile mult mai bine în față acum, cumva prinse deasupra capului, am mai cîștigat mobilitate și exercițiu la chestia asta pentru că la început nu îmi ieșea nici de frică!
Dacă vă întrebați ce caută o meduză ca ilustrație la postul ăsta... vă spun eu: și ea face unde, e animăluț acvatic, plus că îmi place poza asta, făcută în 2008, în Grecia, de Peter, un nene din Tîrgu Mureș, baby-sitter ocazional. Atunci cînd eu săream de pe vas (chestia aia sărind în poza de lîngă sînt eu), el și prietena lui aveau grijă de puștii mei.

Masa critica... in tandem

Deși inițial mă gîndisem să ratez Masa Critică de luna aceasta, în favoarea unei ședințe de zumba, pînă la urmă am zis că nu știu dacă vom mai putea merge anul ăsta pentru că se face tot mai frig. A fost ceva în premieră pentru mine, am mers pe bicicletă tandem, cam cu foarte mare frică la început, a fost ciudat să nu văd pe unde mergem sau să nu controlez direcția, am încercat-o și singură, prin Piața Mică, și cu Dani pe locul din spate, greu de luat curbele cu ea... sau de controlat, așa că am spus că totuși e mai safe în spate. Pînă la urmă a început să îmi placă, puteam pedala relaxat, cu mîinile jos de pe ghidon, aș fi putut face poze, dacă nu aș fi fost suficient de bleagă cît să iau acumulatorii descărcați, așa că de pe traseu nu am poze. Am rugat-o pe laqvarta să iasă în geam să ne facă niște poze, cred că sînt primele cu Masa Critică... de sus!
Tot în premieră, pot spune că am încurcat traficul... voluntar... dar a fost super fain! În giratoriul de pe Calea Dumbrăvii, la fîntînă, i-a venit unuia dintre noi ideea să dăm ture de giratoriu. Trecusem de el dar ne-am întors și ne-am rotit de trei ori pe acolo. Am filmat cu mobilul, nu știu încă ce a ieșit. Am scăpat se pare și de ce ne pregătea Băgă... agasat de noi în trafic (mie doar o portieră îmi dedicase), acum i-aș da oarecum dreptate, că ne-am făcut de cap în giratoriu... :)) Ceva tot am pățit... am ajuns bocnă de frig acasă, probabil mă voi dezgheța zilele viitoare...

vineri, 29 octombrie 2010

Nu-ți uita papuceii roz, Mon Cheri!

Îmi vorbea zilele trecute un prieten despre modul în care au fost afectaţi bărbaţii de mişcarea feministă, cum, pentru a echilibra balanţa, în faţa asumării în forţă a imperativului... "femeie, fii bărbată!!!", s-au simţit datori să se efemineze ei (mai mult sau mai puţin, a se vedea metrosexualii). Mi s-a părut uşor exagerat, mai ales că mie îmi place prea mult să fiu femeie! Daaarrr... ce credeţi că am văzut iar pe rafturile unui magazin? De fapt a văzut Corina şi mi-a atras atenţia… papuci de casă pentru FEMEI – albaştri, pentru BĂRBAŢI – roz!!! Am fost suficient de inspirată să am aparatul foto la mine, nu se vede chiar bine scrisul pentru că m-am grăbit, să nu mă ia lumea la întrebări că le fotografiez produsele!
E clar că nu ar tebui să fim limitați în gîndire, în alocarea culorilor unui sex sau altul, o spun asta în cunoștiință de cauză, avînd în vedere că piticii mei sînt albaștri sau că lui Arin îi place foarte mult roșul... dar, voi putea să zîmbesc cel puțin... văzîndu-l pe el, căutîndu-și tîrlicii roooz... :))

joi, 28 octombrie 2010

Îndulcitorul zilei... hreanul!

Ani de zile nu am mîncat hrean... atunci cînd mai gustam la cîte o nuntă clasicele rulouri de şuncă cu pastă de hrean îmi dădeau lacrimile, mă apuca strănutul şi altele de genul... La fel cum am păţit cu alte alimente (gen spanac sau zarzavaturi din supă), plăcerea gustului a venit treptat.
Acum îmi place hreanul, poate nu cel mai pişcăcios dar, orişicît... Nu înţeleg totuşi fanteziile de marketing ale comercianţilor! Ieri am fost la un magazin din apropiere să îmi cumpăr un borcănel de hrean gata preparat (foto). L-am căutat unde era ketchup, muştar... muştar cu hrean... nimic! Din întîmplare, mă uit şi la raftul următor şi, surpriză!... lîngă miere, hreanul pe care îl căutam! Acum ce să înţeleg eu? Că ar trebui să îl încerc cu puţină miere? la desert? în ceai, poate? Sau l-or fi pus lîngă miere pe considerente de terapii alternative... Am o dilemă!
Pînă o lămuresc, aş vrea să vă cer ajutorul: să-mi spuneţi o reţetă eficientă de preparat şi pus la borcane hrean pentru iarnă, grădina mea nu duce lipsă de el, parcă m-ar tenta ceva home made!

miercuri, 27 octombrie 2010

Gordos în Atrium

Dacă sînteţi pasionaţi de a şaptea artă şi nu vă mulţumeşte frecvenţa cu care puteţi să vedeţi un film de calitate la cinematograful din Sibiu, de ieri avem şi Cinemateca Atrium, o serie de proiecţii gratuite de film, cu producţii artistice prezentate în cadrul TIFF sau filme documentare. Vor avea loc în fiecare marţi, începînd cu orele 21:00, pînă în 21 decembrie.
În debut, am văzut ieri Gordos = Graşii, un film din 2009, în regia lui Daniel Sánchez Arévalo, ce a cîştigat anul acesta Premiul Publicului la TIFF. În aceeaşi regie am mai văzut în primul an de TIFF la Sibiu, filmul Azuloscurocasinegro (Albastru închis, aproape negru). Ştiu că şi atunci am fost impresionată, mi s-a părut original subiectul, modul de tratare, plus că europenii (spaniolii aici, nu uit nici de fascinaţia mea pentru Almodovar) au un cu totul alt stil de a face film sau de a sonda în viaţa de lîngă noi.
În Gordos, mai mult decît o poveste cu şi despre persoane supraponderale, este vorba despre autocunoaştere, găsire şi acceptare de sine şi iubire, multă iubire, mai mult sau mai puţin împlinită, ca toate poveştile adevărate. Dacă reuşiţi să îl vedeţi, pregătiţi-vă să rîdeţi cu un ochi, să plîngeţi cu amîndoi şi invers.

Gordos - Segundo Trailer
ÎncÄ�rcat de hawkbcn. - Watch the latest news videos.

marți, 26 octombrie 2010

Ajutor - aţi văzut-o pe Lassie?

Un prieten şi-a pierdut căţeluşa Labrador Auriu, în vîrstă de 5 luni, în zona 9 Mai - Oraşul de Jos. Răspunde la numele de "Lassie". Oferă recompensă!
Deşi, cred că cea mai frumoasă recompensă va fi bucuria celor doi îngeraşi de copii ai lui, care suferă acum!


Later Edit: Lassie este din nou cu stapinii ei!!!
"Am gasit-o pe Lassie! Era in zona garii si se juca (normal) cu o jucarie de plus. Am fost sunat de cineva care a vazut-o ieri si mi-a gasit numarul de telefon pe afis, iar azi a revazut-o.
Multumesc tuturor celor care s-au implicat in "actiune", se pare ca aceste retele de socializare au si partile lor bune... :)"

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Nu mai sint copil... :( sau Lectii de iubire!

Probabil ca unul dintre cele mai dificile lucruri ca mama este partea in care ti se cere sa te joci cu tot soiul de minuni... si tu, sau cel putin, eu, nu te mai simti in stare! Cu toate lectiile care deriva din asta! De exemplu, zilele astea, Arin mi-a adus foarte incintat o jucarica mesterita de ei la scoala, o mamaruta cu dop si biluta, n-am inteles exact cum functioneaza decit mai tirziu. (adica o intorceai si puteai sa o impingi pe podea, aluneca fain datorita bilutei din dop). A pus-o pe biroul meu, e drept ca eu n-am priceput ca vroia sa ma joc cu ea! Dupa o zi, imi remarca dezamagit:
- Mama, dar este in acelasi loc! Nu te-ai jucat deloc cu ea! Eu, pentru ca te iubesc, m-as fi jucat cu ceva care iti placea tie!...
Stiti cum se simte asta? Probabil unii dintre voi, da!

Tot toamna... pe biciclete

Iar am avut noroc de o zi insorita, buna de iesit cu bicicleta. Am calculat eu gresit momentul plecarii, dupa somnul de amiaza al copiilor, pina ne-am pregatit a trecut de ora 5, cind am plecat era inca bine, suficient de cald, am prins niste culori superbe si soarele la apus printre frunze. Am trecut peste cimp, am putut vedea si ceva din ultimele ture de off-road ale unor masini de curse pe pista amenajata acolo.
La zoo, am facut o scurta pauza, sa putem admira ultimele raze si ratustele pe lac, prilej pentru Arin sa cugete la diferentele dintre sexe:
- Mama, alea cu gitul verde si mai colorate sint mai dragute!
- Da, Arin, alea sint masculii!
- Aaa, da, normal, trebuie sa atraga femelele... ca si la barbati ei trebuie sa atraga femeile, nu invers!!!
Am ajuns acasa pe noapte, cam bocna... dar, cel putin eu sint multumita de expeditia de astazi, chiar daca m-a cam bodoganit Arin ca l-am pus sa pedaleze atit si era si tare frig la intoarcere iar Radu m-a anuntat ca pina la vara, nu se mai urca pe bicicleta... :)) a mai indulcit-o dupa, ca poate daca plecam pe ziua cind e mai cald!

vineri, 22 octombrie 2010

A night like this...

Miercuri si azi am exersat o noua coregrafie la zumba... imi place mult de tot si melodia e super faina, cred ca am auzit-o si la radio, e alerta si amuzanta, acum am vazut si video-clipul si mi se pare normal sa vi-l arat si voua, cum dansam noi la zumba nu pot sa va arat (cel putin deocamdata):

Nu v-am povestit prea multe despre zumba, imi place mult, era cit pe-aci sa ma las, pe motive de coloana mea cu probleme dar chiar nu pot, e prea fain! Sper sa imi reziste si coloana si genunchiul cel paradit (normal ca ma bazez foarte mult si pe Alin, cu tehnicile reparatorii de luni). Daca vreti sa incercati, programul din noiembrie este mai jos, inscrieri aici, adica tel. 0745.139.692 sau office@zumbasibiu.com
Eu zic ca nu va va parea rau. Pretul pentru abonamentul cu 4 sedinte/luna este 50 lei iar pentru cel cu 8 sedinte/luna este 80 lei.
LUNI: 18:00-19:00
LUNI: 19:30-20:30
MIERCURI: 18:00-19:00
MIERCURI: 19:30-20:30
VINERI: 17:30-18:30
VINERI: 19:00-20:00

miercuri, 20 octombrie 2010

Non ti muovere...

Cred că ar trebui să iau o pauză de cărţi, de filme! Nu mă pot abţine să nu mă implic şi după una/unul din astea, îmi ia două zile să îmi revin. Ştiu, cei care mă cunosc au ceva dubii cum că îmi revin totuşi... :))
Aseară am văzut un film pe care mi-l recomandase mai demult tatăl copiilor, un prieten mi-a făcut rost de el, nu îi mergeau subtitrările dar avînd în vedere că încă nu am uitat italiana, m-am descurcat.
Ce pot eu să vă spun despre Non ti muovere, filmul din 2004, regizat de Sergio Castellitto, în care acesta joacă şi rolul principal masculin:
- că merită să îl vedeţi dacă aveţi nervii tari şi suficientă deschidere sufletească pentru povestea lui; poate fi mai greu de digerat povestea unei mari iubiri, începută printr-un viol, la fel, viaţa dublă, de neînţeles pentru unii, a lui Timoteo, chirurg de succes, fascinat de Italia, femeie fără trecut şi fără viitor de la marginea societăţii;
- că Penelope Cruz (Italia) face un rol nemaipomenit, cel mai bun în care am văzut-o eu pînă acum (mi-a plăcut şi în Todo sobre mi madre, filmul lui Almodovar, iar recent, a ridicat cumva producţia atît de elogiată a lui Woody Allen, Vicky Cristina Barcelona, un film care nu m-a impresionat deosebit).

marți, 19 octombrie 2010

Ocean Men

V-am bătut la cap de atîtea ori cu înotul, cu bazinul Olimpia, cu încercările şi exerciţiile mele de apnee dinamică! Acum va fi vorba tot despre ceva de genul... dar la nivel de profesionişti sau, cum să le spun... oameni ai adîncurilor! Ieri am văzut un film artistico-documentar mai vechi, respectiv de prin 2001 de vechi: Ocean Men, un film în care doi campioni ai free-diving-ului, Pipin Ferreras şi Umberto Pelizzari (în fotografii îl vedeţi pe cel de-al doilea, sursa foto) îşi joacă propriile roluri, în încercarea de a şi a-şi depăşi limitele! De a afla un răspuns la întrebarea: "cît de adînc poţi ajunge cu o singură gură de aer?"
Pipin Ferreras este adeptul scufundării cu balast, în film îl vedem ajungînd la 162 m adîncime, un record atunci, iar Umberto Pelizzari se scufundă liber, doar prin forţa mişcărilor sale, pînă la 80 m. Dincolo de aceste recorduri ale momentului, (găsiţi aici noi recorduri) filmul m-a mişcat foarte tare datorită filmărilor sub-acvatice impresionante: Pipin îngenuncheat pe fundul mării, înconjurat de rechini sau înotînd în apnee, alături de soţia sa, dar mai ales, Pelizzari însoţit de doi delfini în adîncuri... nu cred că am mai văzut filmare sub-acvatică mai frumoasă decît asta... vă recomand să îl vedeţi!

ENYA - Lazy days
Asculta mai multe audio diverse

luni, 18 octombrie 2010

Pink Ribbon

In general nu mai apreciez foarte tare rozul in vestimentatia mea (a fost o vreme, in scoala generala, inainte de perioada turcoaz si cea albastra). Totusi, sint niste accesorii pe care nu rezist sa mi le cumpar, cele din campania funditei roz, pentru sprijinirea luptei anti-cancer la sin. Au cei de la Avon incluse in oferta lor si astfel de obiecte. Dupa ce mi-am luat fundita roz si o trusa de unghii, am gasit o mini-gaselnita interesanta... suport pentru poseta portabil... :) Foarte util, unde mai pui ca imi sustine si ditamai geanta! Deja l-am testat in Oldies, unde mi-am agatat posetuta de masa, in dreptul meu... si a stat cuminte acolo! Asa ca... daca va atrage ideea de a va implica cumva intr-o campanie umanitara si de a avea ceva folositor... se gasesc solutii!

duminică, 17 octombrie 2010

Un veac de singuratate... din nou

Exista carti care te urmaresc toata viata, care ramin cu tine, le alegi si te aleg si de oricite ori le-ai reciti vezi altceva sau simti altceva pentru ca timpul trece prin tine cu amintiri, mirosuri, iubiri, taceri si singuratati noi.
Pe mine "m-a ales" Un veac de singuratate, cartea lui Garcia Marquez. Prima data cind am citit-o, eram in facultate, aveam 20 de ani, am "respirat" cartea aia pe plaja, la Costinesti, prietena mea nu intelegea ce e cu mine, nu o mai lasam din mina, cu senzatia acuta ca traiesc ceva revelatoriu. De atunci, am citit mare parte din ce a scris Marquez, am recitit saga familiei Buendia de multe ori, de fiecare data cu aceeasi foame, temperata doar de constringerile si responsabilitatile virstelor diferite.
Azi am ajuns din nou la finalul cartii, cu ochii in lacrimi, cu sufletul rascolit de frumusetea si tristetea atitor singuratati traite si asumate, repetate de atitea ori, sublimate intr-o singuratate unica, imensa si tulburatoare.
Dupa asta... a trebuit sa ies... sa respir aerul toamnei, sa ma simt vie, cu vintul rasfirindu-mi parul, cu muschii solicitati din nou de pedale si de visle, sa ma incarc de culori, miros de frunze ude, zboruri deasupra apei sau ragetele leilor in rut.

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Craciun in octombrie

Da, la noi se apropie Craciunul... de o saptamina, de cind a vazut prima bruma, Arin se pregateste de iarna, de Craciun! Atit de serioase sint pregatirile incit i-a scris deja Mosului, iar scrisoarea lui, in forma de cizmulita, este pe pervaz. Ignorind greselile de ortografie, a reusit sa fie din nou original... nu stiu daca v-ati fi gindit sa ii faceti un soi de lista de verificare Mosului, unde sa bifeze daca ati fost rai sau buni! Cu desenele aferente: ingeras pentru bun si dracusor pentru rau. Mai problematic este cu ce isi doreste de la Mos, am cautat pe net, am gasit o corabie similara de la Lego (de fapt mai potrivita, pentru peste 6 ani) iar pretul ei se invirte pe toate site-urile in jurul a 400 de lei... hmmm, nu stiu cum va face Mosul, afectat de criza cum se afla...

joi, 14 octombrie 2010

Joi... dupa Marti, dupa Craciun

Ieri, dupa Zumba, mi-am propus o iesire la film, vazusem ca este in program Marti, dupa Craciun, filmul lui Radu Munteanu, despre care auzisem si imi doream sa il vad. Mirela mi-a tinut companie, am mincat mai intii niste pizza buna (cu spanac, mozzarella si rosii, v-o recomand) la Regina, si apoi ne-am indreptat spre cinematograf. Uitasem de promotia de miercuri, cu sms-ul la Orange, in schimbul codului primit puteau intra doua persoane achitind pretul unui singur bilet. Adica, 4 lei de caciula intrarea!
Sincera sa fiu, as fi preferat sa platesc biletul intreg... pretul redus a atras acolo o intreaga fauna, pentru care nu conta foarte mult filmul ci sa se faca auziti. A fost neplacut, dezavantajul unui film in limba romana, intr-o sala in care primatele primeaza, este ca nu mai auzi mare lucru din ce vorbesc personajele. Asa ca, din discutia amantilor din debutul filmului n-am priceput nimic, scena avea firescul ei, dar la neuronul odihnit din capul multora din jur ajungea doar imaginea cu doua trupuri goale, iar stinjeneala lor cred ca ii facea sa braveze prin tot soiul de exclamatii.
O cronica foarte inspirata a filmului si putina bagare in seama cu cinematografia actuala din Romania gasiti aici. Eu va pot spune ca am apreciat in mod deosebit scenariul, jocul actorilor, Mirela Oprisor mai ales, e foarte buna in rolul sotiei (Adriana). Ii veti mai vedea pe Mimi Branescu (Paul = sotul adulterin), Maria Popistasu (Raluca = amanta), Dragos Bucur (Cristi), Victor Rebengiuc (tatal lui Paul). Foarte bine condusa scena intilnirii accidentale dintre sotie si amanta (vezi foto de pe feeder.ro), tensionata exact cit trebuie! Situatia adulterului si apoi a alegerii este redata realist, frust, fara floricele sau judecati inutile.

miercuri, 13 octombrie 2010

Phoenicurus ochruros... sau cum am scăpat de o obsesie

O parte dintre voi ştiu deja de curiozităţile mele ornitologice... în jungla de la mine din grădină îşi găsesc cămin permanent sau scurtă escală, tot soiul de specii: am turturele, piţigoi, vrăbii şi coţofene tot timpul anului şi, ocazional grauri, mierle, ciocănitori iar duminică am văzut prima dată o gaiţă! La zburătoarele cu regim permanent mai era una pe care nu puteam să o identific de ani de zile... cafenie, cu coada portocalie, vizibilă mai ales în zbor (foto), mică de talia unui piţigoi dar mai zveltă, cu nişte triluri frumoase iar în perioada împerecherii, masculul făcea nişte demonstraţii complicate, ajungînd să dea din aripi atît de repede încît stătea aproape pe loc, ca un colibri.
Inutil să vă spun că nimeni nu ştia cum se numeşte, probabil şi descrierea mea... "păsărică cafenie cu coadă portocalie", nu era foarte inspirată, iar motoarele de căutare dădeau rezultate dintre cele mai fanteziste. Astăzi, a venit pe pervazul geamului meu de la birou, mi-a arătat-o o colegă, eu am început să mă bucur, a zburat pe garaj, am încercat să îi fac poze dar nu cred că a ieşit nimic, noroc că a văzut-o şi Ioana, pînă am mers jos, să îi spun Corinei, am şi primit un mail de la Ioana... "ca să dorm mai bine la noapte" şi un link la o "Cheie de identificare a păsărilor comune care trăiesc în zone rurale în Europa"... ce m-a lămurit în sfîrşit că este vorba despre Codroş (de munte) sau Phoenicurus ochruros (foto)!
Şi, uite aşa, a mai plecat unul dintre piticii (albaştrii!!!) de la mansardă... :))

marți, 12 octombrie 2010

Cred că mi se pregăteşte ceva... dureros! :)

Nu ştiu cum să interpretez altfel ce mi se întîmplă! Ieri, motivată fiind şi de citirea, la recomandarea Ioanei (şefa mea) a unui reportaj foarte inspirat şi foarte bine scris de către Viorel Ilişoi pentru Jurnalul Naţional (după ce ziaristul a lucrat incognito o săptămînă la cules de mere în Moldova), am zis că ar fi cazul să adun şi eu cele 2 kg de mere răspîndite în doi meri, la mine în grădină. Toate bune şi frumoase, din cel alb le-am adunat sărind sau aplecînd crengile, la cele ionatane din faţă aveam neapărată nevoie de scară. Zis şi făcut: plantez scara sub el, la primele l-am lăsat pe Arin să le ia, am proptit bine scara şi el era entuziasmat. După ce am mai mutat-o, n-am mai găsit teren stabil pentru cele patru picioare aşa că am sprijinit-o cumva în trei şi am urcat eu, convinsă fiind că reuşesc să îmi ţin echilibrul (scara are vreo patru metri şi Teo nu s-a urcat nici de frică pe ea, anul trecut... la culesul strugurilor, vezi poza). Totuşi n-a fost aşa de uşor şi începusem să mă legăn cu scara în toate direcţiile. La care mama, de jos:

- ... Arin, du-te şi ajut-o pe mama, vezi că stă să cadă!... suie-te şi tu pe scară !

Arin, prompt… trage de scară, care oricum se ducea în partea aia şi m-am trezit că plec cu totul… Noroc cu inspiraţia spontană că m-am prins de nişte crengi şi am echilibrat scara pînă la urmă. N-am reuşit să reeditez experienţa lui Arin, despre care am aflat după cîteva zile bune, cînd şi-a făcut mama curajul să îmi spună că l-a lăsat să se suie pe scara respectivă să culeagă nişte struguri, a picat scara şi a rămas copilul spînzurat de una din ţevile de metal ce servesc drept suport viţei, după ce s-a bălăngănit el acolo s-a dus în mîini ca o maimuţică pînă la o ţeavă mai groasă, verticală, pe care şi-a dat drumul ca pompierii ! Ooofff !!! Noroc că are instinct de căţărător de mic !

Ce mă întreb eu acum, motivată de experienţa recentă : Oare Arin şi maică-mea s-or fi vorbit ? Să îmi organizeze o căzătură "accidentală" cu scara ? Oare, cum m-a întrebat un prieten… "vroiau să sară o treaptă în transmiterea moştenirii? “ Hihi… şi dacă o fi aşa, nu puteau şi ei alege ceva mai puţin brutal ?

luni, 11 octombrie 2010

Barca pe valuri...

Probabil ca unul dintre lucrurile care ma nemultumeste la tara mea este clima: nu-mi place deloc frigul, in fiecare an trec prin faze lungi de adaptare la el, parca sint tot mai mari diferentele de temperatura zi-noapte! Dupa socul termic avut la venirea din Grecia, pozele cu zapada de pe Negoiu din albumul unei prietene care a fost acolo in weekend, sa mai vad si masina toata acoperita cu gheata in dimineata asta, a fost prea de tot! Sa ma apuce depresia si alta nu! Normal ca nu aveam din nou racleta si am curatat parbrizul cu o carcasa de caseta... cind bate soarele in el se vede un fel de ceata la cit e de zgiriat!
Poate de asta inca ma bucur de ziua calduroasa de ieri, cind am putut merge pe bicicleta (eu) pina in Muzeul Satului (pentru ca nu mi-am facut abonament de familie, am suferit ca ma costa 15 lei biletul de intrare, cam scump!) , am baut must (cu o culoare incerta, dar tare bun la gust) si ne-am dat si cu barca (asta pentru 12 lei/jumatate de ora) pe lacul din Gradina Zoologica. Ce m-a distrat cind am urcat in barca... reactia tinarului care le inchiria atunci cind eu am urcat prima si m-am asezat pe locul vislasului (insotita fiind de copii si de tatal lor). M-a privit cu oaresce compatimire... saraca blonda vopsita!... si mi-a spus ca nu acolo trebuie sa stau... sa merg mai in spate! La care eu, cu mindria mea de minuitor de padela, i-am explicat ca stau exact unde vroiam sa stau, ca imi place sa vislesc! N-a mai zis nimic. Recunosc ca am avut tendinta de a invirti vislele alternativ, gen padela, pina mi-am adus aminte ca totusi... la barca ar fi mai interesant sa dau din amindoua o data... A fost dragut pe lac, am condus barca pina in apropierea jetului de apa din mijloc, trecind prin apropierea vaporilor, am vazut si curcubeul acolo! La intoarcere am acceptat si statutul de pasager, numai bun pentru a sta tolanita cu fata la soare... si sper sa mai prind citeva zile din astea frumoase anul acesta!

duminică, 10 octombrie 2010

Improvizatie cu pui

Cred ca improvizatia este buna uneori in orice domeniu. Cel culinar nu face exceptie. Ieri seara, avind eu stresul ca mi-a lasat mama un piept de pui in frigider si "trebuie sa il fac, ca se strica!!!... ", neavind chef de snitzel, fara ciuperci pentru tochitura si noapte afara... adica nici gratar nu... m-am gindit sa fac ceva nou... dupa inspiratia mea de moment! A iesit ceva tare bun asa ca poate veti vrea sa incercati si voi:
- am taiat pieptul de pui in bucati cam ca cele pentru frigarui;
- am incins niste ulei de masline;
- am pus la calit un sfert de ceapa rosie, taiata marunt;
- si apoi: sare, piper alb, oregano, lasat sa se patrunda puiul, nu foarte prajit, cind era aproape gata (asta ochiometric) am mai adaugat oregano si usturoi taiat marunt, l-am mai lasat putin si gata: papa bun! Evident... cu garnitura de orez si cu salata verde... ca sa nu ne pierdem bunele obiceiuri "asiatice"... :))

vineri, 8 octombrie 2010

Citeodata, mi-e rusine cu mine...

... ca de exemplu astazi! Stateam in masina, parcata pe strada Banatului, o asteptam pe mama sa vina cu Radu de la scoala. La un moment dat, vad apropiindu-se o batrinica, incerca sa imi spuna ceva. Cu o stringere de inima, deschid totusi geamul din partea ei: m-a intrebat daca am drum pe George Cosbuc (pentru cei care nu stiu, o strada perpendiculara pe cea pe care ma aflam), ii spun ca n-am drum, ca imi astept copilul de la scoala. Si parca nu stiam ce sa cred! Desi avea o cirja in mina, plasa, geanta si o sticla mare de 2 l, cu suc. A insistat totusi, ca nu mai poate merge, sa o ajut! Imi dau seama ca suspiciunile mele sint oarecum deplasate, cobor din masina, ma duc la ea - aici am fost chiar blonda - si dau sa ii iau bagajele din mina, sa mergem pe jos. Ramine oarecum contrariata... ea nu mai putea merge deloc, degeaba ii iau eu bagajele... ma ruga sa o duc la caminul de batrini de pe George Cosbuc, resemnata... daca nu se poate, asta e! Mi se aprinde si mie beculetul, o invit in masina, o duc pina acolo! Pe drum, isi cere mii de scuze ca a indraznit, ca m-a deranjat, mie deja imi era rusine ca am ezitat atit, coboara cu greutate in fata caminului si pleaca urindu-mi sanatate multa si mie si tuturor alor mei. Si am ramas cu un nod in git si lacrimile tremurindu-mi in ochi multa vreme, intorcindu-ma pe Banatului sa imi astept copiii...

luni, 4 octombrie 2010

Burning sky

Iar am lipsit... motivat... acum n-am energia sa va povestesc tot, am fost plecata in Grecia. Normal ca vor urma ceva impresii, pina atunci... un rasarit de soare, pe drum, in Bulgaria, si o melodie de acum ani de zile, cu prietenii vechi:

Rififi - Fila me
Asculta mai multe audio diverse

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service